Hărțuit de Comisia 2009, Maior a fost decorat de CIA. Odată cu el, și generalul Coldea

Dora Vulcan | 29.08.2017

Ambasadorul României la Washington, George Maior, a fost decorat cu Ordinul Earl Warren de directorul CIA, Michael Pompeo. Distincţia i-a fost oferită pentru “parteneriatul deosebit cu SUA şi excepţionala viziune de conducere de care a dat dovadă cât a fost director al SRI”.

Pe aceeași temă

 

 

 Un eveniment care s-a produs în luna mai a acestui an și ținut la secret de administrația PSD-ALDE. Care, însă, îl întoarce pe Maior pe toate părțile posibile, doar va putea obține ceva incriminator pentru o seară redată telenovelistic, prin fabulațiile unui inculpat pentru corupție cu pretenții de jurnalist, devenit patron de presă în condiții dubioase după ce a prestat corespunzător la toate puterile politice, începând cu pușcăriașul Năstase, la care a ajuns după o perioadă tragică de ginerică al unui sinistru mogul comunist. Pentru ale cărui alegații plătim o ditamai comisie ”de anchetă” parlamentară. Cu diurne, deplasări și tot tacâmul. Dincolo de presiunile făcute asupra Justiției, a Parchetului General, cu solicitări de încălcare a procedurii penale și alte solicitări de subordonare a statului care să-i profite unui singur condamnat penal cu suspendare: numitul Dragnea Liviu.

 

 

Distincţia primită de Maior poartă numele fostului şef al Curţii Supreme a SUA, Earl Warren, considerat o persoană cu impact asupra istoriei SUA, cu al cărui curaj este asociat Maior, scrie Adevărul. 

 

 

“La fel, aţi avut un impact profund şi pozitiv în dezvoltarea SRI şi aţi fost esenţial în dezvoltarea relaţiilor robuste, care rezistă şi azi, între serviciile noastre”, se precizează în documentul prin care directorul CIA anunţă decorarea lui Maior

 

Şeful CIA mai apreciază, în context, că cei 8 ani petrecuţi de Maior la conducerea SRI s-au concretizat într-o profesionalizare şi eficientizare a Serviciului şi că buna colaborare cu agenţia americană s-a concretizat în “succese operaţionale comune împotriva celor mai dificile ţinte”.

 

În aceeaşi perioadă în care a fost decorat George Cristian Maior (mai, 2017), reprezentanţii administraţiei americane l-au decorat şi pe fostul său adjunct de la SRI, Florian Coldea, cu distincţia Alben W Barkley într-o ceremonie care a avut loc la sediul CIA.

 

Alben W Barkley a fost vicepreşedinte al Statelor Unite în administraţia Harry Truman.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22