Acordul CETA, de liber schimb între Canada și UE, a intrat în vigoare. Taxele, eliminate

Dora Vulcan | 21.09.2017

Acordul Economic și Comercial Atotcuprinzător între Canada și Uniunea Europeană a intrat în vigoare provizoriu începând de joi, taxele vamale fiind eliminate în proporție de 98%, a declarat ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, într-o conferință de presă organizată cu această ocazie.

Pe aceeași temă

 

 

 "Astăzi este o zi istorică. Din această dimineață, toate schimburile comerciale sunt scutite de taxe vamale. Astfel, acest acord va crea oportunități noi și de anvergură atât pentru statele europene, cât și pentru Canada și va deschide noi piețe pentru exportatori, va genera locuri de muncă de calitate și va întări relațiile existente între economia Canadei și economiile statelor UE", a spus diplomatul, citat de Agerpres.

 

Potrivit acestuia, efectele estimate sunt creșterea cu 23% a exporturilor din UE spre Canada în fiecare an, precum și o creștere de 11,6 miliarde de euro pe an în ceea ce privește PIB-ul intern brut al spațiului comunitar.

 

În 2016, exporturile românești în Canada au atins 117,3 milioane de dolari, în creștere cu 41% față de anul anterior, în timp ce importurile au ajuns la 81 de milioane de dolari, mai mari cu 20,4%.

 

În primele șapte luni ale acestui an, exporturile au atins 152,4 milioane de dolari, în creștere cu 180% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar importurile au fost de 62,8 milioane de dolari, cu 55% peste perioada similară din 2016.

 

La 31 august 2017 erau îmregistrate în România 1,923 de societăți mixte româno-canadiene, iar volumul investițiilor s-a ridicat la 136,6 milioane de dolari, Canada fiind pe locul 29 în topul investitorilor străini din România.

 

Totodată, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, spune că, în România, 42.000 de locuri de muncă de muncă depind direct de activitatea comercială dintre România și Canada.

 

"Când mi-au spus colegii mei ce taxe erau la produsele agricole în Canada, mi s-a ridicat părul în cap. Adică aproape 277% taxe la produse agricole procesate și 227% la lactate, spre exemplu. Astfel că acest acord într-adevăr aduce schimbări majore. Beneficiile pentru PIB-ul Uniunii Europene vor fi mai mari decât estimările de 12 miliarde de euro pe an. Cred că va exista un boom în acest sens, mai ales pe fondul Brexitului care va avea loc efectiv în primul semestru 2019", a spus Daraban.

 

Pe lângă reducerea tarifelor la exportul bunurilor, CETA va permite recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale.

 

"Tratatul este realizat într-o asemenea manieră încât va facilita accesul specialiștilor din UE pe piața muncii din Canada. Atât specialiștii canadieni, cât și cei români, vor avea studiile recunoscute reciproc, o situație de care vor beneficia companiile din ambele țări care exportă echipamente sau din sectoarele IT, telecom sau software. În plus, acest lucru poate fi benefic pentru întreprinderile mici și mijlocii care nu își permit să angajeze personal în Canada și trebuie să furnizeze servicii direct din România. CETA va facilita transferul de personal de cealaltă parte a Atlanticului și va permite companiilor să trimită personal pentru mentenanța echipamentelor și creează un cadrul pentru recunoașterea calificărilor profesionale din sectoare precum arhitectura sau contabilitatea", a declarat ambasadorul Kevin Hamilton, în luna aprilie.

 

El a arătat că, odată cu acordul CETA, companiile românești vor putea avea acces la licitațiile organizate de autoritățile canadiene, atât la nivel federal, provincial, precum și la nivel municipal.

 

Începând cu data de 1 mai 2017, românii care dețin o viză validă pentru SUA sau au primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani pot călători fără vize, iar, de la 1 decembrie 2017, toți cetățenii români vor putea merge în Canada fără viză.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22