Dragomir, după ce-a bulversat o țară cu conspirațiile sale: nu am căderea să prezint probe

Dora Vulcan | 26.09.2017

Fostul ofiter SRI Daniel Dragomir, prezent la audieri in comisia parlamentara de control asupra SRI, a spus că el are doar calitare de martor, în care a prezentat "mecanisme, evenimente" și "documente" care i-ar sustine conspirațiile lansate în spațiul public.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Spre deosebire de data trecuta, Dragomir nu a mai fost insotit la declaratii de noul presedinte al comisiei, Claudiu Manda (PSD), care a facut ulterior cateva precizari pentru presa.

 

Ce a spus Dragomir in fata comisiei

 

Fostul ofiter SRI le-a spus jurnalistilor ca a vorbit in comisie despre "culoarele media" si "culoarele justitiei" folosite de serviciul secret.

 

"Am prezentat elementele pe care le cunosc, s-au adresat foarte multe intrebari, am pus la dispozitia comisiei documente care au ramas spre evaluare. Se va stabili probabil un calendar, in cursul saptamanii viitoare va exista o noua audiere", a declarat el.

 

Intrebat ce probe a adus in favoarea acuzatiilor pe care le aduce, Dragomir a spus ca le-a prezentat parlamentarilor "documentele pe care le am si de care dispun, care sa imi sustina afirmatiile".

 

Dragomir a negat ca ar fi afirmat vreodata ca a fost adjunctul fostului nr. 2 din SRI Florian Coldea.

 

"Eu nu am spus niciodata ca am fost adjunct (...) Celelalte afirmatii, speculatii, nu le-am spus eu", a sustinut el, refuzand si sa spuna daca a fost sau nu un apropiat al lui Coldea, asa cum s-a scris in mass-media.

 

Daniel Dragomir a tinut sa sublinieze ca el nu a venit la comisia SRI ca sa se apere, asa cum a insinuat un jurnalist.

 

"Am venit in fata comisiei la solicitarea comisiei si sunt audiat in calitate de martor, nu trebuie sa ma apar. Imi fac datoria de cetatean, spun lucrurile pe care le stiu, o parte de cand eram activ, o parte le-am aflat ulterior", a mai sustinut el.

 

Intrebat de la cine le-a aflat dupa plecarea din SRI, Daniel Dragomir a spus că  "dupa prima mea iesire publica am fost contactat de diverse persoane care mi-au adus la cunostinta lucruri, fapte, evenimente".

 

"Eu nu pot sa detin si nu pot sa prezint informatii clasificate, toate documentele prezentate comisiei sunt declasificate, sunt obtinute public", a mai sustinut el.

 

Daniel Dragomir s-a mai plans de presiunile care s-ar fi facut la adresa lui, precizand ca au venit din partea unor "persoane care au fost deranjate ca eu vin la aceasta comisie". Fostul ofiter a refuzat sa dea nume concrete, in schimb i-a acuzat pe toti cei care au scris critic despre el si au pus la indoiala afirmatiile facute, nominalizand Ziare.com, Hotnews.ro si Digi24.

 

Intrebat de reporterul Digi24 ce probe are ca jurnalistii pe care ii acuza "s-au autodeconspirat", asa cum sustine el, si nu si-au spus doar propriile opinii, Dragomir a spus ca este "de domeniul evidentei" ca acestia "s-au devoalat" cand au incercat "sa acrediteze tot felul de idei, cum ca as fi omul rusilor, manipulator, ca as reprezenta grupuri de interese, mogulii din presa".

 

"Opinii, editoriale, sigur ca da (...) Toate aceste iesiri si perdele de fum in incercarea de a ma decredibiliza nu fac decat sa intareasca spusele mele", s-a aratat convins Dragomir, intrebat de jurnalisti.

 

Pe de alta parte, intrebat ce probe a prezentat la comisie, fostul ofiter a raspuns: "Am incercat sa prezint mecanisme, documente si comisia sa verifice, prin posibilitatile pe care le are, si sa audieze persoanele care sa confirme sau nu. Eu nu am nici caderea si nici situatia in care sa prezint probe sau dovezi (...) Am prezentat documente, situatii, elemente, am indicat persoane, momente, si aceste lucruri vor trebui verificate".

