Legile Justiției vor fi asumate în Parlament de Iordache, Nicolicea, Nicolae și Cazanciuc

E.b. | 31.10.2017

Pachetul lui Toader va fi spart în trei proiecte care vor fi asumate în parlament de fostul ministru al Justiției Florin Iordache, președintele comisiei juridice din Camera Deputaților, de Eugen Nicolicea, de fostul președinte al Comisiei juridice a Senatului, Șerban Nicolae și de fostul ministru Cazanciuc.

Pe aceeași temă

 

 

 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciara 

 Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor

 Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii

 

 

 

UPDATE - Infracţiunea de abuz în serviciu ar putea fi redefinită. Potrivit unor informaţii Digi24, aleşii ar vrea să modifice legea astfel încât dacă nu există dare sau luare de mită să nu existe nici încălcare a legii.

 

UPDATE - Înființarea unei direcții speciale, în cadrul Parchetului General, de investigare a infracțiunilor făcute de magistrați, este una dintre modificările la cele trei legi ale Justiției din pachetul de legi care a ajuns marți la Camera Deputaților. ”în cadrul Parchetului General înființarea unei direcții speciale care îi privesc (sic!) pe judecători și procurori, astfel încât această direcție specială de investigare a infracțiunilor pe care le-au făcut magistrații să fie făcută de această direcție specială din cadrul Parchetului General", a spus deputatul PSD Florin Iordache, președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru analizarea legilor Justiției 

 

UPDATE -  "USR ii cere ministrului Tudorel Toader sa retraga din Parlament proiectul de modificare a legilor justitiei si sa il supuna unei dezbateri publice reale, care sa reuneasca toti actorii din domeniu ce pot contribui la modernizarea legislatiei", transmite USR intr-un comunicat de presa.

 

UPDATE Deputatul PSD Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13 care a declansat cele mai ample proteste de strada din Romania dupa Revolutie, a declarat marti ca un prag pentru abuzul in serviciu "undeva la 19.000" de lei "nu va deranja pe nimeni.

 

 Proiectele pentru modificarea legilor Justitiei au ajuns marti la Parlament, acolo unde vor fi dezbatute in regim de urgenta, fiind asumate ca initiativa parlamentara, iar printre semnatari se numara fostul ministru al Justitiei Florin Iordache (autorul celebrei OUG 13), presedintele comisiei juridice din Camera Deputatilor Eugen Nicolicea, fostul presedinte al Comisiei juridice a Senatului, Serban Nicolae, dar si Robert Cazanciuc, anunta Euractiv.ro.

 

Iordache, Nicolae, Nicolicea si Cazanciuc sunt cunoscuti pentru discursul lor public anti-justitie si in favoarea celor cercetati sau condamnati. Pe de alta parte, Cazanciuc a evitat orice miscare brusca in Justitiei in mandatul sau de ministru, scrie Hotnews.ro.

 

Proiectul asumat de parlamentarii PSD si parlamentul ALDE Steluta Cataniciu prevede ca institutia presedintelui Romaniei nu va fi eliminata din procedura de numire a procurorilor sefi de parchete.

 

Potrivit articolului 54 din propunere, procurorul general al Romaniei, seful DNA, al DIICOT si al Directiei pentru Investigarea Infractiunilor Savarsite de Judecatori si Procurori sunt numiti de presedintele Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul Sectiei pentru procurori. Se cere o vechime minima de 10 ani in functia de procuror. 

 

Modificare in propunere - Revocarea sefilor de parchete se face de catre Consiliul Superior al Magistraturii, Sectia pentru Procurori, care se poate sesiza din oficiu ori la propunerea Ministrului Justitiei. In legislatia actuala, revocarea revenea presedintelui, la propunerea Ministrului Justitiei.

 

O amputare a prerogativelor presedintelui este prevazuta la procedura de numire a conducerii Curtii Supreme. Articolul 53 din legea in vigoare arata ca presedintele Romaniei nu poate refuza propunerile de la CSM decat motivat, dar fara a exista o limita a numarului de refuzuri. Propunerea actuala limiteaza numarul de refuzuri la unul singur.

