Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Un ghimpe permanent în coasta autorităților române comuniste
2017-10-31
0
Sorin Alexandrescu, profesor de studii ro­mânești la Universitatea din Amsterdam, a fost cel de la care am auzit pentru prima dată numele lui Coen Stork. Era sfârșitul anu­lui 1988. Sorin pregătea publicarea vo­lumului de poezie al lui Mircea Dinescu, Moartea citește ziarul, care a fost interzis în România și a apărut pentru prima dată la Editura Rodopi din Amsterdam în 1989.

Coen se împrietenise cu Mircea Dinescu și a jucat rolul decisiv în transmiterea poe­melor către Sorin.

 

De vreme ce am fost declarat persona non grata de către autoritățile române în toam­na anului 1988, nu am reușit să-l cunosc pe Coen în România în acea perioadă, dar, la scurt timp după Revoluție, în timp ce eram consultant pentru BBC la București la finele lui decembrie 1989, am reuşit să-l vizitez în sfârşit. Ştia numele meu de la Sorin și m-a invitat la reședință. În timpul unui prânz îndelung mi-am dat seama de amploarea sprijinului moral și material pe care l-a acordat unor disidenți și non­con­formiști români, în special Doinei Cornea, dar și altora, prea mulţi ca să-i amintesc aici. Contactele lui cu disidenții l-au trans­format dintr-un outsider - ambasadorul olandez -, într-un insider, un ghimpe per­manent în coasta autorităților române co­muniste, o figură emblematică a curajului, care a pus deoparte mantia privilegiului di­plomatic pentru a arăta solidaritatea cu românii din interior care au fost destul de îndrăzneți să conteste regimul Ceaușescu. Dosarul lui de Securitate arată măsurile lu­a­te de autorități pentru a-i monitoriza ac­tivitățile, pentru a le împiedica și, în ace­lași timp, metodele utilizate pentru atin­ge­rea acestor obiective.

 

Coen a intrat în serviciul diplomatic olan­dez, prima sa misiune fiind în 1959 în sec­ția comercială a ambasadei olandeze din Bagdad. De acolo s-a mutat la Pretoria, în Africa de Sud, și a fost unul dintre puținii diplomați străini care au participat în pri­măvara anului 1964, în calitate de obser­vatori, la procesul lui Nelson Mandela și al altor lideri ai Congresului Național Afri­can, o prezență pe care președintele Man­dela nu a uitat-o niciodată. Coen mi-a povestit, în timpul uneia dintre întâlnirile noastre frecvente din perioada în care eram visiting professor la Universitatea din Amsterdam, cum, în timpul primei vi­zi­te a lui Mandela în Olanda, la 16 iunie 1990, președintele sud-african a luat prân­zul la un restaurant de lângă casa Stork din Amsterdam și Coen a profitat de oca­zia de a se alătura spectatorilor care au asis­tat la sosirea lui Mandela. Acesta l-a re­cunoscut în mulțime și a venit să-i strân­gă mâna lui Coen și să-i mulțumească pen­tru prezenţa la procesul lui.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/Coen-Stork-03.jpg

Coen Stork la Bucureşti în 1989 - fotografie făcută de filajul Securităţii

 

În 1982, Coen a fost numit ambasador la Havana, în Cuba, și a lucrat acolo timp de cinci ani. Un aspect important al ac­ti­vi­tății sale în Cuba a fost să arate solidaritate cu disidenții regimului Castro, o carac­te­ris­tică a respectului său pentru apărarea drepturilor omului, care urma să-l pregă­tească pentru experiența din România.

 

Următoarea și ultima sa misiune diplo­ma­tică a început în 1988 la București. Coen a devenit o figură obişnuită, străbătând stră­zile orașului pe bicicletă, mai degrabă de­cât în ​​mașina oficială. Alan Green, am­ba­sa­dorul SUA în România din octombrie 1989 până în ianuarie 1992, mi-a spus cum el și colegii săi ambasadori îl admirau pe Coen pentru îndrăzneala din timpul Revoluției, fiind o țintă ușoară pe două roți pentru con­trarevoluționari.

 

Experiența lui Coen în România l-a marcat profund și l-a determinat să-și ma­nifeste, după pensionare, interesul activ pentru a promova respectul față de drep­turile omului în țara dumneavoastră, așa cum făcuse în timpul mandatelor sale în Africa de Sud și Cuba. Generozitatea spi­ritului său l-a făcut ca, în 2000, să con­vin­gă Ministerul olandez de Externe să ofere finanțare pentru un nou institut istoric din București, numit Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR). Coen a adunat în jurul său un număr de tineri istorici ro­mâni, printre care Marius Oprea, Stejărel Olaru, Armand Goșu și Nicolae Videnie, ca­­re îi împărtășeau opinia că România avea nevoie de un institut dinamic care pu­tea contribui la procesul democratic prin în­cu­rajarea unei analize critice, pe ba­za ar­hi­velor recent deschise, a trecutului dic­ta­torial al țării, de-a lungul anilor dic­taturii regelui Carol instituită în 1938, regimului Antonescu (1940-1944) și peri­oa­dei de guvernare comunistă care a ur­mat celui de-Al Doilea Război Mondial. Institutul Olandez de Studii Avansate în Științe Uma­niste și Sociale (NIAS) a de­venit prin­cipalul partener în acest proiect. Primul director al IRIR a fost Andrei Pippidi, iar la expirarea mandatului său, Marius Oprea a preluat funcția de director interimar. Acesta a fost urmat de Dragoș Petrescu, care a condus institutul până în vara anu­lui 2005. În decembrie 2005, IRIR a fost absorbit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR). Activitatea IRIR este o moștenire po­trivită pentru acest om remarcabil.

TAGS : mircea dinescu sorin alexandrescu coen stork revolutie olanda doina cornea ceusescu cuba havana alan green iiccr crimele comunismului
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
1214
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.