Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Administratorul fermei de porci deţinute de fiul lui Liviu Dragnea, trimis în judecată
Dora Vulcan - - - -
2017-10-04
Actualitate Interna
0

Parchetul General l-a trimis în judecată pe Ilie Liviu Dragne în dosarul fermei de porci Salcia SA, din Teleorman care l-a avut actionar majoritar pe Valentin Dragnea, fiul şefului PSD Liviu Dragnea.

 

 

 Ilie Liviu Dragne este administratorul fermei de porci Salcia din judeţul Teleorman, care a fost deţinută în proporție de 90% de Valentin Ştefan Dragnea, fiul președintelui PSD, Liviu Dragnea. El este acuzat de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu. 

 

 a inceputul lunii iulie, Valentin Stefan Dragnea a decis ca ferma Salcia din Teleorman, al carei obiect principal de activitate este cresterea porcilor si pe care o controleaza de mai multi ani, sa aiba actiuni la purtator, si nu actiuni nominative, dupa cum anunta profit.ro. Tel Drum are tot actiuni la purtator.

 

Ilie Liviu Dragne este nascut in 1968 in comuna natala a lui Liviu Dragnea, dar nu are legaturi de rudenie cu seful PSD.

 

În același dosar au mai fost trimise în judecată alte trei persoane, administratori ai unor firme, acuzați de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

 

În cazul lui Dragne, procurorii spun că acesta, „în calitate de unic asociat și administrator la o altă firmă, la diferite intervale de timp, în perioada 02.10.2015-17.08.2017, a folosit cu rea-credință bunurile sau creditul de care se bucură această societate, într-un scop contrar intereselor acesteia, prin dispunerea achitării de sume de bani în cuantum total de 43.041 lei (din care 30.175 lei venit net și 12.866 lei impozit pe salarii și contribuții sociale), pentru soția acestuia, fără ca aceasta să desfășoare în beneficiul firmei respective activitatea pentru care a fost remunerată urmare încheierii contractului individual de muncă”.

 

 

Ce spun procurorii Parchetului General: 

 

In perioada iunie 2012 - iulie 2013, Morosanu Stefan Anton, in calitate de administrator al unei societati comerciale specializata in organizarea si productia de concerte si spectacole, la diferite intervale de timp, in scopul sustragerii de la plata taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat, a dispus inregistrarea in contabilitatea acestei societati a unor cheltuieli fictive, reprezentand achizitii nereale de prestari servicii, in baza a 33 facturi fiscale emise de 6 societati comerciale, in valoare totala de 6.442.084 lei (din care 5.195.230 lei baza impozabila si 1.246.854 lei TVA) prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totala de 2.078.091 lei, (echivalentul a 464.733 euro), din care 831.237 lei impozit pe profit si 1.246.854 lei TVA.

 

De asemenea, Rossi Stefano, in calitate de imputernicit, iar incepand cu data de 01.04.2014 de administrator al unei societati comerciale specializata in operatiuni de mecanica generala, in perioada 2013 - februarie 2015, la diferite intervale de timp, in scopul sustragerii de la plata taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat, a dispus inregistrarea in contabilitatea acestei societati a unor cheltuieli fictive, reprezentand achizitii nereale de bunuri/prestari servicii/executie lucrari in baza a 28 facturi fiscale emise de 4 societati comerciale, in valoare totala de 5.216.067 lei (din care 4.206.506 lei baza impozabila si 1.009.561 lei TVA aferenta), prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totala de 1.682.602 lei (echivalentul a 379.487 euro), din care 673.041 lei impozit profit si 1.009.561 lei TVA dedusa nelegal. Facturile fiscale in numele a doua dintre cele patru societati comerciale s-au emis de catre Voicu Aurelian, care a actionat in calitate de complice.

 

Totodata, Misu Dumitru, in calitate de director general al unei firme specializate in cresterea porcinelor, in luna februarie 2014, in scopul sustragerii de la plata taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat, a dispus inregistrarea in contabilitatea acestei societati a unor cheltuieli fictive, reprezentand achizitii nereale de prestari servicii/executie lucrari, in baza unei facturi fiscale emisa in numele unei societati comerciale, in valoare totala de 3.082.045 lei (din care baza impozabila 2.485.520 lei si TVA 596.525 lei), prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 596.525 lei (echivalentul a 134.213 euro), reprezentand TVA dedusa nelegal.

 

Din probatoriul administrat a mai rezultat ca Dragne Ilie Liviu, in calitate de unic asociat si administrator la o alta firma, la diferite intervale de timp, in perioada 02.10.2015-17.08.2017, a folosit cu rea-credinta bunurile sau creditul de care se bucura aceasta societate, intr-un scop contrar intereselor acesteia, prin dispunerea achitarii de sume de bani in cuantum total de  43.041 lei (din care 30.175 lei venit net si 12.866 lei impozit pe salarii si contributii sociale), pentru sotia acestuia, fara ca aceasta sa desfasoare in beneficiul firmei respective activitatea pentru care a fost remunerata urmare incheierii contractului individual de munca.

 

Dosarul a fost trimis, spre competenta solutionare, la Tribunalul Bucuresti.

TAGS : parchetul general rechizitoriu ilie liviu dragnea ferma porci salcia teleorman
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
1380
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.