Licitaţia Gabrielei Firea pentru autobuze, suspendată de către CNSC

E.b. | 23.10.2017

Gabriela Fire, primarul general al Capitalei, a anunțat că licitația pentru achiziționarea celor 400 de autobuze a fost suspendată, după ce la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) au fost depuse cinci-șase reclamații.

Pe aceeași temă

 

"Într-un an de zile a fost realizat caietul de sarcini de către RATB și verificat de către Direcția Transporturi. A fost aprobat caietul de sarcini de către ANAP, suntem acum suspendați de către CNSC, pentru că au fost cinci-șase reclamații. Problema este următoarea: legislația actuală — și am discutat de mai multe ori la Parlamentul României, în vederea modificării, inclusiv la Asociația Municipiilor din România — permite oricărui SRL să conteste o licitație, fără să aibă nici măcar cea mai mică taxă principială de plătit, o cauțiune, care poate să reprezinte o sumă inițială plus un procent din valoarea contractului. Așa se întâmplă în toată Europa", a declarat Gabrila Firea, conform Adevărul.

 

Gabriela Firea a precizat că a discutat cu parlamentarii PSD, iar în perioada următoare vor fi aduse modificări legislative în acest sens.

 

"Am moștenit o licitație pentru Parcarea de la Edgar Quinet. După șapte ani de zile, am primit în scris de la CNSC că trebuie să anulăm aceea licitație. Acesta este rezultatul administrării unui oraș cu regii și administrații, care au organizat licitații, care au fost contestate în instanță, care au mers în toate fazele procedurale, judiciare, și după șapte ani primești un răspuns că trebuie să o iei de la zero.

 

La Sala Polivalentă, la fel, după cinci ani — licitații, contestații, procese, tribunale — după cinci ani, trebuie să o luăm de la capăt, pentru că documentațiile inițiale au fost realizate foarte prost. (...) Lumea pe bună dreptate întreabă: 'A trecut un an, nu ați adus autobuzele'. Banii sunt în cont, noi ne-am făcut sarcina, toată partea de responsabilitate, am realizat un caiet bun, de vreme ce a fost validat de către ANAP și suntem legați pur și simplu de mâini și de picioare din cauza acestor contestații", a spus ea.

 

Gabriela Firea a mai precizat că legea parteneriatului public-privat este de asemenea foarte așteptată, în condițiile în care au existat companii care și-au exprimat intenția de a coopera cu PMB

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22