Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Securiștii care au tras la Timișoara. Listele lui Ambrozie
Madalin Hodor - - - -
2017-11-07
Dosar
21

Există multă minciună legată de implicarea directă a Securității în măcelărirea manifestanților din decembrie 1989. În ultima vreme, campania deșănțată susținută intens de ziare precum Evenimentul Zilei și televiziuni ca Realitatea TV a atins cote patologice, ajungându-se la negarea oricărei implicări a ofițerilor de Securitate în reprimarea Revoluției Române.

 

 Listele lui Ambrozie Pantea dovedesc însă contrariul, din ele reiese că „securiștii de birou“ au schimbat între 17 și 20 decembrie 1989 stiloul cu pistolul-mitralieră. Cu care au și tras. În cine nu vom afla, probabil.

 

 

Două liste

 

 

Probabil că maistrul militar clasa a II-a Ambrozie Pantea, gestionarul depozitului de armament al Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Timiș, nu și-a imaginat vreodată că agenda sa de serviciu va ajunge probă într-un proces deschis împotriva superiorilor săi. În zilele acelea din decembrie era mult mai preocupat să-i noteze pe cei care ridicau arme și muniție din depozit, știind că va răspunde pentru fiecare pistol-mitralieră, fiecare încărcător, fiecare glonț predat. De aceea, i-a trecut pe toți pe listă, menționând în dreptul fiecăruia tipul armei, seria și cantitatea de muniție ridicată. Notările sale din agendă acoperă zilele de 17, 18 și 19 decembrie 1989. De pe 20 decembrie nu a mai fost nevoie să-i aprovizioneze, pentru că în acea zi Ștefan Gușă a dat ordin unităților Armatei, care acționaseră în oraș, să se retragă în cazărmi. Și fără acoperirea Armatei, de la București, Iulian Vlad le-a ordonat oamenilor săi „să nu se mai facă uz de armă“.

 

Apoi a venit ziua de 22 decembrie. De frică să nu fie linșați de populația Timișoarei, securiștii și milițienii și-au aruncat armele la grămadă, au dat foc la câte documente au putut și au fugit, care încotro, să se ascundă. Dar Ambrozie nu a fugit, nu s-a ascuns și nici nu și-a ars agenda. Ca orice gestionar responsabil, el avea de ținut o evidență. Așa că, de bine-de rău, a întocmit și o listă cu armele predate pe 22 decembrie. Mult, mult mai puține decât cele date pe 17 decembrie (63 de poziții, față de 272), dar, totuși, o listă. În ianuarie 1990, comandantul Garnizoanei Timișoara, generalul-maior Gheorghe Popescu, a primit ordinul să inventarieze armamentul Inspectoratului Județean al MI Timiș cu scopul de a identifica urme de folosire a acestuia în decembrie 1989. Din comisia pe care a format-o a făcut parte, fatalmente, același maistru militar Ambrozie. S-au verificat armele care se găseau în depozitul inspectoratului, sigilat între timp, și cele care prezentau urme de funingine pe țeavă (ceea ce însemna că s-a tras cu ele), au fost menționate într-un tabel, alături de numele celor care le avuseseră în folosință, acolo unde au putut fi identificați.

 

Au rezultat astfel două liste. Una cu armele ridicate din depozit în 17, 18, 19 decembrie 1989 de către securiști și milițieni și cea de a doua cu cele găsite cu urme de tragere în ianuarie 1990. Informațiile au fost folosite în timpul proceselor de la Timișoara pentru a proba implicarea capilor Securității și Miliției în represiune, dar nu s-a procedat niciodată la compararea extensivă a seriilor armelor și nici la chemarea în fața procurorilor a tuturor celor care le-au avut în custodie, pentru ca măcar să fie chestionați asupra modului în care le-au folosit. Or, comparația oferă rezultate spectaculoase în opinia mea și îi indică fără dubii pe cei care au tras asupra manifestanților din Timișoara în acele zile.

