Inamicii statului de drept: CCR și ministrul Justiției

Deși coaliția PSD-ALDE a dat vara aceasta un veritabil recital de răzgândiri în pri­vin­ța politicii fiscale anunțate după căderea Guvernului Grindeanu, în privința luptei pen­tru subordonarea jus­ti­ției față de interesele po­li­ticienilor (penali) a de­mon­strat o remarcabilă con­sec­vență. Dacă renunțarea la aberațiile fiscale pre­co­ni­zate de celula Dragnea-Vâl­cov a fost binevenită, în schimb, persistența ten­ta­tivelor de subminare a in­dependenței justiției, chiar din partea ministrului de resort, este de rău augur și prevestește un asalt final al coaliției PSD-ALDE asupra unei cetăți deja asediate. Ministrul Tudorel Toader, jurist competent altfel, a înțeles di­rectiva și o pune în aplicare, poate pen­tru a-și dovedi loialitatea față de patronii săi politici, supărați probabil că, pe vre­mea Gu­vernului Grindeanu, blocase toate de­mersurile favorabile lui Liviu Dragnea.

Ca să-și spele păcatele din primul mandat, așadar, ministrul Toader a cerut imediat un control de fond al Inspecției Judiciare la DNA și la Parchetul General, după ca­re, săptămâna trecută, a sesizat din nou In­specția Judiciară în cazul procurorului general Augustin Lazăr, în urma refuzului acestuia de a transmite comisiei par­la­men­tare de anchetă cu privire la alegerile din 2009 dosarul penal întocmit și clasat de Parchet în aceeași cauză. Să nu știe oare profesorul de drept Tudorel Toader că nu există proceduri legale „care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale către o comisie parlamentară sau, în general, către o altă instituție extra­ju­diciară“, cum se susține în comunicatul Parchetului General? Ne îndoim, cum ne în­doim și de faptul că profesorul de drept Toa­der nu ar fi de acord cu argumentul in­vocat de Parchetul Ge­ne­ral, dar și de numeroși ju­riști, potrivit căruia este vor­ba de „o chestiune de drept care interesează sis­temul judiciar în an­sam­blu“, pentru că vizează con­dițiile „în care un do­sar judiciar poate fi pus la dispoziția altor autorități sau instituții, în afara ce­lor cu atribuții privind so­luționarea ori verificarea lui“. Cu alte cu­vinte, dacă parlamentarii, dintre care nu puțini sunt ei înșiși anchetați penal, vor avea acces la dosarul penal al alegerilor din 2009, atunci se va crea un precedent în virtutea căruia dosarele penale riscă practic să devină publice, ceea ce ar răs­turna principii fundamentale de drept și ar leza drepturile persoanelor. Iată însă că, pentru a le face pe plac liderilor PSD și ALDE, care vor capul procurorului ge­ne­ral Augustin Lazăr, ministrul Toader e dis­pus să arunce în aer sistemul judiciar.

Ministrul Justiției nu este însă singurul ca­re „sapă“ la temelia sistemului judiciar. In­dependența acestui sistem a devenit de­ja o țintă pentru CCR, după cum un grup restrâns de jurnaliști scriu de mult - și vor continua să scrie pentru că, după ce a dat toate soluțiile favorabile intereselor lui Liviu Dragnea la excepțiile ridicate de acesta prin interpuși, a dezarmat practic DNA în privința mijloacelor de in­ter­cep­tare, și-a permis să creeze jurisprudență, deși nu are dreptul, și a inițiat o tentativă de control asupra hotărârilor judecătorești (vezi articolul CCR – o struțocămilă scă­pată de sub controlul democratic?, din revista 22, nr. 29/1426 din 25 iulie 2017), CCR a făcut, săptămâna trecută, o de­mon­strație de tupeu care ne-a uimit din nou: a formulat o excepție de neconsti­tu­țio­nalitate în procesul intentat de avocata Ele­nina Nicuț, care cerea Curții de Apel suspendarea hotărârii CCR din 22 iunie 2017. Este vorba de celebra hotărâre care cenzurează opiniile separate, prin mo­di­ficarea regulamentului Curții. CCR ar vrea însă ca, în cazul în care Curtea de Apel va considera hotărârea drept act ad­mi­nis­tra­tiv, Legea contenciosului administrativ să fie modificată pentru a excepta deciziile CCR. Cu alte cuvinte, să-și fie sie înseși le­ge – de vreme ce tot ea se va pronunța asu­pra excepției pe care ea însăși a for­mulat-o! Problema fundamentală este, din nou, cea a puterii necenzurate a CCR, ai cărei membri sunt numiți pe criterii po­litice și care este astăzi ocupată aproape în totalitate de oameni fideli PSD și ALDE, mai concret, fostului USL, și tandemului Bă­sescu-Udrea. Și acest Frankenstein, cre­at de politicieni – inconștienți și/sau ti­că­loși - prin modificări succesive ale Legii de organizare și funcționare a CCR, nu poate fi oprit în prezent, pentru că orice modificare legislativă care i-ar reduce atri­buțiile ar fi respinsă imediat – evident, de CCR. Așa cum, iată, pentru orice hotărâre judecătorească ce o vizează direct, CCR ridică o excepție de neconstituționalitate pe care o soluționează tot ea!

Principiul fundamental al statului de drept, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, pare a fi subminat în mod de­li­be­rat atât de CCR, ai cărei membri, cu ex­cep­ția Lidiei Stanciu, s-au plasat fără jenă dea­supra legii, modificând-o după cum le dic­tea­ză interesele lor și ale puterii PSD-ALDE; cât și de ministrul Justiției, care nu ține cont de principii fun­da­men­tale ale sis­te­mu­lui judiciar, dacă interesele puterii co­rup­te dic­tează hărțuirea unui procuror principial.

Ar trebui să fim foarte atenți, așadar, la le­gile reformei justiției pe care le pregătește domnul Toader și pe care premierul Tu­dose le așteaptă cu nerăbdare nu mai târ­ziu de 1 septembrie. Cum PSD, în pro­gra­mul de guvernare, a promis revizuirea în­tregii legislații, putem anticipa o sesiune parlamentară de-a dreptul asasină, care să consacre aservirea statului față de in­te­resele actualei puteri. Ca rezultat al vo­tului democratic din 2016, desigur. Căci în România nu mai contează nici cine vo­tează, nici cine numără voturile, ci doar ci­ne nu se duce la vot.