Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Sutana dracului
Catalin Bogdan - - - -
2017-10-17
Cultura
2

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR · Scenariul şi regia: Daniel Sandu · Cu: Ştefan Iancu, Vlad Ivanov, Cristian Bota, Lucian Pavel · Produs de HiFilm Productions · Distribuit în România de Micro Film din 22 septembrie 2017.

 

Mult timp, popii noștri au apărut prin fil­me mai mult pentru a binecuvânta efor­tu­rile patriotice ale vreunui voievod. Ori pen­tru a se plasa, antipatici și anacronici, în calea progresului istoric. Cristian Mungiu ne-a des­chis, în cele din urmă, por­țile unei mănăstiri. Una proas­păt încropită, dar ani­mată de venerabilele du­huri ale tradiției. Ascunsă după dealuri, dar cercetată de tot felul de oameni. Un refugiu, dar și o redutabilă provocare. Călin Netzer a mers mai aproape, în inima orașelor, în lumea duhovnicilor de după blocuri. Cu spovedanii versatile, canoane de penitență variabile și proximitatea tau­maturgică a moaștelor. Daniel Sandu adau­gă încă o piesă la complexul puzzle al Or­todoxiei noastre: seminariile teologice. Ce­le pe care unii le-au încondeiat drept fa­brici de popi – ironia vizează reificarea unei vocații, dar dacă nu e doar ma­li­țio­zi­tate gratuită, miza sa e conformismul în detrimentul discernământului, marcă ine­vitabilă a unei producții de serie. Cu alte cu­vinte, sutana îl face pe preot și mult mai puțin Duhul. Dar Un pas în urma se­rafimilor ne deschide larg – prea larg, ar zice pudicii – ușa unui seminar nu pentru a-i deplânge carența de duhovnicie, ci pentru a-i surprinde specifica pedagogie.

 

Inspirat din însăși experiența re­gi­zo­rului – o înregistrare video din epocă, cu valoare documentară, e plasată drept coda –, filmul are în vedere un context ușor datat. Regim ateu, dar survenit după eșecul sovietic de a extirpa cu totul religia din societate, comunismul românesc a marginalizat pe cât posibil Bi­serica majoritară. Printre altele, a scos șco­lile teologice din învățământul public, ast­fel încât acestea au ajuns în grija exclusivă a eparhiilor. Oaze de cultură creștină în de­șertul materialismului dialectic, au spus unii; redute de arbitrar, ar replica alții. Și astfel, în spatele zidurilor întărite ale se­mi­nariilor, corpul profesoral a devenit mai puțin grijuliu cu constrângerile insidioase ale eticii seculare. Fiind sub vremuri, bie­ții dascăli de seminar s-au descurcat cum au putut, nu o dată abuzând de pârghiile autorității, deopotrivă pedagogice și du­hov­nicești. Astfel de moravuri cazono-pi­oa­se s-au perpetuat și după căderea re­gi­mului, dar atenuate de reintegrarea trep­tată printre instituțiile girate de stat. Și nu e deloc exclus ca un profesor de se­mi­nar din 1989 să fie azi decan la facultatea de teologie din același oraș – în unele ca­zuri, pentru reînființarea acesteia din ur­mă s-a apelat, inevitabil, chiar la per­so­nalul celui dintâi. Mai mult decât atât, nu e deloc exclus ca un sadic abil precum cel interpretat de Vlad Ivanov să șadă liniștit în Senatul vreunei universități pres­ti­gi­oa­se.

 