 

 

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/primapoza-1440-main.jpg

Lista securiștilor care au primit armament și muniție de război în data de 17.12.1989. În dreapta, sunt menționate serviciile din care făceau parte (click pentru a deschide documentul complet)

 

 

 

 

De la Herta Müller la Kalașnikov

 

 

Există multă minciună legată de implicarea directă a Securității în măcelărirea manifestanților din decembrie 1989. În ultima vreme, campania deșănțată susținută intens de ziare precum Evenimentul Zilei și televiziuni ca Realitatea TV a atins cote patologice, ajungându-se la negarea oricărei implicări a ofițerilor de Securitate în reprimarea Revoluției Române. Unul dintre argumentele cele mai uzitate este acela că ofițerii de birou ai Securității nu aveau cum să participe la împușcarea manifestanților, deorece ei se ocupau cu „munca informativă“ și nu aveau atribuții în „păstrarea ordinii publice“.

 

Să luăm exemplul locotenent-colonelului Petru Pele, care în decembrie 1989 era șeful serviciului 1A de la Securitatea Timișoara. Atribuțiile sale de serviciu erau legate de problema „Artă-Cultură“, calitate în care se ocupa, printre altele, și de scriitori. Îl găsim în documentele din arhiva CNSAS implicat activ în urmărirea informativă a grupului „cu preocupări literare și atitudine ostilă statului nostru“ format din Herta Müller, Richard Wagner și Wiliam Totok. Un intelectual fin, ați spune. Ei, acest ofițer de birou se găsește în lista lui Ambrozie la poziția 55 (vezi facsimil), cu mențiunea că s-a înarmat cu un pistol-mitralieră Kalașnikov cu seria BL 3023, 4 încărcătoare și 120 de gloanțe, în data de 17.12.1989. Aceeași armă, cu serie identică, figurează în procesul- verbal din ianuarie 1990 printre cele cu funingine pe țeavă. Deci, tovarășul Pele a tras. În cine anume nu se știe.

 

Să nu vă imaginați cumva că l-a deranjat cineva cu vreo întrebare privind această stranie coincidență. S-a retras din SRI pe 30 august 1994, cu gradul de colonel, după un scandal legat de un presupus dosar de colaborator al lui Virgil Măgureanu. S-a dedicat afacerilor.

 

 

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/prima-prima-1.jpg

Procesul-verbal privind armele găsite cu urme de funingine (click pentru a deschide documentul complet)

 

 

 

Petru Pele nu a fost, însă, nici pe departe, singurul „lucrător de intelligence“ care a pus stiloul deoparte în decembrie 1989 și a ales pistolul-mitralieră în „apărarea cuceririlor socialiste“. Alături de el au stat și subalternii săi direcți: locotenentul-colonel Rudolf Köpe (Cope), poziția 118 la primire (17.12.1989) – poziţia 23 la verificare (8.01.1990) cu pistolul-mitralieră seria BH 4558, și căpitanul Viorel Vlădic, poziţia 71 la primire (17.12.1989) – poziţia 24 la verificare (8.01.1990) cu pistolul-mitralieră seria BH 4994.

 

 

Tot „prezent la datorie“ a strigat și căpitanul Ivan Ionel. Dar tovarășul Ivan a fost puțin mai șmecher decât camarazii săi „intelectuali“. Deși a primit și dânsul Kalașnikov-ul regulamentar pe 17 decembrie (seria BO 2043, poziţia 166 în listă), în procesul-verbal din 8.01.1990 figurează cu o altă serie de armă (AC 4201, poziţia 4). Greșeală de înegistrare? Nicidecum. Pentru că seriile începând cu B reprezintă pistoalele-mitralieră, calibrul 7,62, în vreme ce seriile începând cu A reprezintă pistoale calibrul 7,65 (Carpați). Deci, căpitanul Ivan a luat Kalașnikov, dar a predat (a fost găsit, mai precis) un pistol Carpați. Folosit și el, bineînțeles. Poate că această competență în camuflare a stat la baza rechemării sale în activitate după ce fusese trecut în rezervă în martie 1990 și a cooptării în celebra „Doi și-un sfert“ (UM 0215) de unde a ieșit la pensie în anul 1996 cu gradul de colonel.

 

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/poza-3-1440.jpg

Căpitanul Ivan Ionel figurează în lista din 17.12.1989 la poziția 166 cu pistol-mitralieră, 4 încărcătoare și 120 de gloanțe.

