Deputat PNL: Guvernul încă n-a explicat dacă se putea preveni decesul celor 8 opt persoane

Dora Vulcan | 19.09.2017

Guvernul nu a avut încă nicio reacție publică, la 48 de ore de la producerea furtunii devastatoare din vestul țării, în care să explice dacă toate procedurile necesare în astfel de cazuri au fost îndeplinite și dacă putea fi prevenit decesul celor 8 persoane, spune deputatul PNL Gigel Știrbu.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 "Duminică seara, în vestul țării, a avut loc o furtună extrem de violentă în urma căreia opt oameni au decedat și zeci de persoane au fost rănite. Și în acest caz reprezentanții Guvernului PSD, în frunte cu ministrul de Interne, Carmen Dan, și-au arătat lipsa de competență și de responsabilitate față de demnitatea publică în care se află pentru a servi interesele cetățenilor. În mod halucinant, autoritățile au 'uitat' să aducă în dezbatere publică faptul că ineficiența și vulnerabilitățile sistemului public de protecție a cetățenilor au condus la pierderea de vieți omenești și au provocat pagube materiale semnificative. La aproape 48 de ore de la producerea furtunii devastatoare, Guvernul nu a avut încă nicio reacție publică în care să explice dacă toate procedurile necesare în astfel de cazuri au fost îndeplinite și dacă putea fi prevenită tragedia decesului a opt persoane", a afirmat Știrbu, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.

 

El a adăugat că modul în care PSD a gestionat criza de amploare de duminică, prin "declarații pompoase care să ascundă lipsa crasă de responsabilitate și de acțiune", reprezintă temeiuri pentru a concluziona că, "alături de ineficiență, ticăloșia este al doilea principiu al acestei guvernări".

 

"În mod absolut șocant, persoanele decidente la nivel guvernamental întârzie să răspundă la întrebarea 'cine se face vinovat de moartea a opt persoane', arătându-și încă o dată disprețul față de dramele unor oameni și față de cetățenii pe care-i reprezintă. După 'bunul' obicei, așa cum s-a întâmplat și în trecut, guvernanții pasează responsabilitatea, încercând astfel să ascundă disfuncționalitățile sistemului pe care îl conduc. În astfel de cazuri de risc major pentru siguranța cetățenilor, nu poate fi tolerată nicio greșeală din partea reprezentanților autorității publice, tocmai de aceea o reacție care să explice care au fost cauzele care au condus la opt decese este absolut indispensabilă. Reprezentanții PSD trebuie să înțeleagă că datoria unei administrații publice nu este doar aceea de a repara dezastrele produse în urma unui astfel de fenomen, ci, în aceeași măsură, are obligația de a întreprinde toate măsurile de prevenție și securitate necesare, astfel încât să se evite astfel de evenimente dramatice", a arătat deputatul liberal.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22