 

Intrebat daca avea acces sa vada cine intra in biroul lui Florian Coldea, asa cum a sustinut el referindu-se la cativa cunoscuti jurnalisti, Dragomir a raspuns: "E o intrebare retorica, daca am mentioant persoanele pe care le-am vazut, inseamna ca am avut acces".

 

Referitor la lista de 65 de persoane pe care a prezentat-o saptamana trecuta comisiei cerand ca ele sa fie audiate, Dragomir a spus ca membrii comisiei vor decide daca fac acest lucru sau nu.

 

Intrebat care e scopul demersului sau si de ce a facut aceste acuzatii desi evenimentele la care se refera s-ar fi intamplat in urma cu mult timp, Dragomir a refuzat sa raspunda.

 

La scurt timp a iesit sa faca declaratii si senatorul PSD Claudiu Manda, numit recent presedinte al comisiei de control SRI.

 

Acesta a afirmat, printre altele, ca Daniel Dragomir a prezentat la audiere "o proba video" si "persoanele care stie ca doresc sa vina la comisie". Printre acestea s-ar afla "un fost secretar de stat din Ministerul Justitiei, o persoana din presa si inca o persoana din zona Parchetelor", acestea avand cunostinta despre "date, elemente" care ar putea sa ajute comisia "sa concluzioneze lucrurile pe care le prezinta".

 

Claudiu Manda a mai afirmat ca s-a vorbit mai mult despre "canalele din presa" si a fost detaliat subiectul sustinerii de care s-ar fi bucurat din zona SRI "o persoana din conducerea Camerei Deputatilor", subiect abordat si saptamana trecuta de Dragomir.

 

Presedintele comisiei a sustinut ca fostul ofiter a venit in comisie cu "niste mailuri", pe care insa "nu le-a lasat la dispozitia comisiei, pentru ca contin si alte informatii, sunt alte subiecte, nu doar cele de competenta comisiei".

 

"Alte exemple: persoane din presa care sub pretextul ca sunt lucratori DNA sau cunosc situatia de la DNA sau SRI s-au implicat in anchete", a mai spus Manda, adaugand ca Dragomir a adus si "un rechizitoriu pe care putem sa il studiem, pentru a elucida aceasta situatie".

 

De asemenea, senatorul PSD a spus ca Dragomir a mai spus la audiere ca un om de afaceri "s-ar fi folosit de adresa data de cineva de la conducerea SRI pentru a-si rezolva o problema la ANAF".

 

"Nu avea documentul, dar putem sa verificam", a precizat Manda.

 

Un alt exemplu ar fi fost cel al unei interventii pe care ar fi facut-o o "persoana din conducerea SRI pe langa conducerea DIICOT pentru un dosar si pentru a intocmi acte in dosarul de urmarire penala cu solutie de arestare", iar aceasta s-ar fi "suparat" pentru ca "nu s-a facut acea solutie".

 

Totodata, Claudiu Manda a afirmat ca ar fi existat o interventie din partea cuiva din conducerea SRI pentru a "se crea presiuni asupra unei firme, solicitand arestare, sechestru".

 

"Puteti sa deduceti la cine se referea (...) A fost chiar o retragere a ofiterului SRI din dosar", a adaugat senatorul PSD.

 

Claudiu Manda a refuzat sa dea prea multe detalii, invocand caracterul clasificat al discutiilor purtate in comisia de control SRI. El a sustinut ca acuzatiile vizeaza "elemente punctuale", care se refera la " 2-3-4 persoane din conducerea SRI sau nu", si in niciun caz serviciul secret in intregime, pentru ca acolo "sunt oameni foarte seriosi, care isi fac treaba".

 

Intrebat daca Daniel Dragomir va mai fi audiat, Claudiu Manda a raspuns: "Il mai audiem sigur, pentru ca nu am parcurs tot ceea ce am convenit cu dansul ca are sa ne spuna, dar nu stiu daca saptamana viitoare, cand am putea sa audiem persoanele indicate de acesta, fie ca se afla pe lista, fie nu".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22