Nicolicea rescrie geografia ca s-o salveze pe Rovana Plumb: Bratul Pavel a disparut

E.b. | 17.10.2017

Rovana Plumb, deputat PSD, împotriva căreia DNA cere începerea urmăririi penale în Dosarul Belina, s-a aparat în fața Camererei Deputaţilor. Urmează votul. Iniţial, deputatul PSD Nicolicea a vrut vrea sa convingă parlamentarii de faptul că acuzaţiile aduse de DNA nu exista.

Pe aceeași temă

 

UPDATE Rovana Plumb, în Camera Deputaţilor: ”Din păcate, sunt nevoită astăzi să vin în fața dvs. pentru a discuta despre un dosar penal, care este rezultatul unui abuz. Chiar dacă ne-am obișnuit că nimic nu este imposibil, ne-am obișnuit că trebuie să luptăm pentru a demonstra că adevărul este mai puternic decât minciuna.

Fac mențiunea expresă că sunt nevinovată. Nu am avut niciodată înțelegeri în afara legii, nu mi s-a solicitat și nu am acordat nimărui sprijin ilicit nimănui, în toată cariera mea. Astăzi, în fața dumneavoastră, vă invederez că s-a comis un abuz, din partea unora care nu înțeleg jocul democratic, nu respectă votul românilor de la alegerile parlamentare și doresc să atace PSD, partidul în jurul căruia pivotează guvernarea.

 

Eugen Nicolicea a vrut vrea sa convinga parlamentarii de faptul ca acuzatiile aduse de DNA lui Sevil Shhaideh si Rovanei Plumb "nu se sustin": Bratul Pavel a disparut, malul s-a mutat pe partea cealalta a insulei. Asadar, deci nu mai exista in albia minora. Nu mai este apa curgatoare

 
Deputatul PSD Eugen Nicolicea, presedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor, a sustinut luni, la Parlament, ca acuzatiile aduse de DNA lui Sevil Shhaideh si Rovanei Plumb "nu se sustin" din punct de vedere legal deoarece, pe de o parte, bratul Pavel nu mai exista pentru ca s-a colmatat si, prin urmare nici insula Belina. In plus, Nicolicea a citat din legea apelor romane, unde se precizeaza ca trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ teritoriale se face prin hotarare a Guvernului.

 

"Deci albia minora inseamna intre mal si mal, insula din interior. In momentul in care un curs de apa a disparut - bratul Pavel - atuncea malul s-a mutat pe partea ailalata a insulei, firesc, deci nu mai exista in albia minora (...) S-a redesenat ceea ce s-a intamplat la fata locului, nu geografia, geografia este stiinta care se ocupa cu ceea ce se intampla acolo. In decursul apelor, sa stiti si dumneavoastra, ca datorita eroziunii se schimba si cursurile de apa, corect? Deci bratul Pavel s-a colmatat, a creat patru lacuri care nu mai au legatura cu Dunarea, nu mai exista nico albie a raului (...) Nu mai este apa curgatoare", a sustinut Eugen Nicolicea la finalul sedintei comisiei juridice in care a fost respinsa cererea DNA de incepere a urmaririi penale a Rovanei Plumb, potrivit News.ro.

 

"Nu exista fapta principala, nu poate sa existe un complice"

 

Deputatul PSD a mai sustinut ca toate acuzatiile aduse la adresa lui Sevil Shhaideh "nu se confirma si nu sunt sustinute de nimic legal" si, prin urmare, daca nu exista fapta principala, nu poate sa existe un complice, adica nici Rovana Plumb nu ar fi vinovata: "Dupa transfer, aceste bunuri (Bratul Pavel si Insula Belina - n. red.) au ramas tot in proprietatea publica a statului. In legea 213 (legea apelor romane - n. red.) se spune asa: trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ teritoriale se face prin hotarare a Guvernului", a mai spus Nicolicea.

 

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a votat luni impotriva inceperii urmaririi penale a ministrului demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, in dosarul Belina, anunta Agerpres.

Rovana Plumb a fost prezenta alaturi de avocatul sau in sedinta Comisiei Juridice. La iesirea de la Comisia Juridica, Rovana Plumb a afirmat ca "Am parcurs dosarul, nu exista niciun argument care sa stea la baza unei astfel de acuzatii."

 

Avizul Comisiei juridice urmeaza sa fie transmis plenului Camerei Deputatilor care se va pronunta marti, prin vot secret, asupra cererii de urmarire penala a lui Plumb.

 

Pe 22 septembrie, DNA a anuntat ca vicepremierul Sevil Shhaideh este urmarita penal pentru abuz in serviciu pentru fapte comise in perioada in care era sercretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale. Potrivit procurorilor DNA, in anul 2013, prin actiunea concertata a unor persoane cu functii publice, parti din Insula Belina si Bratul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate tot ilegal unei firme private.

 

DNA a cerut si sesizarea Camerei Deputatilor pentru avizarea urmaririi penale a Rovanei Plumb, fost ministru al Mediului la data faptelor, in acelasi dosar: "In acelasi dosar, in conformitate cu prevederile legale si constitutionale, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie - doamna Laura Codruta Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, in vederea sesizarii Camerei Deputatilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de Plumb Rovana, deputat in Parlamentul Romaniei, fost ministru al Mediului si Schimbarilor Climatice, in legatura cu savarsirea complicitatii la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in exercitarea functiei ministeriale", a aratat DNA

 

"S-a schimat paradigma"

 

Ioan Cupşa, deputat PNL, a declarat luni că PSD încearcă să schimbe paradigma de apărare a Rovanei Plumb în sensul de a demonstra că braţul Pavel de fapt nu există şi, la fel, nici insula Belina.

 

Declaraţiile au fost făcute de Ioan Cupşa la finalul şedinţei comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, care a respins cererea DNA de urmărirea penală a ministrului demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

 

S-a făcut o nouă construcţie, o altă apărare din punct de vedere juridic, arătându-se că de fapt nu există acest braţ Pavel. De asemenea, inlusla Belina nu există, nu este insulă şi, drept urmare, legea 213 - Legea apelor române - şi textele din Constituţie nu se aplică în legătură cu aceste bunuri imobile. Aceasta este în mod esenţial schimbarea de paradigmă în ceea ce priveşte apărarea pe care o face avocatul doamnei Rovana Plumb, Rovana Plumb şi colegii săi de partid”, a declarat Ioan Cupşa, citat de News.ro.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22