Consumul a accelerat inflaţia şi a devalorizat leul

Devalorizarea leului şi scumpirea vieţii, prin inflamarea preţurilor şi tarifelor, sfidează euforia spectaculoasei viteze cu care creş­te economia României. Da, am fost cam­pionii Uniunii Europene la viteza de creştere a pro­dusului intern brut (PIB) în al doilea trimestru al anu­lui, dar performanţa se da­torează apetitului pentru consum al populaţiei, nu vreunei cârmuiri eficiente a afacerilor ţării.

Dimpotrivă, economia este roasă de dezechilibre pe­ri­culoase, cu deficite fiscale şi ale contului curent în creştere. In­cer­ti­tudinea, ineficienţa şi imprevizibilitatea actelor guvernării pot provoca riscuri mari de reducere a ratingului de ţară spre finalul anului, cu efecte neplăcute asupra leului şi a ratelor dobânzilor.

În definitiv, în toamna târzie a lui 2008, pe când economia „duduia“, Standard & Poor’s şi Fitch n-au ezitat să arunce ra­tin­gul economiei noastre în categoria nere­co­man­dată investitorilor. Efectul a fost aproa­­pe instantaneu, leul a început să se devalorizeze, dobânzile au urcat, la fel şi costurile la care se împrumuta statul, adân­­cind astfel datoria publică. Un traseu clasic, pe care-l parcurge orice economie dezechilibrată prin politici care sfidează logica economică.

Din păcate, peisajul economiei noastre per­­formante este deşertic, marcat de in­cer­titudini şi deficite acoperite prin im­pro­vizaţii. Deşi am avut cea mai spectaculoasă creştere a economiei în al doilea tri­mes­tru, leul a fost singura mo­nedă din re­giune care s-a depreciat la aflarea veştii. Paradoxul se explică sim­plu: în toate ce­le­lalte eco­nomii din re­giu­ne, care au cu­nos­cut şi ele creşteri re­mar­ca­bile, mult peste ni­velul me­diu al UE, con­sumul nu a fost sin­gu­rul motor al PIB-ului. În Po­lo­nia, de pildă, ex­pan­siu­nea cu 3,9% a eco­nomiei a fost stimulată şi de creş­te­rea investiţiilor pri­vate, realitate sugerată de avansul construcţiilor. La noi, sectorul cons­truc­ţiilor a subperformat. Tot în Po­lo­nia, creşterea economiei a fost sus­ţinută de o piaţă a muncii extrem de solidă, în ex­pansiune. În România sunt pre­vizibile con­cedieri în mediul de afaceri şi re­structurări în spațiul public, pro­vo­ca­te de incapacitatea afacerilor de a plăti fac­tura unor salarii care au crescut mult mai rapid decât productivitatea şi de inef­i­cien­ţa administraţiei publice, care nu dispune de sume mai mari din taxe şi impozite.

Economia României a performat în ritmul regiunii, care, la rândul ei, beneficiază de avan­tajul unui apetit mare pentru im­por­turi al partenerilor europeni de afaceri. Deci evoluţia bună a economiei Uniunii a influenţat-o pozitiv pe cea a regiunii cen­tral şi est-europene, inclusiv a României.

Din păcate, nici la acest capitol, al ex­por­turilor viguroase, nu stăm prea bine, în comparaţie cu vecinii. Exporturile noastre au urcat, însă viteza de expansiune a im­por­turilor a generat un efect negativ asu­pra economiei, fiind mai mare. Expan­siu­nea importurilor, susţinută de intensitatea consumului, a frânat creşterea economiei şi a produs un gol de venituri în puşculiţa de valută a ţării. În primul semestru din 2017, deficitul contului curent, acea di­fe­renţă negativă între valuta care intră în ţa­ră şi cea care iese din ea, a urcat cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 2,7 miliarde de euro. Mişcarea s-a datorat creşterii deficitului schimburilor de mărfuri cu 25%, până la 5,2 miliarde de euro, în ciuda creşterii cu 10% a ve­ni­turilor din exporturi. Deteriorarea defi­ci­tului contului curent poate explica şi de­valorizarea leului, deoarece mărfurile im­portate trebuie şi plătite. În plus, o privire mai atentă aruncată asupra cifrelor arată că în cel de-al doilea trimestru economia noastră a încetinit cu 1,6% faţă de primul trimestru al anului, ceea ce, spun analiştii, ar putea sugera că efectul stimulativ al reducerii fiscalităţii păleşte.

Inflamarea inflaţiei este un alt efect per­vers al majorării salariilor dincolo de creş­terea productivităţii, dar şi al banilor în plus aflaţi în buzunarele şi conturile mul­tor români. Analiştii prevăd că la finalul anului inflaţia va urca la 2,3%, iar anul viitor la 3,1%, dacă nu cumva se vor infla­ma cotaţiile petrolului. Asta înseamnă că o parte din majorările de salarii va fi ştearsă de creşterea preţurilor şi tarifelor. Dar asta mai înseamnă şi că dobânzile aso­ciate creditelor vor urca, deoarece regula de aur este compensarea inflaţiei la de­po­zitele bancare, ceea ce implicit duce la scumpirea leului împumutat.

Nu în ultimul rând, România şi Ungaria sunt singurele ţări din regiune care nu au reuşit să transfere creşterea economiei în venituri ale statului, arată o analiză a Erste Bank. Dincolo de amploarea fe­no­me­nului evaziunii fiscale, România mai are şi handicapul incapacităţii de a atrage fon­duri europene, comparativ cu vecinii săi.

În esenţă, stelara creştere a economiei, o ilu­zie manevrată dibaci de politicieni, este rezultatul stabilităţii pieţelor europene şi al unui apetit pentru consum care se va stinge odată cu inflamarea preţurilor. Din păcate, riscurile asociate economiei noas­tre se amplifică pe măsură ce creşte incer­ti­tudinea şi apetitul pentru impovizaţii al politicienilor populişti.