La prima vedere, preotul (și temporar di­rec­torul) sadic din film e doar un caz patologic. Un dezechilibrat care profită de con­text pentru a-și satisface pornirile de de­viat autoritarism. Care își caută vic­ti­me­le, cu perversă satisfacție, printre ado­les­cen­ții prea puși pe șotii. Ar merita, însă, să privim mai larg un astfel de com­por­ta­ment, căruia nu-i lipsesc mize sociologice mai semnificative. El însuși își proclamă, publicitar, crezul: vin vremuri grele pen­tru Biserică, iar aceasta se va prăbuși sub po­vara nevredniciei slujitorilor ei. A smul­ge neghina e, prin urmare, o datorie salu­tară. Niciun mijloc nu e prea josnic – e chiar un sacrificiu, vorba Marelui Inchizitor – pen­tru un scop atât de nobil: în­curajarea delațiunii, șan­ta­jul, călcarea propriului cu­vânt, chiar bătaia. Res­pin­­ge corupția, dar spe­cu­lează vulnerabilitatea co­rup­ților. Jubilează la fiecare ex­ma­tri­cu­lare, rod, de­se­ori, al unor manevre pre­tențioase. Are nenumărați (și nebănuiți) informatori, dosare compromițătoare și aliați șantajabili – e un securist tipic, cu alte cuvinte. Să fie vorba, mai degrabă, de o influență a epocii, de umbra co­mu­nis­mu­lui aplecată și asupra unui locaș, altfel, mai rupt de lume? Unii istorici au privit mai dialectic chestiunea, remarcând și in­fluențele în sens contrar – horribile dictu, URSS a avut ce învăța de la Bizanț. În orice caz, o astfel de autojustificare e me­ni­tă să ne îngrijoreze. Fiindcă denotă nu doar încă o fațetă a văii plângerii, ci și câ­teva (decisive) slăbiciuni ale sistemului pas­toral în uz.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-catalin-bogdanasdasasdas.jpg

Ştefan Iancu şi Vlad Ivanov în filmul Un pas în urma serafimilor

 

Ce păcate are Gabriel, serafimul ratat? În­târzie la rugăciune. Își falsifică scutirile. Mai evadează din internat. Zgârie li­mu­zi­nele breslei la hram. Vinde corespondență amoroasă timizilor. Fumează. Își acoperă protectorul – un coleg mai versat și mai pu­țin ipocrit. Preferă o gașcă de golani tocilarilor cuminți. Frecventează un local cu băutură, biliard și flirt. Gustă din plă­ce­rile cărnii cu o fată fără gândul de-a o face preoteasă. După criterii maximaliste, pă­catele sale sunt multe și destul de grave – mai ales desfrânarea, în contextul în ca­re, canonic, doar virginii merită hi­ro­to­niți. Hăituit pentru fiecare dintre abateri, caută tactici de supraviețuire – cea mai în­drăzneață e chiar recursul la canoane: se spovedește tocmai la cel care, astfel, e obligat să tăinuiască cele mărturisite și, implicit, să nu le folosească public în de­favoarea lui. Dar cum va privi, ulterior, ca preot o astfel de abordare a pă­ca­tului? Va fi poate îngăduitor – și taxat ca atare de tra­di­țio­naliști –, dornic să nu reitereze cu conștiințele altora vechile sale chinuri. Ori va deveni ipocrit, acoperit de în­dem­nul „să faci ce zice popa, nu ce face po­pa!“. Fără a mai acomoda exigențele pas­torației cu propria experiență morală. Și nu din slăbiciune, ci din lașitatea con­for­mistă de a nu le chestiona pe cele dintâi din perspectiva celei din urmă. Conflictele sale nu sunt doar cele ale unui adolescent rebel confruntat cu isteria autorității. E vor­ba și de o versatilitate perversă a co­du­lui păcatelor: acuzațiile – cu toate im­pli­ca­ți­ile sufletești ori sociale – capătă prea ușor nuanța unei sadice demascări. Di­rec­torul de seminar e pe măsura acestui sa­dism intrinsec unei etici generoase cu pe­deapsa, dar certate cu înțelepciunea – im­plicit, cu mântuirea. Într-o astfel de pers­pectivă, paznicul virtuții e doar un drac în sutană. Un drac redutabil, care pa­ra­zi­tează creștinismul cu confuzii mi­le­nare, ca­pabil să transforme penitența din­tr-un meșteșug pretențios într-o prosperă in­dustrie duhovnicească.

