România (ne)liberă

Destinul ziarului România liberă se suprapune, în felul său, destinului României. Ce se în­tâm­plă azi, când cea mai mare parte din redacție, alcătuită din jurnaliști de notorietate din pre­sa românească, părăsește pu­blicaţia este simptomatic pen­tru zilele nefaste traversate de România, aflată sub ase­diul unei guvernări de penali și agramați. Pleacă, după 11 ani, Răzvan Chiruță (re­dac­tor-șef) și Sabina Fati (se­nior editor), pleacă Sabin Or­can (di­rector editorial), Mir­cea Ma­rian, Cătălin Prisecariu, Silviu Sergiu, Mihai Duță, Pe­tre Bă­dică, practic toată con­ducerea ziarului. Mulți dintre aceștia s-au refugiat de la Evenimentul zilei, devenit în­tre timp o gazetă de perete a intereselor penalilor de partid și de stat. Lipsa de respect pentru libertatea presei, dorința de a controla mass-media prin patroni afiliați partidelor care dețin majoritatea în parlament și puterea executivă, PSD și ALDE, sunt ca­rac­teristice momentului dificil căruia presa ro­mâ­nească îi face față cu greu. „România se în­toarce la vremurile din perioada lui Adrian Năs­tase, în care presa era cumpărată, con­strânsă, șantajată să nu mai facă anchete și să nu mai scrie împotriva liderului PSD. În care orice opozant era intimidat, orice ma­gistrat cu ambiții de independență era eli­minat sau pus cu botul pe labe, în care ins­tituțiile lucrau aproape exclusiv în interesul unor grupuri de interese afla­te în fruntea ță­rii... Liderul PSD nu mai vrea să păstreze ni­­ciun fel de aparențe, s-a să­turat să joace ro­lul pro­occi­dentalului civi­li­zat... așa că a început ofen­si­va“, explică Sa­bina Fati în ul­timul său edi­torial, Pentru ci­ne se fac lis­te­le negre, cau­zele ascunse ale masacrării corpului editorial.

Că există destule suprapuneri între existența României li­be­re și a țării nu e un joc de si­militudini, ci destin istoric. Fon­dată în 1877, anul Răz­bo­iu­lui pentru In­de­pendență, publicația a suferit îm­­preună cu ța­ra. După 1944 a trebuit să joa­ce rolul de falsă alternativă la ziarele parti­du­lui unic, servind propaganda comunistă. Con­trolul era absolut prin securiști vopsiți în jur­na­­liști și chiar mai mult: Florea Ceaușescu, unul dintre frații dic­tatorului, a fost redactor aici. Despre scurta sa ședere din 1944 la Ro­mâ­nia li­beră scrii­to­rul Mihail Sebastian scria în Jur­nal: „Mă felicit că experienţa mea la Ro­mânia liberă s-a terminat repede, înainte de a-mi fi angajată acolo semnătura. Ar fi fost im­posibil să lucrez sub un regim de comitete secrete, im­be­cilitatea îndoctrinată e mai greu de su­portat decât imbecilitatea pur şi sim­plu“.

Este singurul cotidian central unde s-a în­cer­cat o disidență: anul 1989 i-a găsit pe re­dac­torii Petre Mihai Băcanu și Anton Uncu în puș­că­rie pentru editarea ziarului clandestin Ro­mâ­nia, dar întemnițați sub false acuzații. După Revoluție, a fost printre primele redacții vizitate și devastate la „Mineriadă“.

România liberă a trecut prin toate ex­pe­ri­men­te­le postdecembriste ale mass-media: pri­va­tizare, apoi achiziționare de către un trust str­ă­­in – WAZ, grup german care s-a retras din Ro­mânia în 2009 din cauza corupției de pe pia­ța media. Ziarul a rămas pe mâna pa­tro­nilor autohtoni - Dan Adamescu, afacerist cu grele dosare penale, decedat în 2017. Pro­ce­sele companiei ASTRA au lovit reputația zia­ru­lui, deși s-a dovedit că milioanele de dolari nu au intrat niciodată la ziar, ci au rămas în con­turile Medien Holding, condus din off-shore-uri cu care patronul își masca afacerile. Moștenitorul, Alexander Adamescu, rezident la Londra, și el urmărit penal, a decis în aces­te zile să schimbe redacția și, presupunem, po­litica. Un prim semnal este interviul cu fos­tul sereist, urmăritul penal Daniel Dragomir, apărut în ediția din 10 octombrie, în care Ada­mescu jr. este prezentat ca o victimă a „bi­nomului“. Nicio surpriză, din moment ce, po­trivit informațiilor din presa încă liberă, a co­tizat la Black Cube, ca și Dragomir, pentru discreditarea șefei DNA.

Datoriile s-au acumulat, în vreme ce, pa­ra­do­xal, calitatea ziarului a crescut. Trecerea on­line, intersecția presei cu noile tehnologii au făcut tot mai dificil managementul complex so­licitat de un ziar care avea nevoie de infu­zie de capital și de respect pentru pro­fe­sio­niști. Patronul, Alexander Adamescu, nu e dis­pus să facă asta, vrea liniște, clemență și pri­vi­legiile pe care puterea ar putea să i le asi­gure. „Pe cei mai mulți dintre noi ne-au dat afară“, ne-a declarat Sabina Fati. Demisionarii sau demisionații mai speră să își recupereze cele cinci salarii restante, de aceea Sabin Or­can încă încearcă să negocieze, invocând „o perioadă de tranziție“. Perspectivele nu sunt în­curajatoare, dar, ca un „pilot“ încercând să ți­nă nava în zbor, redactorul-șef lansează o speranță: „Salvarea individuală este, într-ade­văr, cea mai la îndemână cale de a scăpa din­tr-o societate în derivă: pleci în exil sau pleci capul. Dar adevărata miză, în aceste zil­e de asediu, este să ne salvăm toți, ca o co­munitate. Lupta e mai grea și mai de du­ra­tă, dar satisfacția este pe măsură. Nu trebuie neapărat să învingi tu sistemul. Important es­te ca sistemul să nu te învingă pe tine. Dacă tu reușești asta, dacă cel de lângă tine reu­șeș­te asta, dacă fiecare reușim asta pe bu­cățica noastră, pe insula noastră, până la ur­mă sistemul, oricât de subversiv și de pe­ri­cu­los, va fi înfrânt. Istoria, cu numeroasele sale exemple, e de partea celor curajoși și a celor buni“, scrie Răzvan Chiruță în ultimul său edi­torial de la România liberă.