 

 

Aceeași „șmecherie“ a fost folosită și de alți participanți la represiune: lt.maj. Mateescu Titus (BS 1507), poziţia 41 la primire (19.12.1989) – (AC 7940) poziţia 1 la verificare (8.01.1990); lt.maj. Bohoş Cornel (BH 4261), poziţia 130 la primire (17.12.1989) – (AP 0144), poziţia 2 la verificare (8.01.1990); lt.maj. Tomuţ Alexandru (BH 3836), poziţia 20 la primire (17.12.1989) – (AC 6163), poziţia 8 la verificare (8.01.1990); cpt. Petrea Vasile (fără serie), poziţia 75 la primire (17.12.1989) – (AC 4164), poziţia 6 la verificare (8.01.1990) etc.

 

Toți au primit primit pistoale-mitralieră Kalașnikov în decembrie 1989 și au fost trecuți în ianuarie 1990 în procesul-verbal de verificare a armamentului cu pistoale Carpați. Interesant.

 

 

Totul până la „Interesul Național“

 

 

Un alt aspect important care reiese din consultarea listelor lui Ambrozie este acela că la Timișoara au acționat, pe lângă ofițerii și subofițerii de Securitate și Miliție din oraș și din județ, și unii aduși ca „întăriri“ din alte zone ale țării.

 

Doi dintre ei sunt menționați în data de 19.12.1989 printre cei care au ridicat pistoale-mitralieră și muniție din depozitul inspectoratului Timiș. Este vorba despre locotenentul Constantin Poenaru, de la Servicul 1 al ISJ Teleorman, și locotenentul Lucian Mitrache, de la ISJ Olt. Evident că nici ei nu au fost întrebați ce anume făceau la Timișoara în 19 decembrie înarmați până în dinți. Și pe Lucian Mitrache chiar aveai tot timpul să-l chemi la o discuție, având în vedere că abia în septembrie 2009 a ieșit din „Sistem“. Taman de la DGIPI, unde ocupa funcția de șef de serviciu și avea gradul de colonel.

 

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/poza-4-1440.jpg

Locotenenții Poenaru și Mitrache (pozițiile 126 și 127)

 

 

Dar bănuiesc că nu știți neapărat până unde a ajuns să fie conectat după 1990 fostul locotenent de Securitate Mitrache. Păi, era conectat direct la „Interesul Național“ Gabriel Oprea. Iată o idee: (http://cetateanul.net/articol-principal/apartamentele-secrete-ale-familiei-generalului-gabriel-oprea/) Cum să-l deranjezi pe un astfel de om cu întrebări despre decembrie 1989?

 

De deranjat nu-i deranjează nimeni nici pe ceilalți menționați în listele lui Ambrozie. „Celebrități“ cum sunt Radu Tinu sau Iosif Veverca se plimbă nestingheriți prin Timișoara, postează pe Facebook imagini patriotice și se plâng că au fost judecați pe nedrept. Adevărat. Pentru ce au făcut ei ar merita rejudecați pentru crime împotriva umanității.

 

Între timp însă, speranțele că statul român îi va aduce în fața justiție vreodată pe toți securiștii și milițienii care au omorât oameni în decembrie 1989 scad vertiginos. Trebuie să ne mulțumim, se pare, cu procesele parțiale din anii ’90 și cu grațierile și amnistiile care le-au urmat. Măcar dacă ar înceta să mai mintă că nu au tras...

TAGS : securitatte timisoara revolutie arme kalasnikov pistol- mitraliera ambrozie tabel
Recomandari
Comentarii
?????? 2017-11-15
@ Remarcai totuși că în Timișoara nu au fost atacate unități militare ,ci armamentul a fost folosit în stradă ?
?????? 2017-11-15
Listele astea sunt din dosarele de la Procuratura Militară care ar fi fost trimise în instanțe ?
Bogdan Salomia 2017-11-10
Stimate Domnule Hodor,

