Trei măsuri PSD-ALDE, desființate în comisia de Buget-Finanțe de omul lui Ponta

Dora Vulcan | 26.09.2017

După ce au limitat substanțial aplicarea plății defalcate a TVA și au eliminat majorarea accizelor la carburanți, senatorii din Comisia de buget-finanțe au adoptat un raport negativ și la ordonanța guvernului de majorare a contribuțiilor sociale pentru contractele part-time.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Într-o singură ședință, comisia condusă de Eugen Teodorovici (PSD) a desființat trei dintre cele mai importante măsuri adoptate în ultimul timp de Guvernul PSD-ALDE. 

 

La propunerea lui Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta, Comisia de buget-finanțe a modificat Ordonanța Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, în sensul ca măsura să fie obligatorie doar pentru firmele care au contracte cu statul.Eu merg pe ideea să fie obligatoriu numai pentru firmele care au relaţii cu statul, apoi pentru restul să fie opţională această măsură, cu sau fără un termen anume. Dacă măsura este bună, celelalte firme se vor înghesui să o aplice”, a declarat Teodorovici, citat de Digi24.ro

 

Apoi, aceeași Comisie condusă de Teodorovici a decis eliminarea majorării accizelor la carburanți. Propunerea a fost făcută de reprezentanții PNL și a fost acceptată de ceilalți membri ai Comisiei, astfel că a fost eliminat articolul din Ordonanța Guvernului nr. 25/2017 care prevedea majorarea cu 0,16 lei/litru a accizelor la carburanți, în două etape, de la 15 septembrie și 1 octombrie.

 

Întrebat despre eliminarea supraaccizei la carburanți, Teodorovici a răspuns:

 

Dacă vă aduceți aminte, atunci când eram ministru de Finanțe, am spus foarte clar că niciodată nu am să propun vreo creștere a numărului de taxe, impozite. Nici cuantumul, nici numărul acestora. Chiar din contră. Atâta timp cât am fost promotorul unui Cod fiscal liberal, cum spun foarte mulți, cel mai liberal din Europa cum îmi place mie să cred, nu am cum să vin astăzi să accept o astfel de propunere, care, din păcate, se vede în piață, crează creșteri de prețuri”.

 

Intrebat apoi despre raportul de respingere dat pentru ordonanta privind contractele part-time, el a raspuns:

 

"Trebuie sa intelegem ca parlamentul nu este subordonat guvernului. Doi, eu cred ca suntem cel putin un filtru in sensul bun al cuvantului fata de ceea ce poate duce de la guvern in zona de reglementare. Cred ca este nejustificata o astfel de impunere a unor obligatii de acest tip. In cadrul comisiei am dat cateva exemple la care ministerul de finante nu a avut contraargumente. Sunt practic efecte care pot fi de genul reducerii de locuri d emunca la nivel part-time. Este adevarat, este o zona unde se comit si multe ilegalitati, dar nu pot sa invoci un asemenea argument afectand in sens negativ pe toti cei care sunt de buna credinta. Este o zona unde guvernul trebuie sa fie mai creativ, mai proactiv, sa discute cu parlamentul in prealabil pentru a scoate impreuna un mecanism."

 

Senatorii au discutat și  Ordonanța Guvernului nr. 4/2017, care i-a obligat, de la 1 august, pe angajatori să plătească contribuțiile pentru pensii și pentru sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toți salariații, inclusiv pentru cei care au aveau contracte de muncă part-time. 

 

Comisia a decis să dea un raport negativ Ordonanței, scrie profit.ro:

 

„Cred că este nejustificată o astfel de măsură, o impunere a obligațiilor de acest tip celor care au angajați part-time. Sunt costuri care cresc la angajator și pot fi și efecte de genul reducerii locurilor de muncă în regim part-time. E adevărat, e o zonă în care se produc multe ilegalități, dar nu poți să invoci un astfel de argument, atacând în sens negativ pe toți cei care sunt de bună credință”, a afirmat președintele comisiei de buget, Eugen Teodorovici.

 

În toate cele trei cazuri, rapoartele întocmite de Comisia de buget-finanțe ajung, spre dezbatere și vot, în plenul Senatului.

 

Apoi, ultimul cuvânt îl are Camera Deputaților.

 

Între timp, cele trei ordonanțe sunt în vigoare în forma adoptată de Guvernul Tudose și produc efecte.

 

 

Aceste modificari votate de majoritatea din comisie, inclusiv de cei din PSD, marti in sedinta comisiei nu au fost discutate in prealabil la nivel de grup parlamentar sau cu conducerea partidului. Nu este clar momentan cum va vota plenul Senatului si ulterior ce se va intampla cu aceste modificari in Camera Deputatilor, care este decizionala pe toate cele trei proiecte. Pe de alta parte, trebuie precizat faptul ca de la sedinta comisiei au lipsit reprezentantii ALDE si UDMR, iar de la PSD au fost prezenti patru senatori, scrie Hotnews.ro

 

 

Ordonanta de Urgenta care modifica in mai multe puncte Codul Fiscal si care prevede reintroducerea supraaccizei la carburant este in prezent in vigoare de la 31 august, iar masura se aplica. Modificari la o ordonanta intra in vigoare doar dupa ce legea de aprobare a ordonantei, cu tot cu modificarile aduse, trece de camera decizionala si este promulgata de presedinte.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22