De același autor
O țară întreagă a asistat, zilele trecute, la o scenă halucinantă, când, la o emisiune în direct pe Televiziunea națională, un fost ministru, social-democratul Eugen Teodorovici, vorbea cu dezinvoltură despre o diplomă în nu știe nici el ce, „de master sau ce este el, curs postuniversitar“, obținută la „Academia Naţională de Informaţii, parcă îi zice“, unde nu a fost nici măcar o dată. O diplomă pe care nu s-a dus personal să o ia, „mi s-a dat, pur şi simplu“. De ce a primit-o? „Probabil că merit“, a răspuns nonșalant Eugen Teodorovici.
În mod normal, după o așa declarație, a doua zi, la instituția care a emis astfel de diplome, Academia Naţională de Informaţii a SRI, ar fi fost dispus un control. Întâi, de la instituțiile, subordonate Ministerului Educaţiei, care supervizează calitatea educației. Nu s-a întâmplat nimic. Previzibil, de altfel:
1. Pentru că la vârful ministerului nu se întâmplă lucruri normale. Instituția este condusă de un ministru care, în primul său mandat, făcuse tot ce i-a stat în putinţă pentru a-și albi şeful plagiator, pe Victor Ponta, și a mers, pentru aceasta, până la schimbarea componenţei Consiliului Naţional de Etică şi la desfiinţarea CNATDCU, în ziua în care această instituţie se pregătea să facă public verdictul de plagiat. Un ministru care, în actualul mandat, în ciuda nenumăratelor scandaluri de plagiat ieşite la iveală în ultimii ani, a avut ca prioritate amânarea, fără un calendar, a evaluării şcolilor doctorale, asigurând astfel cel puţin încă doi ani de liniște pentru mafia academică. Un ministru agramat care, deși e o rușine pentru guvern, a rămas în funcție și după recenta remaniere guvernamentală care, se anunța, viza miniștrii cu probleme de imagine. Există și o explicaţie pentru acest lucru: experienţa lui în albirea plagiatorilor, exact ceea ce are nevoie și actualul său șef pe linie guvernamentală, Mihai Tudose. Un doctor cu diploma obținută tot la Academia SRI, asupra căruia planează acuzații de plagiat și în privinţa tezei de doctorat, şi a unei lucrări publicate la editura aceleiași instituții, în coautorat cu un fost rector şi un fost prorector ai academiei.
2. Pentru că impostura academică, în varii forme, este deja fenomen. S-a scris şi s-a vorbit mult, în ultimii ani, în mod public, despre doctorate plagiate sau cumpărate. Despre conducători de doctorate ei înşişi plagiatori sau care au permis plagiate în serie. Despre fabrici de diplome – un adevărat cancer nu doar pentru sistemul de învățământ, ci pentru toată societatea. Despre cauţionarea furtului academic de către înşişi politicienii numiţi la vârful Ministerului Educaţiei şi de către camarila lor din unele universităţi și din instituții care supervizează calitatea educației. Despre politicieni mediocri sau agramați, propulsați în funcții de vârf prin ministere sau instituții strategice. Cu excepţia scurtului mandat de la Educaţie al lui Mircea Dumitru, când au fost retrase câteva titluri de doctor, nu s-a făcut, însă, nimic pentru diminuarea acestui fenomen. Nu au mai fost retrase titluri de doctor, nu a fost închisă nicio şcoală doctorală cu probleme, nici măcar controlată. Şi asta deoarece, pentru mulți dintre cei care ne conduc, normalitatea e să colecționeze diplome și titluri prin troc sau fraudă, iar pentru alţii, să protejeze promoţia de absolvenţi „Magna cum fraude“ şi să perpetueze acest sistem care livrează semidocţi şi indivizi vulnerabili, deci şantajabili, deci docili şi manevrabili.
Un rol important în degradarea calității învățământului superior l-a jucat Academia Națională de Informații – unde plagiatul s-a dovedit a nu fi accident, unde nu există voință pentru demascarea doctorilor impostori și a rețelei care le-a dat titlul, unde, iată, am aflat, se dau diplome fără a face nimic pentru a le merita. Deşi educația e o problemă ce ține de securitate națională şi deşi Academia Națională de Informații, subordonată SRI, ar trebui să fie vârf de lance în lupta împotriva imposturii academice, e parte a sistemului putred.
Din cauza imposturii academice nu doar tolerate, ci și încurajate, s-a ajuns nu numai la o imensă lipsă de competență în toate domeniile, inclusiv la vârf, ci şi la un număr mare al celor pe care nu îi scandalizează astfel de numiri și pentru care meritocraţia nu are niciun sens. Pentru ei nu e un capăt de lume ca un ministru să facă greşeli gramaticale ori să cauţioneze furtul academic. Nici ca un premier să aibă lucrări plagiate cu ajutorul cărora şi-a construit cariera și şi-a deschis nişte uşi, în zona marilor decizii. Nici ca un prim-ministru să-și falsifice CV-ul, mințind că a scris cărți. Iar cei pe care nu-i deranjează astfel de „detalii“ nu sunt puţini. Se vede, de altfel, după opţiunile electorale, care permit accederea la putere, în funcţii importante de decizie, a unor agramaţi, a unor semi- sau sfertodocţi, a unor impostori. Cu efectele pe care le resimțim cu toții şi pe care le vom resimţi tot mai acut.