Am 47 de ani, deci eram un tanar de 20 de ani la momentul revolutiei/loviturii de stat/combinatie si la care nu am participat. Nu sunt erou/martir al revolutiei desi in 10-12 decembrie 1989 ascultam stupefiati "Europa Libera" in caminele din Iasi si doream sa murim, daca asta era conditia sine-qua-non pentru libertate. Impreuna cu mai multi prieteni ne-am si plimbat in 13, 14 dec.1989 prin Piata Unirii pentru ca stiam ca ceva se va intampla. Nu a fost asa.
Pana sa ajung la intrebarile pe care vreau sa vi le adresez, as spune ca si eu sunt o victima a revolutiei romana, a comunismului si nu in ultimul rand al securitatii. In cursul anunului 1989 am fost contactat de o interesanta doamna - sub aspect fizic, si stiti ce impact are un astfel de stimul asupra unui post - adolescent - pentru a o ajuta sa care niste dosare intre birouri aflate pe langa Rectoratul Universitatii A.I. Cuza din Iasi. « Multumesc » destinului si astazi ca m-a ajutat sa fiu in locul potrivit in acel moment potrivit. Privirea doamnei/domnisoarei parea sa sugereze ca i-am captivat atentia cu fizicul meu atletic si ochii mei comunicativi (de vitel dupa descrierea mai multor prietene). Habar n-am cand am carat un maldar consistent de dosare si m-am trezit fata in fata cu fascinanta persoana. N-a durat mult si am aflat ca nu reusisem o lovitura de maestru cu o tanara de cca. 27-28 de ani ci doar ma alesesem cu extraordinara oportunitate de a-mi sluji poporul in lupta lui pentru libertate, neatarnare si inaintare triumfala catre comunism. Cum altfel, printr-o adeziune scrisa, sigur, tov. locotenent. Voi merge in tabere gratuite la mare si la munte numai sa am un auz si o memorie buna. Fantastic, chiar toata viata imi dorisem un rol de agent secret.
Doar ca, dupa ce faza de " am agata-o" a trecut, am ramas imbecilizat de imensitatea tocmai comisa. Nu voi incerca sa ma disculp - in fata cui de fapt, in contextul actual as putea chiar sa fiu vazut ca un adevarat patriot, nu-i asa? - cum ca n-am turnat pe nimeni si altele asemenea. Doar ca dupa revolutie, in fata unui amfiteatru de 300 si ceva de studenti am admis ca am facut cele de mai sus fara sa fac insa rau cuiva. Zgomotul emotional al tineretii revolutionare nu mi-a permis prea multe explicatii astfel ca am decis ca nu mai pot sa raman student in Iasi, drept pentru care m-am mutat la Cluj.
Statusem, impreuna cu colegii mei insa, in fata Universitatii, pe bulevardul Copou, aproape 8 zile, fara somn, sau aproape, fara prea multa mancare, ascultand un individ fascinant, George Pruteanu, vorbind si chiar citand din Infernul lui Dante in italiana. Revolutia trecuse, trecuse si 20 mai fara ca protestul nostru, al nimanui defapt sa produca vre-un efect. Intre timp reusisem sa-mi ridic toate rudele mature in cap vorbind despre Iliescu si compania fara respect, poate chiar ireverentios.
Ulterior, pentru mine cel putin, Revolutia sa diluat si am incercat sa ma ocup de cariera, familie si altele asemenea. Am reusit in unele directii, cu rezultate destul de bune si totusi ceva parea sa nu fie in regula. N-am sa invoc din nou multiplele cazuri de succes bazat pe frauda, coruptie si ereditate. Vreau insa sa inteleg, asa cum vreau sa inteleg mai multe despre multe alte mistere ale secolului XX, ce anume s-a intamplat in decembrie 89. Dupa mai multe incercari ratate, ajung sa cred ca, poate, asa cum promitea autorul, dar si multe alte personaje aparent relevante si cunoscatoare, Alex Stoenescu ar fi scris o lucrare lamuritoare. Am pornit de la premisa de nevinovatie a acestuia, si am citit « Istoria loviturilor de stat din Romania » chiar de la primul volum. Fiind interesat de istoria contemporana este lesne de prevazut ca am devorat volumul IV(I) si am avut tot felul de sentimente si revelatii. Pana cand…, ei bine, pana caand am citit articolele dumneavoastra despre gen. Iulian Vlad. Ba mai mult, am aflat ca dl. Stoenescu fusese – inainte de evenimente – nu doar sub –inginer la Aerofina ci si un asiduu colaborator al securitatii. Si aici s-a produs revolta. Intai de toate, desi dl. Stoenescu scrie mult, am avut probleme cu anumite formulari ale sale atat din punct de vedere lingvistic cat si logic. Dar mai mult, am fost neplacut surprins sa constat ca, desi facea referire la mijloace profesionale de intelegere si scriere a istoriei, nu avea nici o legatura cu profesionistii domeniului. Ceea ce m-a iritat insa cel mai mult se refera la impasul creat de articolele dumenavostra. Nu continutul, ci marea problema legata de sursele pe care ar trebui sa le caut si citesc ca sa imi luminez macar partial acest capitol de istorie personala si nationala deopotriva.
Asa am decis sa va scriu, gest fara precedent pentru mine in ultimii 27 de ani. Am intrebari. Dumneavoastra aveti – se pare – raspunsuri. Dati-mi raspunsuri si dovezile ca acestea sunt credibile macar, daca nu reale la niste intrebari. Evident nu mie persoanal. Cred ca suntem mai multi doritori de risipirea cetii decembriste (pre si post evident).
1. Care a fost rolul real al pastorului Tokes in declansarea evenimentelor de la Timisoara ?
2. Care este realitatea despre taberele de pregatire din Austri si Ungaria ?
3. Ce rol a jucat consulul Iugoslaviei in evenimente?
4. Cine au fost vandalii din Timisoara? Copii, infractori sau agenturile straine ?
5. Cum se explica loviturile punctuale, mortale si aparent aleatorii din Timisoara ?
6. Cine a comandat tragerile din 18 – 19 decembrie ?
7. Care au fost de fapt actiunile atribuibile fara indoiala gen. Vlad, Guse si Stanculescu la Timisoara ?
8. Au existat echipaje de militie si securitate care au tras in populatie din masini ?
9. Avem date credibile legate de numarul de participanti la evenimentele din decembrie pe zile ?
10. Ce s-a intamplat in noapte de 20-21 decembrie in cladirea Operei din Timisoara ?
11. Cand a iesit masiv populatia Timisoarei pe strazi ?
12. Cum s-a perpetuat legenda turistilor straini : sovietici, ungari, iugoslavi, chiar si forte speciale franceze ?
13. Cine a executat colajul din care pare sa rezulte ca in 21.12.1989, dupa o manifestatie de suport esuata, transformata in revolta populara, Ceausescu paraseste CC cu elicopterul, repet in 21 nu in 22 ? De unde sunt imaginile in care Ceausescu este huiduit ? Si de cand ?
14. Cum s-a produs ambuscada care a condus la risipirea manifestantilor la mitingul din 21 decembrie ? Petarde, zgomot de tancuri, sunete de joasa frecventa cu rol de intimidare ?
15. Cum s-a transformat un regizor de film – Sergiu Nicolaescu – in actor direct implicat in declansarea evenimentelor din Bucuresti in 21 decembrie?
16. Unde sunt stenogramele sedintelor CPeX din 21 si 22 decembrie?
17. Sinuciderea gen. Milea poate parea eroica sau o conspiratie. Ce este in realitate ?
18. Gen. Stanculescu este cheia evenimentelor privit din perspectiva ambiguitatii si nerealismului pendularii intre Ceausescu si lovitura de stat, represiune si salvare nationala, intre banuiala ca opereaza sub comanda externa si calcul personal directionat catre propria supravietuire. Cum sa intelegem ?
19. Cum au aparut pe scena publica Dan Iosif, Mihaela Radulescu si Jean Louis Calderon?
20. Baricada de la Inter este un ghem atat de compact de elemente confuzante in-cat nu pot formula o intrebare. Totusi, cum de atatea intalniri coincidentale intre indivizi care se cunosteau chiar in acel loc ?
21. Cine a fost Gelu Voican Voiculescu inainte de 89 si cum a ajuns sa joace rolul pe care l-a jucat?
22. Ion Iliescu ?
23. Cand s-a activat de fapt echipa Brucan – Iliescu si cum au inceput sa comande desfasurarea evenimentelor ?
24. Aparitia gen. Millitaru ?
25. Ce semnifica de fapt episodul Trosca, USLA si MApN ?
26. Are sau nu loc la Yalta o discutie despre Romania, Ceausescu si in oglinda Panama si Norriega ?
27. Este Tg. Mures 1990 legat de cele intamplate ? Cum ?
Mai am interbari. Dumeavoastra aveti raspunsuri ?
Va multumesc.


