Regimul Dragnea, triumful securismului vadimist

În mai puțin de un an de când PSD a câștigat alegerile, Liviu Dragnea a instaurat un regim care distruge sistematic toate reformele rea­lizate în vederea aderării și, ulterior, integrării României în Uniunea Eu­ro­peană. Cel mai vizibil și mai sângeros dintre războaiele de­clanșate de regimul Dragnea este cu reformele din justiție și cu instituțiile și magistrații independenți care au ac­cep­tat și promovează aceste re­forme. Este clar astăzi că răz­boiul regimului nu este cu sis­temul de justiție în ansamblul său, pentru că, după cum se poate observa în cazul numeroaselor „revol­te“, „dezvăluiri incendiare“ și înregistrări in­criminante, există secțiuni masive ale sis­te­mului de justiție care au rămas ostile la orice reformă. Acestea sunt bine reprezentate la vârf de personaje precum președintele UNJR, Gâr­bovan, sau judecătoarea membră a CSM, Baltag, figuri care s-au convertit la crezul just­iției obediente politic și corupte re­pre­zentate de rețeaua Costiniu-Voicu, ori de ad­junctul Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, ins care merită o atenție sporită pe viitor. Cu „justiția“ reprezentată de aceste personaje, regimul Dragnea nu are nimic. Are cu DNA, cu judecătorii care pronunță decizii curajoase în cazuri de corupție și, în general, cu ma­gistrații care nu se lasă intimidați politic și cu­nosc bine legea.

Acest război neîntrerupt și ne­milos ne-a convins pe mulți că asistăm la un proces de restaurație prin care un grup de borfași care a pus mâna pe putere în stat vrea să rea­ducă justiția sub control po­litic după sistemul practicat de PSD sub guvernarea Năs­tase. Alte măsuri guver­na­mentale violent antire­for­mis­te, precum cele din educație, ne-au îndemnat la vremea respectivă să susținem că regimul Dragnea își propune chiar o restaurație co­munistă (însuși ministrul Pop a declarat că nu era așa rău în comunism). Mai puneți și re­etatizarea în forță a economiei prin re­gle­men­tări constrângătoare pentru companii sau, uneori, chiar abuzive, cum este obli­gativitatea de a nu reduce salariul brut în companiile pri­vate și înființarea, în schimb, a unor coloși de stat cum va fi Fondul Suveran, care va func­ționa atât ca pușculiță de partid, cât și ca ins­trument de control și intervenție guver­na­men­tală pe piață, și aveți peisajul aproape com­plet al unui proces de demolare a sche­letului de stat occidental care începuse să se ridice în ultimii zece ani.

Dacă privim însă mai atent manifestările aces­tui regim, atunci niciuna dintre cele două re­ferințe - autoritarismul cleptocratic al lui Năs­tase ori dictatura comunistă - nu îl descriu cu acuratețe. Pe de o parte, i-am face o ne­dreptate lui Năstase: guvernul său era corupt și autoritar, alcătuit din oameni lipsiți de ca­racter și de etică, dar nu lipsiți de calități in­telectuale și profesionale autentice, de un anu­mit nivel de competență. Prin comparație, miniștrii regimului Dragnea sunt în general personaje de mâna a doua, figuri de camarilă, se­lectați pe criteriul unic al fidelității față de li­derul suprem (Sevil Shhaideh, Mihai Fifor) sau față de baronii care îl ajută pe Dragnea să controleze partidul (Răzvan Cuc). Sub acest aspect, regimul Dragnea este mult mai feu­dalizat decât cel al lui Năstase, care, din constrângere mai mult decât din convingere, a introdus mai multe reforme necesare ade­ră­rii la Uniunea Europeană. Or, regimul Dragnea merge în mod ferm în direcția opusă, a deres­ponsabilizării guvernanței publice și a ree­ta­tizării economiei și controlului de stat (și de par­tid) asupra pieței. În ceea ce privește com­parația cu comuniștii, ea nu se susține, pen­tru că regimul Dragnea nu controlează încă aparatul de represiune și serviciile secrete. De­pune însă eforturi mari să o facă, pentru că toată mascarada cu colonelul Dragomir, „culoarele“ care ar duce la Coldea, Maior și Kövesi și folosirea comisiei de control SRI pen­tru orice aberație iese pe gura unui con­dam­nat penal are, cred, drept scop, pe lângă com­promiterea DNA, obținerea controlului asupra documentelor operative ale SRI.

În locul acestor două modele, vă oferim un al treilea. Regimul Dragnea este regimul care ar fi fost instaurat în anul 2000 dacă Vadim Tu­dor devenea președinte. Un regim politic po­pu­list, autoritar, naționalist, profund corupt, vio­lent antioccidental, în care economia, admi­nis­trația, serviciile de informații și justiția s-ar fi aflat sub controlul strict al unor lideri po­litici de fațadă în spatele cărora s-ar fi aflat bă­trâni securiști din garda veche a ceau­șis­mului naționalist, din care provine, de exem­plu, Dan Voiculescu, omul care este din nou pe valul luptei anti-DNA. Nu susțin că în spa­tele lui Dragnea stă o cabală a vechii Se­cu­ri­tăți, ci că puterea lui Dragnea se sprijină pe o rețea de interese, slăbiciuni și obediențe care îm­preună converg spre același rezultat.