De același autor
. Iar interesul României este ca Uniunea Creștin Democrată să câștige alegerile cu un procent cât mai mare și Angela Merkel să devină cancelar pentru a patra oară. Există mai multe motive pentru care cea mai bună soluție pentru România este un guvern condus de CDU, de la cele strict locale, care țin de politica națională până la rațiuni europene și strategice.
Roșul trage spre Moscova
Cel mai important motiv pentru care României, dar și restului Europei de Est cu vreo două sau trei excepții nu îi convine un guvern condus de socialiști este că social-democrații germani (SPD) și, încă și mai mult Stânga comunistă (die Linke) sunt printre cele mai proruse formațiuni politice din Europa. Dincolo de legăturile adânci istorice, politice și economice cu Moscova ale stângii (vest)germane, pozițiile recente și foarte recente ale liderilor SPD nu lasă loc de dezbatere. Atât președintele Frank-Walter Steinmeier cât și ministrul de Externe, Sigmar Gabriel, susțin fără nuanțe ridicarea sancțiunilor europene împotriva Moscovei și în favoarea strângerii relațiilor bilaterale chiar dacă acestea din urmă ar contraveni politicii europene. Or, această politică deschisă de îmbrățișare a Rusiei și extindere a rolului Moscovei în Europa nu convine nici Europei de Est, nici României.
Spre deosebire de liderii SPD, Angela Merkel a optat întotdeauna pentru o poziție prundentă și echilibrată în raport cu Rusia. Merkel nu este nici pe de parte adepta intransigenței față de Moscova, a încurajat proiectele bilaterale controversate cum este North Stream II, conducta construită de Gazprom, Wintershall și OMV, și s-a ridicat împotriva sancțiunilor americane care vizau noul gazoduct. În pofida acestei atitudini mai degrabă binevoitoare față de ruși, Merkel a reușit să impună în Consiliul European menținerea sancțiunilor împotriva Moscovei atunci când alții, nu puțini, erau mai mult decât fericiți să le pună capăt. Într-o Europă mai degrabă filorusă și antiamericană, incluzând Germania, Merkel a reușit să păstreze distanța, chiar dacă nu o distanță atât de mare cât ne-ar fi plăcut nouă. Această ambivalență în raporturile cu Rusia a doamnei Merkel nu este exact ceea ce și-ar dori România dar este cel mai bun lucru la care poate spera în acest moment. Un guvern roșu-purpuriu-verde ar înclina periculos politica germană și europeană spre Moscova. Un guvern condus de Merkel va păstra „centrul”, ceea ce reprezintă un bun motiv pentru ca românii să-și dorească ca aceasta să obțină un nou mandat.
Prea mult socialism face rău statului de drept în România
Este adevărat că Martin Schulz, candidatul SPD la funcția de cancelar federal, Martin Schulz, s-a delimitat de atacurile PSD și de Dragnea după atacurile guvernului PSD-ALDE la adresa independenței Justiției și a criticat legile lui Toader, dar această (re)poziționare nu este o garanție că un guvern SPD va transmite la București același mesaj de fermitate Bucureștiului în caz de derapaje antidemocratice. Domnul Schulz și-a schimbat părerea despre Dragnea după ce înainte de alegeri îi trimitea urări de bine și de succes, dovedind că nu a înțeles nimic din criza din 2012. Și atunci Schulz a început în iunie cu mesaje de susținere pentru guvernul USL din poziția de președinte al Parlamentului European, în vreme ce Angela Merkel din poziția de cancelar denunța tentativa de răsturnare a instituțiilor statului de drept. Atunci, Ponta se lăuda că are susținerea unui lider european în vreme ce o ataca pe Merkel că face scut împreună cu PPE-ul în jurul lui Băsescu. Crin Antonescu îi recomanda chiar să-l ia în Germania și să-i dea acolo un teritoriu pe care să îl conducă. Mai târziu, în iulie-august, când veștile despre grozăviile de la București au ajuns la Bruxelles, Schulz și-a schimbat complet poziția. Aceste ambiguități socialiste nu fac nici un bine României într-un moment în care e nevoie ca mesajele liderilor europeni pentru București să fie foarte clare. În plus, un guvern SPD-die Linke-Verzi ar fi mult mai fericit să mute tunurile pe Ungaria și Polonia, conduse de guverne de dreapta și să lase în planul al doilea România lui Dragnea. Or, este în interesul salvgardării statului de drept din România ca evenimentele de la București să rămână în prim-planul preocupărilor europene. Din punct de vedere al interesului imediat așadar, este important pentru România ca în Germania să câștige dreapta.
