Lazăr:nu avem bază legală pentru transmiterea dosarelor penale la o instituție nejudiciară

Dora Vulcan | 17.08.2017

Procurorul general Augustin Lazar spune că i-a transmis, în discuția telefonică avută cu ministrul de Justiție că "nu exista dispozitii legale care sa permita transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale catre o comisie parlamentara sau, in general, catre o alta institutie extrajudiciara".

Pe aceeași temă

 

 

 

Ministerul Public a difuzat un comunicat ca urmare a "solicitarilor mass-media de a se comunica un punct de vedere referitor la declaratiile facute in cursul zilei de astazi, 16 august 2017, de catre domnul Tudorel Toader, ministrul Justitiei".

 

 Toader a anuntat miercuri ca a sesizat Inspectia Judiciara cu privire la refuzul procurorului general Augustin Lazar de a pune la dispozitia Comisiei parlamentare de ancheta o copie a dosarului privind alegerile din 2009.

 

"Am discutat cu dl procuror general, am sesizat Inspectia Judiciara. Sesizarea redactata deja este inregistrata la Inspectia Judiciara. Am in vedere faptul ca procurorul general s-a adresat plenului CSM cu intrebarea daca trebuie sau nu sa trimita respectivele documente la comisia parlamentara. Va spuneam si va repet: sunt convins ca procurorul general stie sau ar trebui sa stie atributiunile de serviciu si CSM nu este cel care ii spune unui procuror, simplu sau general, ce si cum trebuie sa-si indeplineasca atributiunile de serviciu", declarase Toader.

 

 

Ministerul Public informeaza astfel ca Augustin Lazar, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si  Justitie (PICCJ), a avut in cursul zilei o discutie telefonica cu ministrul Justitiei, Tudorel Toader, și că i-a comunicat acestuia "punctul de vedere al PICCJ referitor la solicitarea Comisiei parlamentare de ancheta a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 de a transmite copii dupa  actele de urmarire penala efectuate intr-un dosar solutionat de catre Sectia de urmarire penala si criminalistica".

 

"In acest sens, domnul Augustin Lazar a reiterat opinia exprimata de catre PICCJ si transmisa Comisiei in data de 14 iulie 2017, potrivit careia nu se poate da curs solicitarii, intrucat nu exista dispozitii legale care sa permita transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale catre o comisie parlamentara sau, in general, catre o alta institutie extrajudiciara", se arata in comunicatul Parchetului General.

 

Ministerul Public tine sa sublinieze totodata ca "hotararea de a nu da curs solicitarii Comisiei este expresia unui proces decizional bine fundamentat, riguros si etapizat, avand la baza studiile realizate la nivelul PICCJ si nicidecum o decizie arbitrara".

 

Solicitarea adresata Consiliului Superior al Magistraturii de catre  procurorul general "a fost justificata, intre altele, de caracterul fara precedent al solicitarii Comisiei, cu posibil impact si consecinte asupra intregului sistem judiciar", mai spune Parchetul General.

 

"Se ridica astfel o chestiune de drept care intereseaza nu doar Ministerul Public, ci sistemul judiciar in ansamblu, anume problema conditiilor in care un dosar judiciar poate fi pus la dispozitia altor autoritati sau institutii, in afara celor cu atributii privind solutionarea ori verificarea lui. Astfel, problema cu care se confrunta in acest moment PICCJ poate interesa, pe viitor, si alte parchete, dar, in egala masura, si instantele. De aceea, rezolvarea ei trebuie sa fie unitara, atat in privinta dosarelor de urmarire penala si a lucrarilor aflate la parchete, cat si in privinta dosarelor aflate la instante, atat in privinta dosarelor in curs de solutionare, cat si in privinta dosarelor solutionate si indiferent de modul in care au fost solutionate. Ori, avand in vedere calitatea Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei, necesitatea pronuntarii acestei institutii intr-o asemenea chestiune apare ca un demers firesc”, se spune în replica procurorului general la avertismentul ministrului privind implicarea CSM în speță.

 

”De altfel, asa cum a declarat public presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, raspunsul transmis PICCJ a fost unul administrativ, fiind de asteptat ca Plenul  Consiliului sa se pronunte intr-o proxima sedinta", arata Parchetul General.

 

 

 

 

Background

 

 

 

  • Tudorel Toader a anunțat că va sesiza Inspecția Judiciară împotriva procurorului general Augustin Lazăr

 

 

 Ministrul Tudorel Toader a anuntat miercuri dimineata ca va cere Inspectiei Judiciare sa cerceteze "conduita" procurorului general, Augustin Lazar, urmare a refuzului său de a furniza comisiei parlamentare de ancheta dosarul Ministerului Public privind alegerile din 2009.

 

 

 

"Personal am convingerea ca procurorul general isi cunoaste atributiunile de serviciu", spune Toader. ”Inspectia Judiciara sa verifice conduita pozitiva sau negativa a procurorului general, mai exact retinerea dansului de a furniza dosarul”, a spus ministrul justitiei, citat de Hotnews.ro.

 

 

Mai mult, el crede că nu este cazul ca Augustin Lazar sa intrebe CSM daca sa furnizeze respectivele documente, un mod indirect de a-i trasa acestuia indicății prețioase.

 

 

Tudorel Toader a amintit ca miercuri dimineata are discutii cu liderii de sindicat din penitenciare si ca dupa aceasta intalnire va vorbi cu Augustin Lazar, fără ca subiectul să prezinte vreun interes pentru aceștia, de unde se poate deduce că anunțul acestuia țintește spre cu totul alte urechi. 

 

 

"Voi vedea ce raspunsuri furnizeaza, apoi voi sesiza Inspectia Judiciara", a spus ministrul justitiei.

 

Comisia de ancheta privind prezidentialele din 2009 a trimis Ministerului Justitiei o scrisoare in cere ii cere ministrului Toader sa sesizeze Inspectia Judiciara in legatura cu "atitudinea" procurorului general, Augustin Lazar, fata de lucrarile comisiei si sa faca o evaluare a modului in care el si-a indeplinit atributiile, a scris vineri News.ro, citand surse parlamentare.

 

Consiliul Superior al Magistraturii considera ca nu sunt intrunite conditiile legale pentru sesizarea Curtii Constitutionale in privinta unui conflict constitutional Parlament si Parchetul General, CSM raspunzand astfel unei solicitari transmise de . Acesta a cerut CSM si o opinie privind cererea comisiei parlamentare de ancheta de a primi dosarul privind alegerile din 2009, dar Consiliul anunta luni ca nu se poate pronunta.

 

Comisia parlamentara de ancheta a solicitat pe 11 iulie Parchetului instantei supreme dosarul deschis si clasat in urma afirmatiilor lui Dan Andronic.

 

Pe 14 iulie, Parchetul a transmis Comisiei de ancheta ca nu poate da curs solicitarii acesteia de a-i fi transmis in copie dosarul referitor la scrutin, aducand ca argumente prevederi constitutionale, decizii ale CCR, dar si faptul ca activitatea unei comisii de ancheta parlamentara si o ancheta judiciara nu pot interfera. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22