Toader îi explică lui Voiculescu de ce nu poate beneficia de legea recursului compensatoriu

Dora Vulcan | 03.11.2017

Tudorel Toader i-a răspuns fostului pușcăriaș Dan Voiculescu, cel care - deși în libertate - vrea să beneficieze de recursul compensatoriu, ca să ciupească și el niște despăgubiri, deși nici până la ora actuală nu a fost recuperat prejudiciul din dosarul fraudării ICA, în care a fost condamnat.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Fostul senator a intentat un proces în care cere să i se aplice legea care scade din pedeapsă 6 zile la fiecare lună de detentie în condiţii improprii ca să i se scurteze perioada în care trebuie să se prezinte regulat la serviciul de probaţiune.

 

Tudorel Toader a explicat că nu este posibil aşa ceva.

 

„Faceți deosebirea între liberare condiționată și eliberare la termen. Eliberarea la termen... s-au împlinit trei ani,cu sau fără legea asta, îi dai drumul. Nu mai chemi judecătorul dacă el a stat trei ani de zile. Liberarea condiționată o apreciază judecătorul, stabilește după ce constată că fracția obligatorie este executată și că nu sunt alte impedimente. Liberarea înseamnă să îl scoți din penitenciar. Dacă ăla e deja eliberat, de unde să îl mai scoți? El e acasă. Nu poți să îi mai dai zile libere ca să iasă din penitenciar”, a declarat ministrul Justiției, citat de Digi 24. 

 

 

Background

 

 

Dan Voiculescu vrea sa beneficieze de recursul compensatoriu. Ar putea primi despăgubiri

 

 

Dan Voiculescu, liberat condiţionat din penitenciar în iulie 2017, încearcă să beneficieze de toate prevederile legii recursului compensatoriu, promovata de ministrul Justiei Tudorel Toader.

 

Voiculescu susţine, într-o cerere adresată magistraţilor, că ar trebui să i se aplice legea care scade din pedeapsă şase zile la fiecare lună petrecută în detenţie si acorda despagubiri pentru condiţii improprii

 

Judecătoria Sectorului 5 analizează azi cererea lui Dan Voiculescu, în baza Legii recursului compensatoriu, conform Adevărul.

 

Legea spune că perioada rămasă după eliberarea condiţionată reprezintă o perioadă de supraveghere pentru persoana condamnatăcare a beneficiat de o astfel de măsură. 

 

Dan Voiculescu a fost eliberat în vară, printr-o decizie definitivă luată la momentul respectiv de Tribunalul Bucureşti. Magistraţii au considerat că perioada executată şi câştigată de Dan Voiculescu prin activităţile desfăşurate în detenţie – redactarea unor lucrări ştiinţifice, munca făcută în penitenciar – adică peste 1.400 de zile în acest caz, este suficientă.

 

Pedeapsa totală era de peste 3.600 de zile. Restul – aproximativ 2.200 de zile – ar reprezenta perioadă de supraveghere

 

 

O eventuală aplicare a recursului compensatoriu ar reduce această perioadă de supraveghere. Asta, în condițiile în care legea a intrat în vigoare la 19 octombrie, așadar după eliberarea condiționată a lui Dan Voiculescu, arată şi Digi24.

 

Legea recursului compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile în condiții care nu respectă legislația deținutul să beneficieze de șase zile considerate executate.

 

Tudorel Toader, Ministrul Justiției,  afirma in octombrie că, probabil, vor fi oferite despăgubiri între 5 și 8 euro pentru deținuții care au executat integral pedepsele în condiții necorespunzătoare înainte de intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu, conform Agerpres.     

 

 "S-au adunat la CEDO procese de ordinul miilor. Curtea Europeană le-a suspendat, a pronunțat decizia opririi și noi trebuie să le dăm despăgubiri și lor. Dacă mai sunt încă în penitenciar, unii primesc aceste șase zile la 30 de zile. Poate că alții au executat integral pedeapsa, au plecat acasă, dar au proces pe rol și spuneam că lor n-ai cum să le mai dai șase zile că sunt acasă, liberi. Și atunci le dai despăgubiri în echivalent bănesc", a precizat Tudorel Toader, întrebat de jurnaliști dacă ministerul își permite să plătească despăgubiri deținuților eliberați până la intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu.

 

El a dat exemplul Ungariei și Italiei, care au stabilit despăgubiri de 5, respectiv, 8 euro pe zi pentru detenție necorespunzătoare, precizând că "probabil tot în zona aceasta vom fi și noi".

 

"Cuantumul nu îl stabilesc eu. Eu pot să vă dau două repere — (...) Ungaria a stabilit 5 euro pe zi de detenție necorespunzătoare, Italia a stabilit 8 euro pe zi de detenție necorespunzătoare și Curtea Europeană a considerat că sunt despăgubiri echitabile și unele, și altele. Probabil tot în zona aceasta vom fi și noi, evident în zona pe care o va decide Guvernul ca proiect de lege, Parlamentul ca decident. Există o decizie a CE care spune că statul nu se poate prevala de lipsa fondurilor pentru a justifica neplata obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Prin urmare, statul trebuie să-și îndeplinească această obligație. Dacă suma totală va fi prea mare, statul are posibilitatea să eșaloneze plata despăgubirilor", a spus Toader. 

    

 

 Potrivit ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, statul va oferi despăgubiri între 5 şi 8 euro pentru deţinuţii care au executat integral pedepsele în condiţii necorespunzătoare.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22