Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Sechestrarea geopolitică a Ortodoxiei
2017-10-31
0
Războiul Rece a înghețat până azi ecleziologia ortodoxă în forme de prietenie fără substanță, până la căderea comunismului, și de animozitate surdă, după.

 

Biserica Ortodoxă a cunoscut în ultimele trei secole o imensă reconfigurare ca­no­ni­că, un rezultat al rapidelor evoluții geo­politice. Din punct de vedere al or­ga­ni­ză­rii canonice, creștinismul răsăritean a cu­noscut trei faze. Prima este marcată de existența sa în cadrul unui imperiu uni­ver­sal, care i-a marcat dezvoltarea insti­tu­țională. A doua fază a reprezentat au­to­nomizarea instituțională în contextul de­clinului, fărâmițării, în cele din urmă al dispariției imperiului universal, și adap­tarea la contextul creat de cucerirea oto­mană în Balcani. A treia fază a fost inau­gurată de reformele ecleziastice ale ța­ru­lui Petru I, care au desființat patriarhia mos­covită, punând organizarea biseri­ceas­că în subordinea statului, și a con­tinuat în contextul refluxului puterii oto­mane în Balcani, a formării statelor na­ționale, iar în secolul XX a primelor state atee și anticreștine. Dintre cele trei faze istorice, aceasta din urmă a dus în cea mai mare măsură la pierderea unității Or­todoxiei și la instrumentalizarea con­du­ce­rii ecleziastice în profitul unor actori po­litici din ce în ce mai indiferenți față de adevărul de credință promovat de Bi­se­rică și mai dispuși la folosirea cinică a re­lației cu aceasta.

Patriarhul Kiril

La numai 28 de ani, Kiril devine cel mai tânăr rector din istoria Academiei Teologice din Leningrad. În noiembrie ‘89 devine membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. 10 ani mai târziu, Kiril ajunge cel de-al 16-lea Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.

Reorganizarea teritorială, privilegiu impe­rial în Bizanț, presupunând și acordarea autonomiei sau autocefaliei, a fost folo­si­tă de patriarhia ecumenică începând din secolul XIII pentru a depăși crizele po­li­ti­co-religioase ale uniatismului est-eu­ro­pean. Astfel apărea o formă de soli­da­ri­tate pe orizontală, având ca element cen­tral unitatea liturgică.

 

Apariția unui nou tip de autocefalie în se­colul XV, autoproclamată, ține tot de uni­a­tism, când, la Ferrara-Florența, în 1439, însăși patriarhia ecumenică și împăratul bi­zantin acceptau unirea cu Roma. Res­pingând unirea, Biserica Rusă, care avea forma unei mitropolii sufragane a pa­triar­hiei ecumenice, cu titlul de mitropolie a Kievului, și-a ales singură un mitropolit la Moscova (1448), devenind astfel o mi­tropolie a Moscovei. Această autonomie de facto s-a resorbit după denunțarea uni­rii de către un sinod al patriarhiei ecu­me­nice (1484). Dar dinamica imperială în care se înscrisese Moscova culminând în cucerirea Kazanului și Astrahanului și in­trarea activă pe frontul creștino-isla­mic, i-a inspirat patriarhului ecumenic Ie­remia II ideea mutării sediului pa­triar­hiei la Moscova. Însă experiența din cursul vizitei la Moscova, în 1589, l-a făcut să se răzgândească și să apeleze la un subterfugiu, ridicarea mitropoliei Mos­covei la rang patriarhal. Astfel, în locul unei capitale care să reunească capul unui Imperiu și capul unei Biserici, s-a născut prima Biserică națională ca su­rogat de Biserică imperială.

 

Deschiderea unui front ruso-turc în se­colul al XVIII-lea a dus însă la com­pli­carea relațiilor dintre patriarhia ecu­me­ni­că și Rusia, pe măsură ce aceasta asuma rolul de protector al creștinilor din Im­periul Otoman, fiindcă se punea pro­ble­ma fidelității patriarhului, în calitate de cap al creștinilor, față de sultan. Revo­lu­ția grecească, instigată și pregătită inițial de Rusia, a dus la prima criză majoră de în­credere a turcilor față de creștini, sol­da­tă cu spânzurarea patriarhului. Secolul XIX a înregistrat o prăbușire a patriarhiei ecumenice sub diferite acuzații (na­țio­nalism grecesc și atașament față de Im­periul Otoman), rând pe rând, Bisericile Balcanilor devenind instituții naționale rup­te din unitatea ecleziastică a pa­triarhiei ecumenice.

Patriarhul Daniel 

Studiază în Franța și Germania. În octombrie 1980 își susține teza de doctorat sub îndrumarea profesorului Dumitru Stăniloae la Institutul Teologic Universitar din București. În iulie 1990 este înscăunat mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Este ales patriarh în septembrie 2007.

Războaiele ruso-turce au lăsat Bisericii naționale române originile unui conflict canonic: mitropolia Basarabiei. În 1813, Imperiul Rus crea o eparhie a Bisericii Ruse, amputând două mitropolii ale pa­triarhiei ecumenice: mitropolia Moldovei și mitropolia Proilaviei. Conflictul canonic începuse din precedentele ocupații ru­sești ale Principatelor, avându-l ca pro­ta­gonist pe Gavriil Bănulescu-Bodoni. Era oricum semnalul că geopolitica nu se îm­piedică de considerente canonice. Ur­mând acestei logici, atunci când Mol­do­vei i-au fost atribuite trei județe din su­dul Basarabiei, s-a înființat aici o epis­copie a Dunării de Jos.

 

Statele naționale, contestând structura canonică universală a patriarhiei ecu­me­nice, au copiat-o la nivel național. Au apă­rut astfel o serie de Biserici auto­ce­fale, unele chiar prin schismă, aban­do­nând patriarhia ecumenică unui destin fragil de comunitate minoritară în noul stat turc. În pofida reinstituirii patriarhiei ru­se în 1917, aceasta a căzut victimă an­ticreștinismului bolșevic și a ieșit de pe scena istoriei până când Stalin a crezut că o poate folosi. Războiul Rece a în­ghețat până azi ecleziologia ortodoxă în forme de prietenie fără substanță, până la căderea comunismului, și de animo­zi­tate surdă, după.

TAGS : biserica ortodoxa romania rusia patriarh kiril moscova patriarhul daniel stalin razboiul rece
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
2064
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.