Viktor Orban sfidează Bruxelles-ul, catalogând procedurile UE drept oportunism politic

E.b. | 06.10.2017

Premierul maghiar Viktor Orban cataloghează drept oportunism politic procedurile declanșate de UE în legătură cu legea finanțării ONG-urilor în Ungaria.

Pe aceeași temă

 
 
Acțiunile în justiție cu care Comisia Europeană a amenințat Ungaria în legătură cu legea privind finanțarea din străinătate a organizațiilor neguvernamentale sunt "de tot râsul" în opinia premierului conservator ungar Viktor Orban, transmit DPA, Reuters și MTI, preluate de Agerpres.

 

Potrivit premierului ungar, procedurile lansate de Bruxelles sunt "de tot râsul peste tot în Europa" și "un avocat cu capul pe umeri nu s-ar ocupa de așa ceva". "Se simte de departe că e vorba de oportunism politic", a apreciat Orban în interviul săptămânal acordat postului public de radio. "Dacă le-am lua în serios, ne-am face și noi de râs", a adăugat el.

 

"Dacă cineva acceptă bani din străinătate, trebuie să declare acest lucru. Punct. Ce e rău în asta? Ce-are a face un grant cu circulația capitalurilor? Este ridicol", a mai comentat premierul ungar.

 

Remarcile sale survin după ce miercuri Comisia Europeană a trimis Budapestei un 'aviz motivat', a doua etapă a procedurii de infringement lansate de Bruxelles contra legii ce impune obligații specifice anumitor categorii de ONG-uri, lege care îl vizează, potrivit criticilor, pe miliardarul american de origine maghiară George Soros.

 

Ungaria are la dispoziție 30 de zile pentru a-și pune legea în conformitate cu dreptul comunitar. Dacă răspunsul Budapestei nu va fi satisfăcător, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, lansând o procedură care ar putea duce la sancțiuni financiare.

 

Procedura de infringement contra Ungariei a fost lansată la jumătatea lunii iulie, când Bruxellesul le-a trimis autorităților ungare o scrisoare de notificare. Legea ungară în cauză impune anumitor categorii de ONG-uri, care beneficiază finanțare din afara țării de cel puțin 7,2 milioane de forinți (circa 24.000 euro) pe an, să se înregistreze în calitate de 'organizații care beneficiază de sprijin din străinătate' și să se prezinte în acest fel pe site-urile lor și în presă. De asemenea, respectivele ONG-uri trebuie să furnizeze informații specifice cu privire la finanțarea primită din străinătate, în caz contrar riscând sancțiuni.

 

Comisia Europeană estimează că Ungaria s-a sustras 'obligațiilor care îi revin' în legătură cu libera circulație a capitalurilor, întrucât noua lege ungară implică, potrivit Comisiei, 'o discriminare indirectă cu privire la activele organizațiilor societății civile provenind din străinătate și restrângându-le pe acestea într-o manieră disproporționată'. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22