Discuţiile în CEx al PSD se fac cu demisiile lui Shhaideh, Plumb, Cuc şi Laufer pe masă

Dora Vulcan | 12.10.2017

Discuţiile din Comitetul Executiv al PSD se fac cu demisiile a patru miniştri pe masă: Shhaideh, Plumb, Cuc şi Laufer. Ele nu au fost supuse la vot, încă.

Pe aceeași temă

 

 

Patru miniştri şi-ar fi pus demisiile pe masă în timpul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, transmite Digi 24.

 

Este vorba de prim-vicepremierul Sevil Shhaideh - ministru al Dezvoltării, Rovana Plumb - ministrul Fondurilor Europene, Răzvan Cuc - de la Transporturi şi Ilan Laufer - ministrul pentru Mediul de Afaceri. 

 

Demisiile celor patru nu au fost supuse la vot, aşa că demersul poate fi interpretat ca unul pur demonstrativ. Din sala în care are loc şedinţa s-a auzit un ropot de aplauze după gestul patru. Dar nu se ştie dacă acestea pot fi legate de gestul lor, doar se speculează.

 

 

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit  joi pentru a decide lista remanierii cerute de premierul Mihai Tudose.  Înainte va avea loc şi o şedinţă a coaliţiei PSD- ALDE, după ce partidul lui Tăriceanu şi-a exprimat nemulţumirea pentru eventuala revocare a lui Viorel Ilie căruia vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a anunţat că ALDE nu-i va retrage sprijinul. Ilie este suspectat de „aranjarea" unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora. În 25 august, DNA a solicitat procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a lui Viorel Ilie, solicitarea fiind însă avizată negativ de Senat.

 

Premierul Mihai Tudose a răbufnit luni seară la Antena 3 cerând imperativ remanierea miniştrilor care au probleme în Justiţie. El s-a referit la primvicepremierul Sevil Shhaideh, titular la Dezvoltare, robinet de bani pentru partid, şi la Rovana Plumb, ministrul de la Mediu. Sunt "decizii dure, dar necesare”, a spus Tudose.

 

Miercuri a revenit, după două întâlniri avute cu Dragnea la Camera Deputaţilor şi şi-a nuanţat declaraţia, spunând că una este prezumţia de nevinovăţie şi alta percepţia de la Bruxelles, derivată din responsabilitatea adminsitrării unor ministere care interacţionează cu instituţiile europene.

 

„Trebuie să înţeleagă toată lumea că cea mai mare problemă pe care o avem acum este ca actul de guvernare să se desfăşoare în mod normal, să ducem programul de guvernare la capăt, iar un elemenet important în acest program este atragerea de fonduri europene şi cele două colege, ştiţi foarte bine, avem o realitate şi o percepţie. Realitatea este că este prezumţia de nevinovăţie. Au fost o mulţime de cazuri în care cei care au fost puşi sub acuzare în diverse etape ale procesului penal s-au dovedit a fi nevinovaţi, cu vieţile distruse sau oricum schimbate total. Dar avem şi o percepţie, şi percepţia la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici”, a declarat Mihai Tudose.

 

Alte nume vehiculate pentru remaniere au fost cele ale ministrului Transporturilor Răzvan Cuc, ministrului pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog - care a trecut miercuri şi printr-o moţiune simplă a Opoziţiei, care a cerut demiterea sa. Bodog a fost acuzat recent şi de plagiat. 

 

Inflamată de declaraţiile făcute luni seara de Tudose, conducerea PSD s-a întrunit marţi într-o şedinţă informală, la finalul căreia premierul Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au anunţat că decizia finală privind remanierile din Guvern va fi luată în şedinţa de joi a Comitetului Executiv al PSD. Premierul a mai anunţat că în şedinţa informală a PSD au fost stabilite „zona de remaniere şi persoanele remaniabile”.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22