 

Un context favorizant pentru acest thriller al exmatriculărilor e miza socială a preo­ției, care le conferă un dramatism su­pli­mentar. Părinții o văd drept o investiție din­tre cele mai profitabile, elevii îi percep cu­rând avantajele – luminați, off the re­cord, de un profesor mai puțin for­mal –, potențialii socri se lasă cuprinși de o su­bită pioșenie, iar educatorii îi asociază sub­tile valențe de seducție populistă. Nu con­tează ce predici, ci tonalitatea recon­for­tantă a vocii. Și cine vrea să se pună rău cu preotul? Simplul fapt că ți-a bo­te­zat copilul pare o îndatorare pe viață. Pre­s­­ti­giul social al păstorului pleacă ușor ge­nun­chii oițelor – fie și cu mușchi de body­guard –, dar deseori îi compromite me­ni­rea de fond. Și nu e vorba atât de bani – de altfel, elevii sunt prompt exmatriculați și invers proporțional cu resursele pă­rin­ților –, cât de putere. Protectorul lui Ga­briel îi oferă un nietzscheanism adaptat: cei ce conduc – duhovnicește, dar nu nu­mai – trebuie să abordeze altfel viața. Nu cu drag de cruzimea care-i luase mințile neam­țului, dar necastrați (de ochii lumii) și lucizi cu supușenia ambiguă a se­me­nilor. Din perspectiva vitalității morale, mulți adolescenți ies schilodiți din se­minarii, canalizați către duplicitate, con­for­mism și o clericală slavă deșartă.

 

Dar tribulațiile lui Gabriel țin și de un mai complex Bil­dungs­ro­man: inițierea erotică – lec­ția ținută de un coleg mai ex­pe­rimentat e savuroasă: copulație prin dis­tra­gerea atenției partenerei –, pro­bele prie­teniei, exercițiul războinic, iniția­tivele eco­no­mice, gustul revoltei. Totul e pre­sărat cu suferințe timpurii: iubita e prea gră­bită la măritiș – dar nu cu un viitor preot – încât să nu-l lase prematur baltă; tovarășii in­timi, pe care vrea să-i acopere, sunt de­mult turnători; părinții sunt în stare să-l abandoneze dacă nu se con­formează ce­rin­țe­lor locului; sadicul său adversar îl ten­tează la final cu o per­versă ucenicie; chiar și înțelepțitul preot bătrân al unui sat pier­dut e dependent de pomana interesată a al­tora. Acum – de bine, de rău – ma­tu­ri­zat, Gabriel ar putea ple­ca într-o parohie. Cu dosarul său, însă, nu poate spera decât la un loc departe de așteptările sale, unde riscă o fatală în­nă­molire. Azi, la re­par­ti­za­rea parohiilor se ți­ne cont de nivelul stu­diilor, dar criteriul e înșelător (în treacăt fie spus, încă aș­tep­tăm o extindere a lus­trației doctorale de la politicieni la teologi, ceea ce poate ar lămuri unele derutante inadecvări şi incoerențe pas­to­ra­le; nu e rar, de pildă, să asculți vreo pre­dică în­desată cu ruralism ținută de un doc­tor în dogmatică, chiar de la vreun amvon de cen­tru mitropolitan). Adevărata pro­ble­mă sunt reperele: cele culturale – că tot ne lăudăm cu luminata patristică –, dar și ce­le morale. Iar acestea din urmă nu pro­vin din vreun (sadic) manual de spo­ve­da­nie, ci din experiența (de)formatoare cu un pas în urma serafimilor – într-o lume din ca­re Dumnezeu se mai și retrage, stra­te­gic, privind la mutările noastre. O dată. De două ori. De multe ori – e pedagogia sa sub­tilă, pe care s-ar cuveni să n-o în­lo­cu­im cu tot felul de surogate autoritariste. 

 

 

TAGS : serafimi Or­todoxiei URSS Ştefan Iancu Vlad Ivanov comunism film eparhie biserica
Mai multe din Cultura
Comentarii
lucid 2017-10-22
Inca un atac in serviciu comandat la adresa BOR. Ca si pe scarboseniile lui mungiu romanii vor ignora filmul. In contrapartida sunt miile de credinciosi participanti la intronizarea Episcopului de Husi si SUTELE DE MII de pelerini la Sf Parascheva si Sf Dumitru. Ca si maghiarii si recent austriecii romanii nu se lasa spalati pe creier de slugile sorosiste.
Adriann 2017-10-31
Lucid, ai vazut filmul? Nu te lua dupa recenzii. Mergi, vezi, judeca. Ar fi pacat sa il ratezi, unul dintre cele mai bune filme romanesti din ultimii ani...
Total 2 comments.
5362
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.