 

In propunere apare si o noua instanta in arhitectura sistemului judiciar: Directia pentru Investigarea Infractiunilor Savarsite de Judecatori si Procurori.

 

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marti ca i-a cerut lui Florin Iordache sa tina cont de pozitia lui publica privind numirea procurorilor sefi. Reamintim ca Dragnea a sustinut in mai multe randuri, la nivel declarativ, mentinerea a "trei entitati" in numirea procurorilor sefi.'

 

"Poate ca situatia actuala este mai buna decat situatia propusa. acum sunt trei entitati implicate in aceste numiri si poate acest echilibru intre trei entitati s-ar putea sa fie mai bun. Din punct de vedere politic, punctul meu de vedere, este o procedura care functioneaza de o perioada lunga de timp si, fiind trei entitati publice diferite. s-ar putea ca aceste filtre sa fie bune. Cea mai importatna este calitatea celor care ocupa acele functii", spunea acesta, in iunie.

 

In ceea ce priveste Inspectia judiciara, Dragnea a spus marti ca nu crede ca e o idee buna trecerea acestei instantei in subordinea ministerului Justitiei. "Se pare ca nici actuala forma nu este buna, sa se gandeasca o institutionalizare care sa faca din Inspectia Judiciara una autonoma", a afirmat seful PSD.

 

UPDATE: Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat marţi, la Parlament, că i-a spus lui Florin Iordache să ţină cont de poziţiile sale publice în legătură cu procedura de numire a procurorilor şefi, adică să fie menţinută actuala procedură care prevede că şefii principalelor parchete sunt numiţi de preşedintele României la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul CSM.

 

”Am înţeles că membrii comisiei speciale au redactat împreună un proiect comun şi încep dezbaterile în acea comisie pe acel proiect de lege (de modificare a legilor Justiţiei - n. red.) (...) Eu i-am spus domnului Iordache să ţină totuşi cont de poziţiile mele publice în legătură cu procedura de numire a procurorilor şefi. I-am rugat să încerce să ţină cont de poziţia mea publică pentru că nu au apărut până acum pentru mine argumente serioase ca să se schimbe actuala procedură”, a declarat Liviu Dragnea.

 

Parlamentarii PSD / ALDE nu sunt mulţumiţi de propunerile făcute de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. De altfel, proiectul va fi asumat de aleşii coaliţiei de guvernare, potrivit Digi24.

 

Este vorba despre un pachet de trei legi. Varianta ministrului Justiției a fost modificată de către parlamentarii PSD și ALDE, care au adus amendamente.

 

Astfel, președintele rămâne implicat în procesul de numire a procurorilor șefi, chiar dacă președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spunea că varianta lui Tudorel Toader era mai bună și că președintele trebuie eliminat din procesul numirile, astfel încât să fie eliminat factorul politic.

 

PSD și ALDE vor ca președintele să nu fie scos din procesul de numire a procurorilor șefi, iar în ceea ce privește Inspecția judiciară, să găsească o formula ca aceasta să fie independentă.

 

O variantă ar fi ca aceasta să răspundă în fața unei comisii din care să facă parte mai multe instituții, inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii.

 

Parlamentarii coaliției de guvernare au început să lucreze încă de săptămâna trecută într-o comisie specială.

 

Modificările vor fi asumate de parlamentarii PSD și ALDE, nu de ministrul Justiției, potrivit Digi24.

 

Numirea procurorilor și controlul Inspecției judiciare sunt două dintre propunerile controversate din proiectul de modificare a legilor justiției. În proiectul lui Tudorel Toader, președintele nu mai era implicat în numirea procurorilor șefi, așa cum se întâmplă în prezent, iar Inspecția Judiciară era plasată inițial sub controlul Ministerului Justiției.

 

Potrivit şi realitatea.net , preşedintele va fi păstrat în procedura de numire a procurorilor şefi.

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22