Rise Project: Filiera prin care Pentagonul i-a alimentat cu arme românești pe rebelii sirieni

Dora Vulcan | 17.09.2017

România și Bulgaria au un rol-cheie în înarmarea grupărilor rebele din Siria, devastată de un război civil soldat cu 400.000 de morți. Facțiunile rebele, sprijinite de SUA, care luptă împotriva ISIS și a dictatorului Bashar al-Assad, au primit arme și muniție trimise din portul Constanța, scrie Rise Project.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Pe hârtie, aceste exporturi de armament s-au oprit în Iordania și Turcia, dar o investigație BIRN și OCCRP, la care au contribuit și reporteri RISE Project, arată că destinația finală a fost teatrul de război din Siria.

 

Reporterii au reconstituit complexa rețea prin care Pentagonul alimentează Siria cu arme, folosind documente privind achizițiile, date de trafic maritim, rapoarte oficiale, corespondență internă și interviuri cu oameni din interior. Jurnaliștii au descoperit că Statele Unite folosesc documente care ascund destinația finală a armelor. Această practică, spun experții, riscă să neutralizeze eforturile de combatere a traficului de arme și, pe de altă parte, pun guvernele est-europene care vând arme și muniție sub riscul de a încălca legislația internațională.

 

Operațiunile fac parte din cel mai mare program de achiziții de armament stil sovietic din istoria Pentagonului. Circa 2,2 miliarde de dolari vor fi investite astfel, până în 2022, pentru a înarma rebelii sirieni în lupta cu ISIS.

 

 Aproape 1000 de tone de arme și muniție, inclusiv lansatoare de rachete anti-tanc RPG-7, au plecat, în decembrie 2015, din Constanța către porturile militare din Aqaba (Iordania) și Agalar (Turcia). Alte 2000 de tone de armament au fost încărcate în martie 2016 din Constanța și, respectiv, portul Burgas,Bulgaria, și au ajuns în portul iordanian Aqaba de la Marea Roșie, în aprilie 2016. Ruta Burgas – Constanța a fost folosită din nou, în septembrie 2016, când vasul cargo NV Norfork, încărcat cu zeci de containere metalice, a ajuns în cel mai mare port românesc. Indicatoarele de avertizare “explozibil” erau aplicate pe fiecare container, semn că transportul nu era unul de rutină.

 

 

Transportul fusese antamat de SOCOM, Divizia de Operațiuni Speciale a Pentagonului, pentru a introduce 1600 tone de muniție în Turcia și Iordania, două din statele care se învecinează cu Siria.

 

Divizia Pentagonului recunoaște existența transporturilor, dar refuză să confirme destinația finală a armelor. Pentagonul a declarat pentru BIRN și OCCRP că în 2016 a furnizat echipamente către grupări ale opoziției siriene, atent verificate. Peste 20 de livrări făcute din avion, 100 zboruri tip cargo și 500 de tiruri. Ritmul transporturilor a crescut pe măsură ce rebelii încercau să recâștige Raqqa, așa-zisa capitală a ISIS.

 

 

 

 

 

investigația Rise Project, AICI

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22