De același autor
Germania şi-a trăit şi ea duminică propriul cutremur politic. Nu chiar de magnitudinea celui din Franţa de la începutul verii, dar suficient cât să mute plăcile tectonice ale politicii germane. „Pilonul de rezistenţă“ Angela Merkel a rămas în picioare şi a obţinut, aşa cum se anticipa de câteva luni, un al patrulea mandat de cancelar. Dar pierderile au fost grele. Partidele mainstream (coaliţia conservatoare CDU-CSU şi socialiştii SPD) au obţinut cele mai proaste rezultate de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial încoace. Un vot antisistem ale cărui rezultate vor modela politica Germaniei de acum şi, prin urmare, şi pe cea a Europei.
Tot pentru prima dată de mai bine de şase decenii, ultranaţionaliştii (AfD, Alternativa pentru Germania) intră în parlament. Mai mult decât atât, intră triumfal, ca cel de-al treilea partid clasat, cu un scor pe care sondajele nu au reuşit să-l anticipeze: aproape 13%. Este enorm, în condiţiile în care socialiştii lui Martin Schulz au avut o felie de 20% din vot. O altă premieră este că peisajul politic din Bundestag va fi împărţit între atât de multe partide – şase. Asta face ca formarea unei coaliţii de guvernare să fie mai dificilă ca niciodată. În ciuda fragmentării, opţiunile sunt puţine şi vin cu costuri mari. Socialiştii au anunţat aproape la minut după rezultate că vor trece în opoziţie şi că exclud o nouă coaliţie stânga-dreapta cu Merkel.
Martin Schulz, liderul socialiştilor germani, este marele perdant al alegerilor.
Tot în opoziţie va fi însă şi AfD, care a decis să joace singur cartea obţinută la vot şi „să redea Germania germanilor“. Odată intrat în Bundestag, AfD se va da peste cap ca să facă o viaţă cât mai grea noului cabinet Merkel. AfD a urcat pe valul populist şi antiimigraţionist care tot câştigă teren în Europa din 2015, prin promisiunile că va închide graniţele pentru refugiaţi, că va limita drastic rolul Islamului în Germania şi că va lupta ca ţara să părăsească eurozona. Cele 13% luate în votul federal vin cam toate de la alegători nemulţumiţi de politica privind imigraţia: milioane de nemţi nu au iertat-o pe Merkel pentru politica uşilor deschise din 2015, chiar dacă de atunci au existat o mulţime de schimbări de poziţie. Cu alte cuvinte, aceste alegeri au fost despre imigraţie, şi nu despre economie (PIB-ul german continuă să crească şi şomajul să scadă). Şi este exact capitolul care se va schimba radical în viitorul apropiat. În reacţia de după rezultate, Angela Merkel a acceptat duşul rece şi a promis că-şi va modela paşii în materie de imigraţie ţinând cont de aceste nemulţumiri.
Alegerile de după alegeri
Cu cine va guverna Merkel, conform matematicii rezultatelor? Până la urmă, de vreme ce social-democraţii s-au scos singuri din joc, iar o guvernare cu dreapta extremă (AfD) ori stânga extremă (Die Linke) sunt excluse, cea mai probabilă pentru a avea o majoritate rămâne aşa-numita „coaliţie Jamaica“ (negru, galben, verde, respectiv conservatorii cu liberalii – FDP – şi Verzii).
Fiecare dintre cele două partide vine cu propriile pretenţii, linii roşii şi promisiuni electorale pe care le vrea aplicate. Verzii îşi doresc graniţe deschise, o industrie şi un sector energetic prietenoase cu mediul, beneficii sociale mai consistente. Liberalii din FDP vin cu condiţii diametral opuse: reguli draconice pentru imigraţie şi integrarea imigranţilor (plus deportarea imediată a celor cărora le e refuzat dreptul de azil), reguli mai puţine şi mai flexibile pentru piaţa muncii şi obiective „realiste“ de politică externă, inclusiv o politică mai prietenoasă faţă de Rusia (liderul FDP declara recent că ar fi dispus să accepte anexarea Crimeei „de vreme ce securitatea şi bunăstarea Europei depind de relaţiile cu Rusia“). Liberalii doresc şi să schimbe tratatele UE în aşa fel încât statele membre să poată ieşi din eurozonă fără a-şi pierde totuşi statutul de membru UE (un fel de Grexit). În egală măsură, refuză să accepte ideea unui buget comun pentru zona euro. Mulţi o acuză încă pe Merkel şi pe conservatorii ei că au sugrumat vocea liberală cât aceştia au făcut parte din Guvernul Merkel 2 şi că, din această cauză, FDP nu a mai trecut pragul electoral în 2013. De data asta, spun liberalii, noul cabinet va ţine cont de politicile FDP sau nu vor intra la guvernare.
Condiţii greu de acceptat şi pentru conservatori, şi pentru partenerii UE. Nu mai vorbim de faptul că sunt rivalităţi mari şi vorbe dure deja schimbate între cele două formaţiuni („FDP e un antipartid: sunt împotriva protecţiei mediului, împotriva imigraţiei şi a beneficiilor sociale şi contra solidarităţii în Europa“, acuzau recent liderii Verzilor).
Noul-vechi cancelar va trebui, aşadar, să facă o echilibristică fină între cele două partide şi propria formaţiune. Merkel e deja trecută prin nenumărate crize şi se poate spune că UE respiră uşurată cu ea în funcţia de cancelar şi cu fostul şef al PE, Martin Schulz, în rolul de lider al opoziţiei. Dar rămân aceste câteva necunoscute pe tabla germană care pot afecta decisiv multe ecuaţii europene. Cel puţin o perioadă, până se negociază clar componenţa şi direcţiile noii guvernări, Europa nu va şti cum îi va arăta viitorul în materie de reformă a eurozonei, migraţie, politică a refugiaţilor şi azil, nici măcar în ce priveşte securitatea şi apărarea. O relansare a Europei va exista cu siguranţă. Dar în detrimentul sau în favoarea cui?
