PNL atacă la CCR hotărârea de a obliga persoanele să se prezinte în faţa Comisiei SRI

E.b. | 23.10.2017

PNL va ataca la Curtea Constituțională a României (CCR) Hotărârea Parlamentului de modificare a Regulamentului Comisiei de control al activității SRI privind obligativitatea persoanelor de a participa la acest for dacă sunt convocate.

Pe aceeași temă

 

Anunțat a fost făcut de Ludovic Orban, președintele partidului.

 

"Biroul Executiv a luat decizia de a ataca la CCR Hotărârea Parlamentului de modificare a (Regulamentului — n.r.) Comisiei SRI prin care se instituie obligativitatea ca orice cetățean care este convocat la Comisia de control al SRI să fie obligat să participe la Comisia SRI. Mi se pare o încălcare grosolană a drepturilor și libertăților individuale. Comisia de control al SRI are ca misiune controlul SRI, nicidecum controlul fiecărui cetățean. Nu putem accepta ca orice cetățean al României să fie la cheremul bunului plac al unui interlop gen Claudiu Manda care conduce Comisia SRI, care să convoace orice fel de cetățean al acestei țări și să se instituie obligativitatea pentru orice cetățean să participe la aceste convocări cu care nu au absolut niciun fel de legătură", a declarat Orban, citat de Agerpres, la finalul ședinței conducerii PNL, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

 

Întrebat care sunt argumentele pentru care l-a numit pe Claudiu Manda "interlop", Orban a răspuns: "Dacă nu-i convine, să mă dea în judecată".

 

El a susținut că nu se poate ca printr-o hotărâre a Parlamentului să fie generate obligații pentru cetățeni.

 

"Este de neacceptat ca o majoritate parlamentară, încălcând drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor consfințite de Constituție, să genereze obligativitatea pentru orice cetățean din România să se prezinte la o comisie cum este Comisia de control al SRI", a afirmat președintele PNL.

 

Orban a precizat că liberalii vor prezenta în câteva zile motivația privind atacarea la CCR a acestei hotărâri a Legislativului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22