A murit Mircea Ionescu Quintus, preşedintele de onoare al PNL. Avea 100 de ani

E.b. | 15.09.2017

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, în vârstă de 100 de ani, a încetat din viaţă.

Pe aceeași temă

 

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe după moartea preşedintelui de onoare al Partidului Naţional Liberal, Mircea Ionescu-Quintus, spunând că a fost un om demn şi responsabil, devotat ţării şi căruia societatea îi este datoare pentru „dezvotarea unei culturi a dialogului, civismului şi integrităţii actului politic”.

 

„Ne-am despărţit astăzi de un adevărat senior al politicii româneşti, domnul Mircea Ionescu-Quintus. În ciuda secolului zbuciumat pe care l-a traversat, a rămas mereu fidel crezului liberal, cu care s-a identificat şi pe care l-a servit fără încetare. Domnului Quintus îi datorăm multe lucruri bune din viaţa noastră publică, dar mai ales contribuţia la revigorarea unei doctrine democratice în anii ’90 şi la dezvoltarea unei culturi a dialogului, civismului şi integrităţii actului politic”, transmite Klaus Iohannis.

 

Ludovic Orban, liderul PNL, a anunţat, vineri, la Braşov, unde liberalii s-au întâlnit pentru şedinţa Consiliului Naţional al partidului, că propune amânarea acesteia cu două săptămâni, după decesul lui Mircea Ionescu Quintus. Liderul PNL a spus că "viaţa lui Mircea Ionescu-Quintus este un model pentru orice român şi orice liberal".

 

Cine a fost Mircea Ionescu Quintus:


membru al PNL de peste 70 de ani

fost senator, fost ministru al Justiţiei şi fost preşedinte al Senatului

scriitor, cunoscut pentru epigramele sale

a trăit sub mai multe regimuri politice, în regimul lui Carol al II-lea, l-a respectat pe Ion Antonescu şi i-a preţuit pe Regina Maria şi pe Regele Ferdinand

l-a avut ca model pe I.G. Duca (prim-ministru liberal, asasinat de legionari în 1933) şi a avut prilejul de a primi sfaturi de viaţă de la marele Nicolae Iorga

a suferit în temniţele comuniste şi la Canal pentru vina de a fi înţeles mecanismele democraţiei participative

a prins două războaie mondiale şi o Revoluţie, conform Digi24.

 

Născut născut pe 18 martie 1917, Mircea Ionescu Quintus s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani. A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie, preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator.

 

Provine într-o familie de vechi liberali. Tatăl său, Ion Ionescu Quintus, a deţinut nu mai puţin de nouă mandate de parlamentar din partea PNL, iar fiul i-a urmat atât în cariera de jurist, cât şi în afinitatea politică pentru liberalism.

 

În perioada interbelică, duce mai departe tradiţia de familie şi urmează Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, iar după absolvirea din 1938, devine avocat. Îşi aminteşte exact ziua în care a devenit liberal, mai mult din întâmplare. Student fiind, pe 25 aprilie 1936 a fost rugat să rostească un discurs cu ocazia dezvelirii în oraşul său, Ploieşti, a bustului lui I.G. Duca, fostul premier liberal asasinat de legionari în 1933 pe peronul gării din Sinaia. Avea doar 19 ani, dar a rămas fidel Partidului Naţional Liberal vreme de peste opt decenii.

 

Mircea Ionescu Quintus spunea că i-a avut ca mentori pe Nicolae Iorga şi pe Gheorghe Tătărăscu, despre cel din urmă spunând că a fost cel care a reuşit să-l ţină departe de Mişcarea Legionară, atât de la modă printre tinerii şi intelectualii din perioada interbelică.

 

În al Doilea Război Mondial a luptat iniţial pe frontul de est, ajungând până la Cotul Donului, iar ulterior, după ce România a întors armele împotriva Germaniei naziste, Quintus a ajuns până în Cehoslovacia, în Munţii Tatra.

 

În 1947 s-a căsătorit cu Viorica, care i-a fost alături la toate activităţile sale politice, deoarece şi ea este membră PNL din 1945, provenind, de asemenea, dintr-o familie cu tradiţie liberală.

 

Pentru că nu a renunţat la convingerile liberale, Quintus a suferit represaliile regimului comunist îndreptate împotriva membrilor partidelor istorice. A stat mai mulţi ani în lagăre, inclusiv la Canalul Dunăre - Marea Neagră, perioadă din care şi-l aminteşte pe părintele Galeriu despre care a spus că ar trebui trecut în rândul sfinţilor.

 

În 1954, atunci când a fost eliberat de la Canal, a fost racolat de Securitate. A spus ulterior că nu a avut puterea să refuze fosta poliţie politică a regimului comunist, dar că nu a deranjat pe nimeni prin declaraţiile date Securităţii. În 2000, pe când Mircea Ionescu Quintus era preşedintele Senatului, CNSAS a făcut public faptul că fusese informator al Securităţii. A contestat decizia, iar doi ani mai târziu instanţa a decis că liberalul nu a făcut poliţie politică.

 

După Revoluţia din 1989, Quintus a revenit în prim-planul scenei politice. S-a înscris în proaspăt reînfiinţatul Partid Naţional Liberal, iar în 1990 a intrat în Camera Deputaţilor pe listele partidului. Din octombrie 1991 şi până în noiembrie 1992 a fost ministru al Justiţiei în Guvernul Stolojan. În februarie 1993, la câteva luni după dezastrul PNL de la alegerile parlamentare, când formaţiunea a ratat intrarea în Parlament în urma deciziei preşedintelui Radu Câmpeanu de a scoate partidul din CDR.

 

În 1996, când PNL intră din nou în Parlament, Mircea Ionescu Quintus este ales senator de Prahova şi reuşeşte să-şi reînnoiască mandatul şi la alegerile din 2000. Din 2002 este preşedinte de onoare al Partidului Naţional Liberal, fiind de multe ori un factor de echilibru între taberele din interiorul PNL.

 

În 2002, a fost decorat de preşedintele Ion Iliescu cu „Steaua României” în grad de cavaler. În 2009, a primit de la preşedintele Traian Băsescu gradul de general de brigadă în retragere.

 

Ultimul eveniment politic la care a participat a fost Consiliul Naţional de Coordonare al PNL de la începutul lunii martie, unde liberalii au stabilit calendarul şi regulile alegerilor interne din partid. „Sunt membru al PNL de 80 de ani. Împreună cu tatăl meu am trăit 100 de ani în acest partid. Nimic nu mi-a putut clinti sau mişca în vreun fel adeziunea la el şi încrederea în el. Abia aştept momentul în care să felicit pe următorul preşedinte, pe noul preşedinte al PNL, să-l asigur de sprijinul meu şi să vă asigur pe toţi care luptăm pentru victoria PNL”, le-a spus seniorul liberal mai tinerilor săi colegi.

 

Mircea Ionescu Quintus este scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, el publicând mai multe volume de epigrame. Una dintre acestea a rostit-o anul trecut pe scenă, cu ocazia aniversării a 99 de ani: ”Spre suta anii se adună / Ca prin păduri, semeţii brazi / Şi s-or găsi destui să spună / Ce mai înseamnă suta azi?”.

 

A fost cetățean de onoare al orașelor Ploiești și Orșova. Era căsătorit și avea un fiu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22