De același autor
Un eveniment aparent banal - pensionarea unei judecătoare de la Înalta Curte - a provocat o reajustare a raporturilor de putere de la vârful statului. Săptămâna trecută am putut afla că printre beneficiarii acestei pensionări se află inclusiv numerele doi și trei în stat. Procesele președinților celor două Camere vor fi „reluate de la zero“ într-un ritm care rămâne să fie stabilit. Oricum, la acest nivel timpul curge în favoarea celor acuzați, care sunt și liderii coaliției la putere. Au pârghii politice pe care le pot utiliza în favoarea lor. Cine se mai îndoiește că nu au făcut-o deja, cine se mai îndoiește că nu o vor face și în viitor?
Se va spune că astfel de simple suspiciuni sunt ele însele contrare spiritului statului de drept. Totuși, cultivarea neîncrederii în instituțiile statului pornește chiar de la nivelul liderilor politici. De la cel mai înalt nivel în jos, toată elita politică și-a exprimat nemulțumirea față de funcționarea justiției, față de diverse decizii considerate politizate etc. Denunțarea unor excese ale luptei anticorupție a devenit de ceva timp o perdea de fum în spatele căreia se urzește blocarea mecanismelor anticorupție. Dar situația devine fără perdea, descoperindu-și obscenitatea, atunci când principalii luptători împotriva acestor excese devin primii beneficiari ai noului model de conviețuire al triunghiului judecători-procurori-politicieni.
Suntem încă departe de a putea înțelege contururile noului model. Probabil că acesta va rezulta și din noile raporturi de forță de la nivelul CSM, Inspecției Judiciare, DNA. Dar un bilanț de etapă îi dă câștigători pe liderii PSD și ALDE. Dragnea și Tăriceanu nu au câștigat numai timp, au demonstrat că cine-i anunța pe făraș se baza pe o paradigmă care nu mai e valabilă. Indiferent de motivațiile pensionării judecătoarei cu pricina, președinții PSD și ALDE au întors în favoarea lor o situație penală ce părea că duce la șubrezirea autorității lor politice. Sunt deci priviți cu alți ochi de membrii partidelor respective.
Baronașii locali și regionali și-au reîntărit astfel speranța că se vor găsi soluții și pentru ei. Poate că își fac iluzii, poate că și Dragnea și Tăriceanu se destind prea devreme. Deocamdată, însă, profită de moment. Iar eroul principal este, evident, președintele PSD. Cineva atacat aparent din toate părțile, dar care continuă să „mustăcească“ din postura celui mai puternic lider politic din România își crește respectul în cercurile care l-au susținut până acum. Dincolo de repetatele dovezi de incompetență, de provincialism, nu în ultimul rând de vulgaritate, Dragnea vorbește limbajul elitei care deține puterea (politică, instituțională, economică, mediatică) în România de azi. O lume în care numărul de dosare face cam cât stelele unui general. O lume pentru care Dragnea e reprezentativ. Poate prea reprezentativ, de unde și necesitatea de a lăsa în față o figură ca aceea a lui Tăriceanu.
În acest context, e semnificativ faptul că, la sfârșitul săptămânii trecute, la postul cvasi-oficial de televiziune Antena 3 se lansa ipocrit o întrebare despre intențiile președintelui PSD de a candida la următoarele prezidențiale. Întrebarea era ipocrită pentru că aceasta era o modalitate de a-i face pe invitați să accepte faptul că Dragnea e prezidențiabil. Liderul PSD trece acum într-o nouă etapă a carierei sale. După spectaculoasa victorie de la parlamentare, toate vasele păreau că i se scufundă. Știrea reluării procesului său nu e însă suficientă pentru a ieși din pasa proastă în care intrase. Are nevoie de o repoziționare care să facă uitate multe dintre gafele și promisiunile imposibil de onorat. În acest sens, postura de probabil candidat la președinție e utilă în poziționarea sa din interiorul și în afara PSD. Dragnea nu trebuie neapărat să și devină candidat pentru Cotroceni, important pentru el e să pară ca va fi candidat.
Poate părea paradoxal, dar și această aparență contribuie la clarificarea scenei politice. Era nefericită situația în care opoziția față de PSD trăia cu speranța unei condamnări a liderului de Teleorman. Acum trebuie să găsească acel limbaj care poate mobiliza împotriva celui care, din sediul PSD din Kiseleff, conduce România. Dar nu va fi simplu, pentru că în 2019 nu bilanțul lui Dragnea va fi pe masă, ci cel al președintelui Iohannis.
Dragnea își va construi un nou personaj, cel mai probabil unul care se va adresa unui public mai larg decât cel al PSD. În această logică trebuie înțeles și referendumul pe tema definirii căsătoriei. De altfel, acesta poate împinge opoziția parlamentară, dar mai ales pe președintele Iohannis, spre erori care le pot fi fatale în 2019. În plus, în cazul degradării situației economice, PSD mai poate ceda guvernarea pentru o perioadă limitată sau îl poate din nou schimba pe prim-ministru. Ideea că o situație tip Grindeanu nu poate fi repetată ignoră faptul că actualul premier e numit după acel moment, fiind improbabilă o repetare a scandalului, nu și a schimbării premierului de către majoritate.
În această situație, Iohannis nu ar trebui să se comporte ca și cum ar lua în serios „analiza“ care ne spune că nu va avea un adevărat contracandidat în 2019. Cu bilanțul de până acum nu poate spera ca mobilizarea anti-PSD să fie similară celei de la al doilea tur al prezidențialelor din 2014. Adevărata întrebare va fi dacă va mai avea o veritabilă susținere din partea unor partide mari. În trecut, PNL l-a abandonat pe Emil Constantinescu, iar USR va fi obligat să aibă un candidat propriu. Iohannis e acum în situația de a avea și la Palatul Victoria, și la Ministerul Justiției persoane pe care le-a acceptat din prima, deci pe care le-a negociat și cu care ezită să intre în conflictul deschis pe care l-ar aștepta cei alături de care era în piață în ianuarie. Dar pentru aceștia, și nu numai pentru ei, președintele e autenticul lider al opoziției. Deocamdată, la nivel public, Iohannis nu pare că acceptă acest rol și nici nu vede că pe culoarul prezidențial alții aleargă deja.