Octav Fulger 2017-11-13
Dacă doriți raspunsuri despre Baricadă va stau la dispoziție. Eu am fost unul dintre cei ce am ridicat Baricada. Ma puteți contacta pe fb Octav Fulger
Toni Blajinul 2017-11-09
Au fost mobilizati si fosti militari ,care au facut armata la trupele de securitate ,cu o zi pana in revolutie au primit ordin sa se prezinte la unitate ,SA intors acasa dupa ce ,sa terminat cu ceausescu ,Cand am acuzat un asemenea om ,Politia la instintat si AUTOMAT a plecat fortuit din craiova ,dupa multi ani ma acuzat ca daca nu avea prieteni in politie il aresta Acum traeste in Germania ,unde se pare ca a cerut ajil ,sub deviza Comunizmul din Romania a fost ,nedreptatit,Ba chear a divortat de sotie sub pretextul ca nui mai face poftele sexuale acum traeste in concobinaj in germania .
stefan 2017-11-08
Auzisem multe poveşti în destul de desele mele călătorii pe drumul de fier. Tot cu acceleratul de Timişoara, în toamna lui ’97 mergeam la înmormântarea lui tanti Ghizi. Eram cam supărat. De la Caransebeş a urcat un bărbat care s-a aşezat în faţa mea. M-a întrebat de ce-s necăjit. “Avea totuşi 84 de ani”, îmi zice după ce m-a ascultat. “Eu am de 7 ani nevasta la balamuc. Cresc singur un băiat şi-o fată. Acum vin de la ea”. Nevasta omului fusese asistentă de gardă la un spital din Timişoara când au sosit primii răniţi în Decembrie ’89. I-a fost adus un bărbat rănit la un picior. S-a dus să aducă cele trebuincioase. Când s-a întors rănitul era împuşcat în frunte.
Cristian Troncotă 2017-11-08
Într-adevăr, a existat un ordin al șefului DSS, ca toți ofițerii și subofițerii din inspectoratul de Securitate Timiș să se înarmeze și să-și organizeze apărarea sediului, întrcât existau insformații că printre protestatarii, care scandau fără violență, erau înfiltrate elemente străine provocatoare. După legislația de atunci în vigoare sediile MI și DSS erau considerate unități militare. Prin urmare, apărarea sediilor însemna nu numai un drept ci și o obligație regulamentară și legală pentru militari. Și unitățile militare din Timișoara procedaseră la fel. În ziua de 19 decembrie 1989, după acțiunile de reprrimaree, au fost înregistrați 56 de morți. Deci, dacă toți cei care ridicaseră armamentul din dotare, așa cum rezultă din lista lui Ambrozie, l-ar fi utilizat contra demonstranților, ar fi rezultaT UN ADEVĂRAT CARNAGIU. DAR REGULAMENTELE MILITARE INTERZICEAU FOLOSIREA ARMAMENTULUI CONTRA POPULAȚIEI CIVILE, ÎN CAZURI EXCEPȚIONALE SE PUTEA FOLOSI DOAR PENTRU INTIMIDARE, PRIN TRAGERI ÎN DIRECȚIE VERTICALĂ ȘI FĂRĂ A PUNE ÎN PERICOL VIEȚILE OAMENILOR.. E adevărat că nu s-a făcut cercetare criminalistică și autopsierea cadavrelor, ceea ce a dat naștere la multe suspiciuni. Dacă este să luăm în considerare și faptul că în 42 de localităi din Transolvania au fost atacate și incendiate sedii ale organelor de miliție și de securitate, iar cadavrele unor milițieni și securiști au fost profanate, atunci însemnă că ne aflăm în fața unui scenariu proiectat de cineva. Cine este acel cineva?Ooricum este exclus ca acel cineva să fie din rândul militarilor, milițienilor sau securiștilor, că doar nu erau nebuni să-și proiecteze propriile provocări. Mai mult, în legătură cu cele 40 de cadavre, din cele 56, care au fost arse la fostul Cremator uman din București, până în august 1991 nu fuseseră identificate nici unul. De asemenea au mai rămas și până astăzi câteva cadavre încă neidentificate. Acestea sunt date sigure utilizate de istorici. Mă abțin de la alte comentarii, pentru că ar trebui aduse în analiză și alte aspecte, bazate pe o cu totul altă documentație. Citiți în cărțile mele Duplicitarii (2014) și Momente și personalități din istoria serviciilor secrete românești (1924-1989), (2017) și o să aflați care sunt aceste aspecte precum și baza documentară de susținere.

