Liviu Dragnea a aflat, în sfârşit, că avem prea mulţi asistaţi. Oamenii activi nu muncesc

E.b. | 03.11.2017

Liviu Dragnea, președintele PSD, a declarat, la Deva, că este necesară găsirea celei mai bune formule pentru ca ajutoarele sociale să fie acordate acelor oameni care au, cu adevărat, nevoie de ele.

Pe aceeași temă

 
 

El susţine, în acest context, că mulți cetățeni care pot munci se mulțumesc doar cu această formă venit, deși companiile caută forță de muncă.

 

Problema crizei forței de muncă și cea a ajutoarelor sociale a fost ridicată liderului PSD și premierului Mihai Tudose în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o cu oamenii de afaceri din județul Hunedoara, la sediul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) din Deva.


"S-a discutat despre lipsa forței de muncă din anumite domenii. S-a discutat și despre ajutoarele sociale și trebuie să o spunem foarte clar că, din păcate, o idee generoasă, care a fost lansată cu mulți ani în urmă și a generat această lege a ajutoarelor sociale, a avut și efecte nedorite, în sensul că sunt mulți cetățeni români care sunt activi, care pot munci, și care preferă să se mulțumească doar cu acele ajutoare sociale, în condițiile în care din ce în ce mai multe companii din România spun că nu au forță de muncă suficientă.

 

Și aici și Guvernul și Parlamentul o să ne gândim, în perioada următoare, care este cea mai bună formă prin care cei care într-adevăr au nevoie (de ajutor, n.r.) și nu pot munci să poată să fie ajutați într-un fel, dar ceilalți să nu mai poată să beneficieze de aceste ajutoare sociale", a spus Liviu Dragnea, citat de Agerpres.


Între subiectele aduse în atenție de oamenii de afaceri a fost și cel al licitațiilor care sunt câștigate cu prețul cel mai mic, ulterior dovedindu-se că firmele care și-au adjudecat lucrările nu le pot realiza din punct de vedere al calității sau nu pot respecta proiectul.


"Acest criteriu care, încet — încet, a devenit exclusiv, generează lucrări de proastă calitate pentru că este o bătălie în a merge la licitații cu prețuri foarte mici. După ce au câștigat licitația își dau seama că nu pot respecta proiectul și ceea ce au pus în ofertă și ajungem la situații nedorite, plecând de la autostrăzi, până la drumuri naționale sau județene", a afirmat Dragnea.


În timpul discuțiilor cu oamenii de afaceri au mai fost abordate probleme legate de dezvoltarea turismului, dar și despre construcția drumului dintre Câmpu lui Neag și Băile Herculane.

 

****************

 

Finalul întâlnirii de la sediul CCI Hunedoara a fost marcat de un protest al unui grup, care a strigat lozinci împotriva PSD și a liderului acestui partid

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22