USR, (care) încotro?

USR e ameninţat să se rupă sau chiar să dispară în viitor, dacă nu îşi asumă o iden­titate de partid politic: o viziune coerentă şi unitară printre membrii săi, con­co­mi­tent cu dezvoltarea unor struc­turi puternice şi câş­ti­garea de credibilitate. Şan­sa de a fi partidul care sa­tisface aşteptările unui elec­torat dezamăgit de restul actorilor s-ar putea să fi fost unică pentru USR, da­că nu confirmă şi nu îşi depăşeşte vulnerabilităţile.

Din această perspectivă, re­centa consultare internă din partid a avut o dublă miză: o po­zi­ţio­nare clară din punct de vedere ideologic pe un subiect fierbinte (o premieră pentru USR!), dar şi o clarificare a relaţiei cu li­derul demisionar, Nicuşor Dan. Rezultatul votului era previzibil. USR a confirmat ceea ce intuiam cu toţii: într-o chestiune esenţială pentru definirea societăţii ro­mâ­neşti, aşa cum este familia, împărtăşeşte în largă măsură o viziune progresistă, do­rind să lase uşa deschisă unor schimbări sociale de tipul celor petrecute în mai mul­te ţări europene. Nu este scopul nostru acum de a aprecia dacă este bine sau rău că USR are acest punct de vedere şi nici de a dezbate problema familiei, ci de a es­tima perspectivele pe care le deschide pen­tru USR.

Principalul reproş adus useriştilor a fost re­fuzul de a-şi asuma o identitate doc­tri­nară şi ideologică. Chiar după ce partidul a intrat în parlament, Nicuşor Dan a con­tinuat să pledeze pentru o viziune de tip struţo-cămilă, îmbinând elemente ideo­lo­gi­ce atât de la stânga, cât şi de la dreapta.

Determinarea conducerii USR de a se împotrivi în mod asumat iniţiativei de modificare a Constituţiei a dus la demisia lui Nicuşor Dan şi la referendum. In­diferent de convingerile fie­căruia, este binevenit fap­tul că, în fine, USR a găsit curajul de a ne spune cum gândeşte. A ales să facă acest lucru pe o temă ex­trem de sensibilă, care ţine poate mai mult de o opţiune personală decât de o de­cizie de partid. Opţiunea îi indivi­dua­li­zează pe scena politică, după ce PSD şi PNL s-au exprimat în mod ipocrit şi po­li­ticianist pentru susţinerea iniţiativei Coa­liţiei pentru Familie. De asemenea, op­ţiunea satisface aşteptările electoratului pro­gresist.

Că în partid există de fapt viziuni diferite şi că modelul „neutralităţii“ pentru care pleda Nicuşor Dan avea o explicaţie o ara­tă rezultatul aproape de egalitate la în­trebarea legată de necesitatea poziţionării USR. Aproape 30% dintre cei care au răs­puns la această întrebare nu s-au mai ex­primat dacă sunt sau nu de acord cu re­vi­zuirea Constituţiei, rezultatul fiind covâr­şitor împotrivă. Cifrele vorbesc despre falii în interiorul unui partid care numără sub 2.000 de membri, dar, să precizăm, rezultatul este recunoscut şi asumat de toa­tă lumea.

Baletul ideologic dus de Nicuşor Dan pare astăzi să fi fost o formă de a-i ţine îm­preună pe userişti şi mai puţin de calcul electoral. O încercare considerată nepo­trivită de membrii partidului, aşa cum s-a văzut. Pare puţin probabilă acum o re­ve­nire a lui Nicuşor Dan în partid. USR s-ar putea să aibă totuşi nevoie de înteme­ietorul său, chiar dacă nu în calitate de preşedinte, aşa cum s-a exprimat şi Cris­tian Ghinea.

Între timp, USR mai pregăteşte un referen­dum pentru luna octombrie. Useriştii vor fi consultaţi dacă partidul să înceapă negocierile cu Platforma 100 a lui Dacian Cioloş, în vederea colaborării sau fuziunii. Nicuşor Dan este cel care, în timpul cât a con­dus partidul, s-a împotrivit oricărei apropieri între USR şi fostul premier.

USR a apărut, pe de o parte, din leha­mitatea faţă de o clasă politică învechită şi coruptă şi, pe de alta, din dorinţa de a se implica a unor persoane fără experienţă politică. Fără vreun program concret sau li­ant ideologic, cu dorinţa afirmată ex­plicit doar de a schimba anumite practici politice, USR a obţinut un procent foarte bun la alegeri: aproape 9%. În doar câteva luni de existenţă, USR a reuşit perfor­man­ţa de a deveni al treilea partid parlamentar din România.

A reuşit USR să-şi armonizeze punctele de vedere, să confirme aşteptările, să se consolideze şi să crească în acest timp? Sunt teme majore, precum lupta îm­po­tri­va corupţiei şi, în general, justiţia, unde USR a adoptat o poziţie unitară, corectă. Ba chiar a avut iniţiativă. S-a opus mă­su­rilor populiste şi a propus unele proiecte de lege. Cu o media superficială şi senza­ţio­nalistă, din activitatea parlamentară a USR cele mai cunoscute acţiuni rămân cele de tip ONG. Poate şi pentru că, fun­da­mental, USR nu a asimilat trecerea de la nivelul de organizaţie cu orientări diverse la nivelul de partid politic. Teama de a nu recurge la practici politice compromise pare să fi limitat şi acţiunea politică a USR.

Ca jucător politic, chiar şi într-o eră post­ideologică, partidul trebuie să-şi găsească o orientare unitară pe care să o facă pu­blică. În măsura în care recentul referen­dum se înscrie pe această linie, este un pas înainte. Este de apreciat că USR face apel la consultările interne în partid, dar trebuie să demonstreze şi că democraţia reprezentativă, prin conducerea aleasă, este funcţională. USR trebuie să se con­centreze acum şi pe creşterea numerică şi consolidarea organizaţiilor din teritoriu. Nu mai vorbesc de testul alegerii unui nou preşedinte.