„Harun şi Marea de poveşti”, un spectacol multimedia la Apollo111

Fara Autor | 02.11.2017

2017 / 11 / 04

Pe aceeași temă

În luna noiembrie, spectacolul de teatru multimedia Harun şi Marea de poveşti, prima adaptare de teatru după un roman de Salmand Rushdie în România, care a avut premiera în cadrul celei de-a douăsprezecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, revine cu şase reprezentaţii noi la Apollo111 Teatrul.

 

Prima reprezentaţie a spectacolului va avea loc sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 10.00, urmată de duminică, 5 noiembrie, de la 11.00 şi de la 19.00, luni, 6 noiembrie, de la 20.00, marţi, 7 noiembrie de la 20.00 şi duminică, 12 noiembrie, de la 19.00. Această ultimă reprezentaţie va face parte din programul celei de-a 5-a ediţii ale Festivalului Naţional de Teatru Independent.

 

Având la bază una dintre cele mai frumoase poveşti contemporane, inspirată de O mie şi una de nopţi, spectacolul prezintă o călătorie pe cealaltă lună, luna numită Kahani (Poveste), care circulă prea repede pentru a fi detectată de pe pământ. Harun intră în aventura Oceanului Şuvoaielor de Poveşti şi se luptă cu Tacatacii pentru a-l învinge pe Katham Şud, duşmanul poveştilor. O combinaţie de vizualuri animate şi joc actoricesc, Harun şi Marea de Poveşti este un spectacol multimedia care se adresează în egală măsură adulţilor şi copiilor.

 

O adaptare după romanul lui Salman Rushdie care a avut premiera pe Broadway şi în West End, piesa este regizată de Alexandru Berceanu şi este prezentată pentru prima dată în România. Vizualurile spectacolului au fost realizate în cadrul celei de-a noua ediţii ale atelierului intensiv de animaţie Animation Worksheep, de către o echipă de 20 de animatori sub coordoanrea trainerilor Dan Panaitescu şi Mihai Păcurar. Muzica este compusă şi interpretată live de Simona Strungaru (pian, clape şi sound effects), şi Sebastian Burneci (trompetă şi sound effects).

Decorurile sunt semnate de scenograful şi artistul vizual Mihai Păcurar, iar costumele sunt realizate de Cristina Milea.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Ionuţ Niculae, Conrad Mericoffer, George Rotaru, Alexandra Laura Badea, Vlad Basarabescu, Victor Ţăpeanu şi Ana Crăciun Lambru, care a realizat  designul  păpuşii Harun şi care coordonează mânuirea acesteia în timpul spectacolului.

Piesa a fost tradusă în română de Marius Michal Klimowicz.

 

Salman Rushdie a scris romanul Harun şi Marea de Poveşti pentru fiul său, de care a fost despărţit pentru o lungă perioadă. Romanul dezvăluie, în mod alegoric, problemele cele mai acute ale societăţii şi ne face să visăm la o lume aşa cum ne-am dori-o pentru copiii noştri.

 

Spectacol Harun şi Marea de poveşti a fost produs graţie finanţării Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB, prin programul de finanţare nerambursabilă pentru proiecte culturale Bucureşti - Oraş participativ.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22