Cel puțin 58 de morți și 515 de răniți în atacul armat din Las Vegas VIDEO

E.b. | 02.10.2017

Poliția a intervenit în forță în cursul nopții de duminică spre luni pe principala arteră din orașul Las Vegas, în vestul SUA.

Pe aceeași temă

 

 

 

UPDATE: 58 de morţi, 515 răniţi

 

UPDATE - Un clujean de 23 de ani, Luca Iclodean, se numără printre sutele de persoane rănite în cel mai sângeros atac armat din SUA. Tânărul locuiește cu familia sa în statul Nevada și se afla în public la concertul de muzică country.

 

 

UPDATE:  Ultimul bilanţ al victimelor: 406 de răniţi, de la 200 cât a fost dat publicităţii la bilanţul anterior, scrie ziare.com, care spune că atacatorul s-ar fi sinucis iar femeia, dată în căutare de autorităţi, a fost localizată şi ar fi chiar soţia sa: Marilou Danley, de origine asiatică.
 

 

 

UPDATE: Bărbatul care a ucis cel puțin 50 de oameni și a rănit alți 200 la un concert de muzică country din Las Vegas a fost identificat de poliție drept Stephen Paddock, relatează BBC News. Paddock, un bărbat de culoare albă, în vârstă de 64 de ani, este din Mesquite, Nevada.El a deschis focul de la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay și a tras în mulțimea care participa la festivalul Route 91 Harvest, pe faimoasa Las Vegas Strip. Potrivit poliției, în camera de hotel ocupată de Paddock au fost descoperite mai multe puști, transmite Digi 24.

 

Ulterior, bărbatul a fost ucis de polițiști. Șeriful din Las Vegas a anunțat că o femeie, care se afla în mașină cu Paddock înainte de atac, este căutată de poliție pentru a fi supusă unui interogatoriu.

 

UPDATE: Cel puțin 20 de persoane au murit și peste 100 au fost rănite în atacul armat care a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Las Vegas, a anunțat poliția, potrivit AFP, preluată de Agerpres

 

Poliția a mai precizat că suspectul din acest atac care a avut loc pe principala arteră din Las Vegas, în timpul unui concert de muzică country care se desfășura în aer liber în zonă, a fost împușcat.
 

 

Intervenţia poliţie a avut loc după informațiile privind focuri de armă la hotelul-cazinou Mandala Bay, conform poliției și presei americane, citate de AFP, preluată de Agerpres.

 

"Verificăm informații conform cărora ar exista un atacator înarmat activ în interiorul sau în jurul cazinoului", a scris poliția pe Twitter.

 

Conform martorilor, cel puţin un bărbat înarmat a deschis focul în timpul unui festival de muzică country în Las Vegas, iar 20 de persoane rănite au ajuns la spital, transmite BBC.

 

 

Conform publicației Las Vegas Sun, s-a tras asupra mai multor persoane, printre care și un polițist, în timpul unui concert de muzică country care se desfășura în aer liber în zonă.

 

Nu se știe încă dacă este vorba de unul sau de mai mulți atacatori.

 

Din înregistrări video postate pe rețele de socializare se vede cum sute de oameni fug de la locul incidentului, scrie BBC News.

 

 

 

 

În unele înregistrări se aud sunete de focuri de la ceea ce pare o armă automată.

 

Poliția a sfătuit populația să evite zona.

 

Un purtător de cuvânt al unui spital a declarat pentru CNN că mai multe persoane au fost internate cu răni cauzate de gloanțe. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22