Parlamentul catalan, dizolvat oficial. Puigdemont, la Bruxelles, într-un ”loc discret”

Dora Vulcan | 30.10.2017

Parlamentul catalan a fost dizolvat in mod oficial luni, iar presedinta forului va conduce o comisie parlamentara de tranzitie pana la alegerile anticipate din 21 decembrie. Carles Puigdemont ar fi părăsit Spania și s-ar afla într-un loc ”discret și sigur”, la Bruxelles.

Pe aceeași temă

 

 

Presedintele guvernului catalan dizolvat, Carles Puigdemont, ar fi parasit Spania catre Bruxelles, porivit unor oficiali guvernamentali spanioli, scrie The Independent. El s-ar afla intr-un "loc discret si sigur", potrivit Politico.

 

 

Context

 

  • Procurorul general spaniol: acuzații de rebeliune împotriva șefilor secesioniști catalani

 

 

Procurorul general al Spaniei a anunțat luni că a cerut inculparea pentru rebeliune, răzvrătire și delapidare de fonduri a membrilor fostului executiv catalan condus de Carles Puigdemont, precum și a membrilor parlamentului catalan dizolvat care au votat declarația unilaterală de independență a Cataloniei, relatează agenția EFE și DPA.

 

 

 „În apărarea legii, a drepturilor cetăţenilor şi în numele interesului public, am deschis o anchetă pentru acuzaţiile de rebeliune, secesiune şi alte delicte conexe, la adresa principalilor responsabili politici ai guvernului Cataloniei, care prin faptele lor din ultimii ani au provocat o criză constituţională care a culminat cu declaraţia unilaterală de independenţă, realizată prin ignorarea totală a Constituţiei pe 27 octombrie. Se solicită, aşa cum este normal, ca toţi cei vizaţi să fie citaţi pentru declaraţii”, a declarat Jose Manuel Maza - procurorul general al Spaniei, citat de Agerpres.

 

Liderii guvernului regional din Catalonia ''au creat o criză instituțională care a culminat cu o declarație unilaterală de independență și o nesocotire totală a Constituției noastre'', a declarat procurorul general al Spaniei, Jose Manuel Maza. Potrivit presei spaniole, el a sugerat inclusiv arestul preventiv.

 

Cererea sa va fi examinată de tribunalul Audiența Națională, care va decide asupra măsurilor judiciare ce vor fi luate împotriva lui Puigdemont și a membrilor cabinetului pe care l-a condus. În cazul membrilor parlamentului catalan, între timp dizolvat, care au votat declarația de independență se va pronunța Curtea Supremă. Liderii pro independență ar putea fi chemați apoi să depună mărturie, dacă vor fi puși sub acuzare de către instanță.

 

Dacă vor ajunge în fața instanței și vor fi găsiți vinovați, acești politicieni catalani riscă până la 30 de ani de închisoare. Duminică, guvernul spaniol a afirmat că liderul catalan Carles Puigdemont ar putea fi arestat în următoarele două luni, pentru implicarea sa în declararea independenței Cataloniei.

 

Autorităţile fac acest anunţ în contextul în care Madridul pune în aplicare măsuri în vederea preluării controlului direct asupra Cataloniei, inclusiv înlocuirea unor funcţionari civili catalani cu oficiali spanioli.

 

Parlamentul Cataloniei a anulat o reuniune prevăzută pentru marți în urma deciziei guvernului de la Madrid de a prelua controlul asupra regiunii, a declarat luni o sursă parlamentară, confirmând astfel că legislativul regional a acceptat ordinul de dizolvare venit din partea executivului central, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

 

Vineri, executivul central a demis guvernul regional și a dizolvat parlamentul catalan după ce liderii regiunii au sfidat Madridul și au adoptat o declarație unilaterală de independență.

 

Autoritatea guvernului central în regiune urmează să fie testată luni, după ce membri influenți ai administrației catalane au spus că nu acceptă deciziile Madridului, iar un grup civic a făcut apel la insubordonare față de conducerea națională.

 

 

 

  • Belgia, dispusă să-i acorde azil politic lui Puigdemont în cazul în care acesta îl va cere

 

 

Liderul catalan Carles Puigdemont ar putea primi azil politic in Belgia daca va cere acest lucru, a spus ministrul belgian pentru migratie, citat de Reuters. Declaratia contravine poziției de monolit a oficialilor UE și a țărilor membre UE care au sancționat declarația de independență a Cataloniei. 

 

 

Desi Puigdemont, liderul secesionist catalan, nu și-a exprimat în vreun fel intenția de a cere azil politic, anunțul ministrului belgian arată existența unei breșe în unitatea, cel puțin la nivel de declarații, exprimată până acum de statele membre UE cu privire la criza catalană., scrie Reuters. 

 

"Nu este nerealist daca analizezi situatia", a spus Theo Francken, ministru pentru migratie, la televiziunea belgiana VTM.

 

"Deja se vorbeste despre o pedeapsa cu inchisoarea. Intrebarea este cat de corect va fi procesul sau", a declarat Francken, membru al partidului nationalist flamand N-VA. "Spaniei i-ar fi greu sa obtina extradarea lui Puigdemont intr-un astfel de caz", a adaugat el.

 

Desi cei mai multi lideri europeni s-au ferit sa comenteze criza din Spania, spunand ca este o problema interna si ca ar trebui respectata constitutia tarii, premierul belgian Charles Michel a facut apel la un dialog intre Madrid si Barcelona.

 

 

 

  • Vicepremierul spaniol Soraya Saenz a preluat oficiat conducerea guvernului catalan 

 

Vicepremierul spaniol Soraya Saenz a preluat, sambata, conducerea guvernului catalan, dupa o noapte agitata in tara peninsulara.

 

Această decizie vine după ce Parlamentul regional al Cataloniei a votat o declaraţie de independenţă şi după ce Senatul spaniol a aprobat aplicarea articolului 155 din Constituţie privind suspendarea autonomiei regiunii, transmite Reuters.

 

 

VIneri seara guvernul Spaniei a decis dizolvarea Executivului regiunii Catalonia, condus de Carles Puigdemont. În plus, toate structurile regionale - politice, economice şi de securitate - vor trece în subordinea directă a Madridului.

 

Oamenii au iesit in strada in mai multe orase din tara, protestand pro sau contra independentei. Deocamdata, pana la alegerile anticipate din 21 decembrie, conducerea Guvernului catalan va fi asigurata de vicepremierul spaniol Soraya Saenz, transmite BBC.

 

Reamintim ca locuitorii Cataloniei s-au pronuntat pe 1 octombrie in favoarea independentei regiunii fata de Spania, intr-un referendum considerat neconstitutional de Guvernul Spaniei si de Uniunea Europeana. Votul a fost insa marcat de acte foarte violente, tocmai de aceea premierul de la Madrid a indemnat la calm.

 

Catalonia reprezintă 16% din populatia totala a Spaniei, asigură 25,6% din exporturi, 19% din PIB-ul Spaniei și 20,7% din investitiile straine.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22