Klemm: Antisemitismul, teren fertil pentru îndepărtarea României de principiile euro-atlantice

E.b. | 09.10.2017

Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, spune că cei care se opun liberalismului şi îmbrăţişează naţionalismul economic caută din nou să îi atace şi să îi demonizeze pe evreii din Europa şi pe cei din afara.

Pe aceeași temă

 


În opina amabasadorului, ei şi fac acest lucru direct, dar şi indirect, prin atacarea companiilor multinaţionale şi "prin aluzii la pretinse şi presupus infame legături evreieşti" ale unor întreprinderi legitime cu scopul de a crea animozitate şi de a prezenta concluzii funeste. 

 

El afirmă că recrudescenţa acestei retorici antisemite, însoţite de transformările economice cauzate de globalizare, constituie un teren fertil pentru cei care încearcă să manipuleze opinia publică şi să îndepărteze România de temelia principiilor ei euro-atlantice.

 

Ambasadorul SUA a făcut aceste declaraţii luni, de Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului, la ceremoniile de la Memorialul Holocaustului.

 

Diplomatul american a spus că antisemitismul a fost prezent în diferite forme in Europa timp de sute de ani, poate un mileniu, însă pentru aproape 50 de ani după cel de-al Doilea Război Mondial amintirea ororilor Holocaustului a servit pentru întregul continent drept piedică în faţa antisemitismului.

 

"Şi totuşi astăzi, cei care se opun liberalismului şi îmbrăţişează naţionalismul economic caută din nou să îi atace şi să îi demonizeze pe evreii din Europa şi pe cei din afara ei. Fac acest lucru direct, prin manifestaţii naţionaliste şi vandalizarea memorialelor şi a cimitirelor. Dar fac acest lucru şi indirect, prin atacarea companiilor multinaţionale şi prin aluzii la pretinse şi presupus infame legături evreieşti ale unor întreprinderi legitime cu scopul de a crea animozitate şi de a prezenta concluzii funeste. Recrudescenţa acestei retorici antisemite, însoţite de transformările economice cauzate de globalizare, constituie un teren fertil pentru cei care încearcă să manipuleze opinia publica şi să îndepărteze România de temelia principiilor ei euro-atlantice", a declarat Hans Klemm, citat de News.ro.

 

El a spus că această animozitate este agravată de răspândirea diverselor scenarii false, „fake news”, care îşi croiesc drum dinspre Internet în discursul public, iar asemenea scenarii au un singur scop - să ne dividă, să ne slăbească instituţiile şi să ne polarizeze societăţile.

 

"Politicienii şi jurnaliştii care cedează tentaţiei de a folosi aceste scenarii o fac probabil din oportunism, simţind că există şansa unui câştig pe termen scurt chiar dacă ei nu cred în mod necesar în respectivele scenarii. Dar acest oportunism este în cele din urmă devastator. Iar prin intermediul acestuia se realizează de fapt opera duşmanilor noştri, a celor care încearcă sa ne facă rău. S-ar putea ca la mijloc sa fie aripa marginală, xenofobă şi rasistă a extremei drepte. S-ar putea să fie influenţa nocivă a Rusiei. S-ar putea să fie cei care încearcă să divizeze comunităţile prin agitaţii de un naţionalism economic strident. Toţi caută să ne slăbească parteneriatele şi orientarea noastră transatlantică pentru propriile scopuri ostile", a afirmat ambasadorul SUA la Bucureşti.

 

Potrivit acestuia, singurul răspuns la această ameninţare este identificarea acestor scenarii şi rezistenţa în faţa lor, iar cei care le diseminează involuntar trebuie făcuţi să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat.

 

"Pentru că numai prin rezistenţă, prin contracararea acestui apel la instinctele primare ale oamenilor, putem să readucem un echilibru Europei şi lumii. Aşa cum ne-am angajat să nu uităm niciodată coşmarul Holocaustului, trebuie să fim vigilenţi în prevenirea atacurilor actuale şi viitoare împotriva tuturor minorităţilor culturale şi religioase. Nu trebuie să permitem ca aceşti oameni să fie ţapi ispăşitori pentru aceia care se simt frustraţi din cauza unei lumi ce devine din ce în ce mai interconectată", a adăugat Klemm.

 

VEZI MESAJUL AMBASADORULUI KLEMM

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22