Louis Freeh, ex-şef al FBI, avocat al lui Popoviciu: Sunt profund dezamăgit de decizia ICCJ

I.g. | 09.08.2017

Avocatul omului de afaceri Puiu Popoviciu, Louis Freeh, fost şef al FBI, se declară "profund dezamăgit" de decizia ICCJ în cazul clientului său, apreciind că sentinţa nu este susţinută nici de fapte şi nici de legislaţie.

Pe aceeași temă

 

"Sunt profund dezamăgit de recenta decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România în ceea ce priveşte condamnarea omului de afaceri Gabriel Popoviciu la şapte ani de detenţie. Sentinţa şi condamnarea nu sunt susţinute nici de fapte, nici de lege", afirmă Freeh într-un comunicat. El aminteşte că în iulie 2016 a făcut o analiză a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti în cazul lui Popoviciu, analiză făcută cu sprijinul unei  echipe de foşti judecători federali  şi foşti agenţi speciali FBI cu experienţă, unul dintre ei vorbind fluent limba română.

 

"Echipa noastră a analizat dovezile prezentate împotriva domnului Popoviciu la proces, inclusiv interceptările conversaţiilor sale. Această analiză a constatat numeroase deficienţe de ordin legal şi factual în cazul domnului Popoviciu", susţine avocatul. El argumentează că inclusiv principalul martor al acuzării a recunoscut în instanţă că nu a primit mită din partea lui Popoviciu, presupusa mită incluzând două sticle de băutură şi materiale promoţionale, cum ar fi un stilou, agendă şi calendare.

 

"Fostul ministru al Educaţiei, ca şi alţi martori, au declarat că terenul de la Băneasa nu a fost niciodată proprietate publică, motiv pentru care nu se susţine acuzaţia de abuz în serviciu", mai susţine avocatul, precizând că "multe alte deficienţe de ordin factual şi legal, incompatibile principiile fundamentale ale statului de drept", au fost menţionate în raportul său.

 

Louis Freeh îşi exprimă speranţa că instanţa şi autorităţile vor reanaliza acest caz şi vor decide că "justiţia şi statul de drept impun un alt rezultat". Freeh a fost asistent al procurorului general al SUA, judecător districtual şi al cincilea director al FBI. În prezent este senior managing partner la Freeh Sporkin & Sullivan, LLP şi preşedinte al Freeh Group International Solutions, LLC.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22