Coaliție, dar depinde cu cine
Așa cum arată sondajele în acest moment, cu CDU la 37% și SPD la puțin peste 20%, se conturează fie o coaliție tradițională negru-galben (CDU-Liberali), fie una ceva mai largă negru-galben-verde (sau Jamaica), dacă verzii vor accepta să intre în guvern. Componența politică a guvernului german nu va afecta România decât indirect, prin politicile europene ale noului cabinet. Până acum, coaliția negru-roșu s-a dovedit în mod constant favorabilă unei integrări accelarate a zonei euro, cu buget propriu, ministru de finanțe, politici fiscale și bugetare coordonate, adică în general cam tot ceea ce susține Franța noului președinte Emmanuel Macron, cu excepția emiterii de obligațiuni ale zonei euro. Dacă această coaliție dreapta-stânga rămâne la putere, trebuie să ne așteptăm la continuitate în sensul accelerării integrării zonei euro după Brexit mai ales că există presiuni în acest sens chiar din interiorul propriului partid. Merkel s-a declarat favorabilă unei integrări sporite dar nu s-a arătat încă pe deplin în favoarea unei Europe cu două viteze sau două categorii, conștientă fiind probabil de responsabilitatea Germaniei pentru menținerea unității europene.
Liberalii s-au arătat însă ostili față de această integrare accelerată, ceea ce într-un fel convine unor state ca România, deși FDP nu doar că nu susține acceptarea de noi membri în zona euro iar liderul partidului, Christian Lindner, ar fi foarte bucuros să scoată câteva țări în frunte cu Grecia din moneda comună. Noul lider liberal mai are și alte idei ieșite din normă, cum ar fi recunoașterea anexării Crimeei de către Rusia și s-ar putea dovedi un partener extrem de dificil pentru Merkel, atât din poziția de ministru de Finanțe cât și din aceea de ministru de Externe. Cancelarul ar trebui să își negocieze pozițiile și gesturile politice mai întâi în interior, ceea ce va face orice inițiativă de anvergură mult mai dificilă. Ceea ce pentru București s-ar putea dovedi, din nou benefic, pentru că interesul României este o Germanie poziționată în centru care nu se grăbește să încline balanța politică.
Marea necunoscută AfD
O Angela Merkel constrânsă să nu facă gesturi ample este un lucru bun pentru toată lumea: pentrul Germania și pentru Europa deopotrivă, pentru că ultima oară când a făcut-o, a fost un dezastru. Obișnuită ani de zile cu pași mici, în 2015, Merkel a încălcat de una singură tratatele și acordurile europene (inclusiv Schengen) și a deschis granițele pentru un milion de refugiați din Orientul Mijlociu, cu consecințe multiple și grave pentru toată Europa. Pe Merkel era s-o coste alegerile și numai imensa sterilitate a SPD a salvat-o, dar o altă consecință a fost consolidarea partidului Alternativa pentru Germania care s-a declarat împotriva acceptării unor valuri mari de imigranți proveniți din spațiul islamic care nu pot fi integrați în mod satisfăcător. Din motive de retorică propagandistică politic-corectă, AfD este descrisă în mass-media drept „extrema dreaptă”, „partid neo-nazist” și scorul ferm de cel puțin 12% pe care îl are în sondaje este însoțit de obicei de lamentări privind „accederea în Bundestag a extremiștilor pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial”. AfD nu este însă un partid chiar atât de extremist cum este descris și cu siguranță nu are nimic în comun cu nazismul. În schimb, ridică în mod public teme pe care dezbaterea main stream le ocoloște cum ar fi multiculturalismul sau religia islamică.
Dacă AfD rămâne la scorul din sondaje va intra în Budestag dar va fi izolat de celelalte partide. Dacă însă va obține un scor apropiat de 20% cât se vehiculează în spații mai discrete, la egalitate sau poate chiar peste SPD, atunci va deveni principala formațiune de opoziție din Germania și atunci retorica politică va trebui schimbată. Într-o astfel de situație cresc șansele refacerii Marii Coaliții Dreapta-Stânga care guvernează în prezent, dar acest nou compromis nu convine nimănui cu excepția AfD, care își va consolida imaginea de partid antisistem. Politica germană va rămâne solidă și predictibilă cel puțin pentru încă patru ani, dar se va dovedi mai vulnerabilă decât ne-am obișnuit. Or, o Germanie vulnerabilă este o veste proastă pentru toată lumea.
