Dragnea, între diabolizare și prezidențializare

Un eveniment aparent banal - pensionarea unei judecătoare de la Înalta Curte - a provocat o reajustare a raporturilor de putere de la vârful statului. Săptămâna tre­cută am putut afla că prin­tre beneficiarii acestei pen­sionări se află inclusiv nu­merele doi și trei în stat. Pro­cesele președinților ce­lor două Camere vor fi „re­luate de la zero“ într-un ritm care rămâne să fie sta­bilit. Oricum, la acest nivel timpul curge în favoarea ce­lor acuzați, care sunt și li­derii coaliției la putere. Au pârghii politice pe care le pot utiliza în favoarea lor. Cine se mai îndoiește că nu au făcut-o deja, cine se mai îndoiește că nu o vor face și în viitor?

Se va spune că astfel de simple suspiciuni sunt ele însele contrare spiritului statului de drept. Totuși, cultivarea neîncrederii în instituțiile statului pornește chiar de la ni­velul liderilor politici. De la cel mai înalt nivel în jos, toată elita politică și-a ex­primat nemulțumirea față de funcționarea justiției, față de diverse decizii considerate politizate etc. Denunțarea unor excese ale luptei anticorupție a devenit de ceva timp o perdea de fum în spatele căreia se ur­zește blocarea mecanismelor anticorupție. Dar situația devine fără perdea, desco­pe­rindu-și obscenitatea, atunci când prin­cipalii luptători împotriva acestor excese devin primii beneficiari ai noului model de conviețuire al triunghiului judecători-procurori-politicieni.

Suntem încă departe de a putea înțelege con­tururile noului model. Probabil că aces­ta va rezulta și din noile raporturi de forță de la nivelul CSM, Inspecției Judiciare, DNA. Dar un bilanț de etapă îi dă câș­ti­gători pe liderii PSD și ALDE. Dragnea și Tăriceanu nu au câștigat numai timp, au demonstrat că cine-i anunța pe făraș se baza pe o paradigmă care nu mai e va­labilă. Indiferent de motivațiile pensionării judecătoarei cu pricina, președinții PSD și ALDE au întors în favoarea lor o situație penală ce părea că duce la șubrezirea autorității lor po­litice. Sunt deci priviți cu alți ochi de membrii partidelor res­pec­tive.

Baronașii locali și regionali și-au reîntărit astfel spe­ranța că se vor găsi soluții și pentru ei. Poate că își fac iluzii, poate că și Dragnea și Tăriceanu se destind prea devreme. Deo­cam­da­tă, însă, profită de moment. Iar eroul principal este, evident, președintele PSD. Cineva atacat aparent din toate păr­țile, dar care continuă să „mustăcească“ din pos­tura celui mai puternic lider politic din România își crește respectul în cer­cu­rile care l-au susținut până acum. Dincolo de repetatele dovezi de incompetență, de provincialism, nu în ultimul rând de vul­garitate, Dragnea vorbește limbajul elitei care deține puterea (politică, insti­tu­țio­nală, economică, mediatică) în România de azi. O lume în care numărul de dosare face cam cât stelele unui general. O lume pen­tru care Dragnea e reprezentativ. Poa­te prea reprezentativ, de unde și ne­ce­sitatea de a lăsa în față o figură ca aceea a lui Tăriceanu.

În acest context, e semnificativ faptul că, la sfârșitul săptămânii trecute, la postul cvasi-oficial de televiziune Antena 3 se lan­sa ipocrit o întrebare despre intențiile președintelui PSD de a candida la ur­mă­toarele prezidențiale. Întrebarea era ipo­crită pentru că aceasta era o modalitate de a-i face pe invitați să accepte faptul că Dragnea e prezidențiabil. Liderul PSD tre­ce acum într-o nouă etapă a carierei sale. După spectaculoasa victorie de la par­la­mentare, toate vasele păreau că i se scu­fundă. Știrea reluării procesului său nu e însă suficientă pentru a ieși din pasa proastă în care intrase. Are nevoie de o re­poziționare care să facă uitate multe din­tre gafele și promisiunile imposibil de ono­rat. În acest sens, postura de probabil can­didat la președinție e utilă în poziționarea sa din interiorul și în afara PSD. Dragnea nu trebuie neapărat să și devină candidat pentru Cotroceni, important pentru el e să pară ca va fi candidat.

Poate părea paradoxal, dar și această apa­rență contribuie la clarificarea scenei po­litice. Era nefericită situația în care opo­ziția față de PSD trăia cu speranța unei con­damnări a liderului de Teleorman. Acum trebuie să găsească acel limbaj care poate mobiliza împotriva celui care, din sediul PSD din Kiseleff, conduce România. Dar nu va fi simplu, pentru că în 2019 nu bilanțul lui Dragnea va fi pe masă, ci cel al președintelui Iohannis.

Dragnea își va construi un nou personaj, cel mai probabil unul care se va adresa unui public mai larg decât cel al PSD. În această logică trebuie înțeles și referen­du­mul pe tema definirii căsătoriei. De altfel, acesta poate împinge opoziția parla­men­tară, dar mai ales pe președintele Iohan­nis, spre erori care le pot fi fatale în 2019. În plus, în cazul degradării situației eco­nomice, PSD mai poate ceda guvernarea pentru o perioadă limitată sau îl poate din nou schimba pe prim-ministru. Ideea că o situație tip Grindeanu nu poate fi repetată ignoră faptul că actualul premier e numit după acel moment, fiind improbabilă o re­petare a scandalului, nu și a schimbării pre­mierului de către majoritate.

În această situație, Iohannis nu ar trebui să se comporte ca și cum ar lua în serios „analiza“ care ne spune că nu va avea un ade­vărat contracandidat în 2019. Cu bi­lanțul de până acum nu poate spera ca mo­bilizarea anti-PSD să fie similară celei de la al doilea tur al prezidențialelor din 2014. Adevărata întrebare va fi dacă va mai avea o veritabilă susținere din partea unor partide mari. În trecut, PNL l-a aban­donat pe Emil Constantinescu, iar USR va fi obligat să aibă un candidat propriu. Io­hannis e acum în situația de a avea și la Palatul Victoria, și la Ministerul Justiției persoane pe care le-a acceptat din prima, deci pe care le-a negociat și cu care ezită să intre în conflictul deschis pe care l-ar aștepta cei alături de care era în piață în ianuarie. Dar pentru aceștia, și nu numai pentru ei, președintele e autenticul lider al opoziției. Deocamdată, la nivel public, Iohannis nu pare că acceptă acest rol și nici nu vede că pe culoarul prezidențial alții aleargă deja.