Comisiile de anchetă, bâta lui Dragnea

Judecătorii Curții Constituționale ar tre­bui să umble cu capul în pământ de rușine după ce deciziile și considerațiile lor au fost maimuțărite, batjocorite și ridiculizate de raportul comisiei de an­chetă a alegerilor din 2009. În motivarea deciziei prin care admite că anchetele par­lamentare se pot des­fă­șura în același timp cu an­chetele judiciare există o pre­cizare extrem de im­por­tantă, care ar trebui să li­miteze puterea de intru­ziu­ne a parlamentului. Astfel, CCR afirmă că „aceste co­misii anchetează / verifică fapte sau îm­prejurări, și nu persoane. Ele au ca fina­li­tate constatarea existenței sau inexis­tenței faptelor pentru care a fost creată comisia prin mijloace de cercetare și documentare parlamentară. Prin ur­ma­re, activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio tangență cu o anchetă ju­diciară, ea obiectivându-se mai degrabă într-un material documentar și de studiu (...) Ele nu sunt abilitate să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane, fiind doar expresia controlului parlamentar“.

Aceste considerații de principiu gu­ver­nea­ză activitatea comisiilor de anchetă par­la­mentară peste tot în lume, de la celebrele comisii americane supermediatizate până la cele mai discrete din UE. Întotdeauna, fără excepție, ancheta parlamentară cer­ce­tează fapte, nu persoane, pentru a nu se su­prapune peste eventualele anchete judi­ciare sau, în jargon juridic, este întot­dea­u­na in rem, niciodată in personam. De aici ar trebui să decurgă o serie de cons­trân­geri care privesc indentificarea faptelor su­puse anchetei și relevanța pentru an­che­tă a documentelor și măr­tu­riilor solicitate și, în ultimă instanță, con­cluziile ace­steia.

Concret, în cazul comisiei privind alegerile din 2009, parlamentul ar fi fost obli­gat să declanșeze ancheta pe baza unor fapte rele­vante pentru posibila frau­dare a alegerilor prezi­den­țiale. Or, ancheta a fost lan­sată în temeiul unui articol publicat în Evenimentul Zi­lei despre o reuniune pri­vată în casa lui Ga­briel Oprea în seara ale­gerilor despre care însuși autorul, Dan An­dronic, a pre­ci­zat ulterior că nu sugerează că alegerile ar fi fost fraudate. Ancheta ar fi putut fi de­clanșată numai pe baza unor mărturii, do­cumente sau chiar investigații de presă ca­re să ofere informații noi care la vremea res­pectivă nu au fost cunoscute Curții Constituționale, care a validat re­zultatele alegerilor. Aceste informații, măr­turii, do­cumente care să constituie fapte an­che­tabile nu au existat niciodată și, cu toate acestea, ancheta comisiei s-a „obiec­tivat“ într-un raport în care susține că alegerile au fost fraudate, deși nu există fapte care să susțină această concluzie, și îi acuză pe Traian Băsescu și Emil Boc că ar fi pus la cale frauda. Simplu spus, co­misia nu a ți­nut seama nicio clipă de con­siderațiile CCR și a formulat concluzii fără legătură cu faptele și acuzații directe la adresa unor persoane, adică exact ceea ce nu ar trebui să facă. În plus, ca umilința să fie completă, au nesocotit și contrazis ho­­tă­rârea de validare a CCR, care constata că alegerile au fost corecte.

În final, am avut parte de un raport care acuza persoane de infracțiuni grave, bazat pe nimic, sfidând toate regulile unei in­ves­tigații oneste și, dacă nu era clar, toate con­siderațiile Curții Constituționale. Cred că scopul inițial al lui Dragnea și al PSD când a fost constituită această comisie de anchetă a fost incriminarea fostei con­du­ceri a Parchetului General (cu atât „mai bine“ pentru ei că era Kövesi) și a SRI de conspirație în vederea fraudării alegerilor, iar consecința concretă ar fi trebuit să fie o serie de inițiative legislative care să im­pună un control parlamentar mai strict asu­pra acestor instituții și ștergerea de facto a separației puterilor în stat. Pentru acest scop, aveau nevoie să constate mai întâi că alegerile au fost fraudate, ceea ce au și făcut cu nesocotirea faptelor. Scopul încă nu a fost atins și de aceea activitatea comisiei a fost prelungită cu două luni, deși a devenit clar că este o farsă, și tot de ace­ea, Dragnea și Tăriceanu au sesizat CCR în legătură cu un posibil conflict cu Mi­nisterul Public. Dacă vor primi câștig de cauză, așa cum s-a pronunțat deja mi­nistrul Toader, atunci vor trece la pasul ur­mător, care este subordonarea activității parchetelor și a activității operative a SRI parlamentului. În acest sens, comisia a pro­pus acordarea prin lege a dreptului comisiilor de anchetă de „a solicita orice document pe care îl doresc (necesar atin­gerii obiectivelor sale)“. „Orice docu­ment“ înseamnă și documente din anc­he­tele în curs ale parchetelor sau documente operative ale serviciilor secrete. În mo­men­tul în care se va întâmpla acest lucru, parlamentul va deveni puterea supremă în stat, iar separația puterilor va fi ștearsă. Prin comisiile de anchetă (actuala, plus ce­le anunțate, Comisia Dragomir și Comisia SIPA), Dragnea folosește, cu complicitatea CCR, un instrument parlamentar necon­strâns de nicio regulă, pentru a da o lo­vi­tură de stat furtivă și a-și subordona pu­te­rea judecătorească.