Țuțuianu spune că Dragnea se află în spatele demisiei sale: Am plecat cu lacrimi în ochi

E.b. | 13.09.2017

Adrian Țuțuianu a povestit, la Antena 3, ce s-a întâmplat în ziua în care și-a prezentat, obligat, demisia din funcția de ministru al Apărării.

Pe aceeași temă

 
 

Țuțuianu spune că Liviu Dragnea, liderul PSD, e omul care i-a vrut capul, deși Guvernul știa problemele financiare ale MApN.

 

”Îmi reproșez un singur lucru: că nu l-am sunat pe premierul Mihai Tudose. M-a chemat la Palatul Victoria, alături de ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa. Premierul mi-a spus că președintele partidului, Liviu Dragnea, i-a cerut să rezolve cumva această problemă. Mi-a sugerat că dacă eu nu plec, va trebui să mă demită. I-am spus să îmi dea două coli de hârtie. Mi-am scris demisia și am plecat. Comunicatul pe care eu l-am publicat pe site-ul MApN a fost trimis și la Guvern, înainte ca el să fie pe site la noi.
 

Nu credeam că de la așa ceva se ajunge la o demisie. Nu știu dacă aștepta cineva un pretext ca să fiu demis. Eu nu am vrut să mă demită nimeni.

 

Nu am avut nicio apropiere de președintele României. Am avut doar întâlniri instituționale. Am vorbit, o dată, la cererea mea, despre proiectul de înzestrare a Armatei, am vorbit o oră și jumătate. Tot ce am făcut i-am spus premierului Tudose. Mi s-a părut că era normal ca analiza activității mele să fie făcută cu calm. Am o anumită frustrare. Am plecat cu lacrimi în ochi de la minister și cu amărăciune.

 

Organizația de Dâmbovița e nemulțumită. Ei și-au pus multe speranțe în mine că vom rezolva multe probleme.”, a spus Adrian Țuțuianu la Antena3, conform Stiripesurse.

 

”Bani existau, dar trebuia rectificare. Vedeți că astăzi s-a făcut, ca urmare mi s-a spus că nu există o soluție legală și se va face transferul la rectificare. Nu m-a lucrat nimeni, comunicatul a fost într-o formulă foarte tehnică, a fost transmis și la Guvern. Am avut în acea zi mai multe întâlniri, din oră în oră, nu am fost foarte atent la ce se întâmplă. Când am fost căutat de primul-ministru, am avut o întâlnire la Guvern, era și ministrul Mișa. Eu nu am luat decizia să plătesc la data de 15, am menținut acest sistem de plată. Drepturile de hrană cred că ar trebui plătite la jumătatea intervalului, această normă reprezintă pentru unii cam jumătate din venituri, de aceea era important să fie primită în timp util,” a explicat Adrian Țuțuianu la Antena3

 

Adrian Țuțuianu a demisionat pe 5 septembrie, invocand greșeli de comunicare ale ministerului pe care îl conducea cu Palatul Victoria.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22