Dialogul surzilor în criza catalană

În pragul dezastrului, e timpul ca Madridul şi Barcelona să clipească şi să renunţe la poziţiile inflexibile, ascultându-i totuşi pe milioanele de spanioli şi catalani care le cer dialog.

Eliza Francu 10.10.2017

De același autor

 

Războiul rece dintre guvernul central spa­niol şi cel local, catalan, e pe cale să-şi atin­gă punctul nuclear. Fiecare parte îşi men­ţine poziţia şi se declară pregătită să-şi fo­losească arma cea mai dis­tructivă: premierul catalan să declare independenţa re­giunii, iar premierul spa­niol – să activeze articolul 155 din Constituţia spa­niolă (aşa-numita „opţiune nucleară“, care îi permite preluarea controlului total asupra regiunii, inclusiv de­miterea guvernului şi for­ţa­rea de alegeri anticipate).

 

În acest context, mulţimile de spanioli şi ca­talani ieşiţi la protest par mai înţelepţi decât cei care îi conduc. La protestele pro şi contra independenţei Cataloniei, care au avut loc pe tot cuprinsul Spaniei, oa­menii au cerut dialog între Madrid şi Bar­celona. Peste tot, oamenii scandau şi aveau scris pe pancarte „Să vorbim!“ (#Hablamos!). Deo­camdată, însă, cele două guverne – cen­tral şi regional – nici nu se obosesc să mimeze dialogul politic, acuzând fiecare cealaltă parte de situaţia în care se află şi lansând noi ameninţări. Un mariaj ajuns în pragul divorţului cu cei doi parteneri refuzând să-şi mai vorbească. Iar instituţia care ar fi trebuit să facă medierea – UE – es­te mai nepregătită şi mai neputincioasă de­cât toţi la un loc, deşi a mai fost con­fruntată recent şi cu divorţul Marii Bri­ta­nii. Pe de-o parte, Buxellesul condamnă (ti­mid) violenţele comise de poliţia statală în Catalonia în ziua votului („violenţa nu poate fi niciodată un instrument în po­li­tică“), pe de alta, sprijină argumentul le­gal al premierului spaniol (ca­racterul indivizibil al Spa­niei), de teamă să nu în­curajeze alte curente se­pa­ratiste în Europa (Flandra, Lombardia, Corsica). De aici, şi acuzaţiile de stan­dar­de duble, pentru că, da­că ar fi avut loc într-o altă parte a lumii, violenţele ar fi fost condamnate în ter­meni duri şi ar fi existat poa­te sancţiuni. Pe de-o parte, oficialii UE aruncă vorbe mari despre mai multă in­tegrare în Uniune, pe de altă parte, blocul comunitar nu poate şi nici nu vrea să intervină atunci când statele membre sunt în pericol de dezintegrare.

 

Ce-i drept, au existat câteva declaraţii ca­re ar fi putut fi folosite ca punct de start în dialogul politic, dar au fost rapid în­gro­pate de condiţii şi ameninţări. Re­pre­zen­tantul Spaniei în Catalonia, Enric Millo, şi-a cerut scuze pentru violenţele poliţiei din ziua votului, dar a acuzat în acelaşi timp administraţia catalană că a organizat un vot ilegal. Premierul spaniol Mariano Rajoy, care a refuzat chemarea catalanilor la dialog direct şi a vorbit doar prin intermediul presei, a indicat că e dispus să convoace negocieri între toate partidele politice din parlamentul spaniol. Guvernul insistă că nu poate negocia cu catalanii, câ­tă vreme aceştia aleg să sfideze Cons­ti­tuţia, şi spune că va declanşa dialogul po­litic dacă şi numai dacă regiunea renunţă la planurile de secesiune. De asemenea, Ra­joy nu a explicat dacă aceste negocieri condiţionate ar fi un pas spre o autonomie sporită, inclusiv în ce priveşte taxele, aşa cum a tot cerut Barcelona din 2005 în­coa­ce. Între timp, turnând gaz peste foc, Ma­dridul a votat o lege care permite băncilor şi companiilor să se relocheze mult mai uşor în afara Cataloniei şi l-a acuzat de sub­versiune pe şeful poliţiei locale (pentru că a refuzat să intervină brutal ca să îm­piedice votul). Toate aceste gesturi nu fac decât să prelungească dialogul surzilor şi să adâncească spirala provocărilor.

 

Este destul de limpede că oficialii din Ca­talonia au ales să provoace Madridul şi că au făcut-o bine, anticipând corect reacţia Guvernului Rajoy. Totuşi, oricât de bine ar fi fost organizată provocarea, oricât de ilegale aspiraţiile separatiste, odată ce au atins un punct critic, guvernele naţionale au la îndemână trei soluţii: să le zdro­bească, să le accepte dându-le curs sau să ne­gocieze corect, ştiind că separarea se poate totuşi produce. Rajoy a preferat să nu adopte soluţia inteligentă. Imaginile cu poliţiştii înarmaţi agresând femei şi alegători paşnici au fost un dezastru de PR naţional şi internaţional. Or, Madridul ar fi putut să gestioneze situaţia mult mai diplomatic. Rezultatul final al referen­du­mului arată că 90% din cei care au venit la vot au bifat căsuţa independenţei, însă că doar 43% din catalani au ajuns la urne. Împreună cu faptul că instanţa supremă a Spaniei declarase deja votul necons­ti­tu­ţio­nal, argumentul transforma oricum ple­bis­citul în unul lipsit de legitimitate şi cre­dibilitate. Refuzând să dialogheze şi lan­sând noi ameninţări, după folosirea vio­len­ţei, Mariano Rajoy arată că, deşi are de par­tea lui legea şi opinia a milioane de spanioli pro-unitate (inclusiv catalani!), nu e capabil să gestioneze criza şi că tot ce poate adopta e o poziţie inflexibilă care poate duce la implozia Spaniei.

 

De cealaltă parte, cu rezultatul simbolic al vo­tului în mână şi având simpatia co­mu­nităţii internaţionale din pricina vio­len­ţelor, cea mai inspirată decizie din partea autorităţilor catalane ar fi să nu declare in­dependenţa unilateral şi să-şi consolideze poziţia, arătând că este partea inteligentă, ca­re poate ridica pretenţii de autonomie spo­rită, poate chiar îndreptăţit să solicite ale­geri anticipate în toată Spania. În pra­gul dezastrului, e timpul ca ambele tabere să clipească şi să renunţe la poziţiile infle­xi­bile, ascultându-i totuşi pe milioanele de spanioli şi catalani care le cer dialog. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22