Să auzim de bine
mariusmioc 2017-11-13
Afirmația domnului Troncotă, că pînă în august 1991 din cele 40 de cadavre incinerate nu fusese indentificat niciunul, este o minciună. Încă din 1991 am combătut această minciună („Renaşterea Bănăţeană” din 2 martie 1991, „Adevărul” din 13 martie 1991, „Naţiunea” nr. 12/1991, „Timişoara” 29 noiembrie 1991). În cartea mea „Falsificatorii istoriei” (prima ediție 1994) am un capitol special despre minciuna țesută în jurul celor 40 de cadavre incinerate.
gogu tiganu' 2017-11-08
tovarasul troncota la raport. felicitari, tovarase. contributia lunara o primiti in cont ca de obicei. salutari la toti supusii dvs. care va raspandesc mizeriile pe facebook. traiasca rsr
Anonymous 2017-11-07
Florin Iaru este acel Florin Iaru sau e doar o coincidenta de nume?
MIHAI 2 2017-11-09
ACEL Florin Iaru lucra in Bucuresti ca librar la libraria Cartea Romaneasca in apropierea Salii Palatului, iar pe 21 decembrie 1989 , dupa spargerea mitingului a fost unul dintre primii curajosi din Bucuresti incercand sa intre in Piata Palatului in contra militienilor si securistilor care incercau sa asigure dispersarea in ordine. Daca nu ma insel a si fost arestat si dus la Jilava . Privita de la distanta atator ani contributia lui Iaru poate parea nesemnificativa , mai ales in raport cu minunatii timisoreni care aveau deja la activ vreo 5 zile de lupta si o victorie decisiva intamplata pe 20 decembrie cand orasul a fost al lor. Un amendament la articol ar fi ca in cazarmile unde generalul Guse retrasese armata din Timisoara pe 20 s-au facut intense interventii propagandistice in vederea reluarii ofensivei contra revolutionarilor - baieti se pregateau de revansa ! Noroc ca mintea lui Ceausescu nu a mai functionat, noroc ca a convocat mitingul din 21, noroc s-a miscat in sfarsit si Bucurestiul, inclusiv Iaru.
hm 2017-11-07
pai... strict legat de ce e mentionat in articol - nu poti afirma ca au tras in multime , doar ca au au fost folosite armele undeva (puteau sa exerseze si la poligon, ca doar erau cei de birou si trebuia sa se pregateasca pt actiune directa) ... daca au fost recuperate gloantele din cadavrele celor ucisi (sau chiar si de pe strada) si seriile coincid cu cele din listele de armament predat, atunci poti spune ca au fost folosite acele arme impotriva revolutionarilor si suspectati pt ucidere ... chiar si asa, ar trebui sa fi fost identificati de cei care au fost in multime , pe baza unor fotografii din buletin, de ex...Macar... ca sa nu mai vorbim de prelevarea de probe directe pt a descoperi urmele ramasa dupa tragere, sau alte probe, care oricum nu mai conteaza dupa 30 de ani ...Abia atunci poti incepe sa vorbesti de acuzatii de ucidere...

Daca se poate face - pe baza de probe - vreuna din conexiunile de mai sus,si nu stiu eu, atunci merit o corectie

Dar atunci mult prea multi erau traumatizati de omorarea manifestantilor, habar n-aveau de drepturi civice si legale ca sa mai ceara investigatii corecte... apoi au venit minerii... si iar au venit minerii ... apoi a inceput valul de emigrari...
Madalin Hodor 2017-11-08
Domnule/Doamna hm
In primul rand nu exista nici un dubiu privind faptul ca armele si munitia de razboi au fost ridicate din magazia IJ TIMIŞ cu scopul expres de a trage in demonstranti. Stau marturie documentele din procesul Timisoara, declaratiile tuturor martorilor (inclusiv ale sefilor Securitatii si Militiei), declaratiile victimelor (ranitii si cei care au asistat la uciderea manifestantilor). Orice alta interpretare a acestui episod este exclusa. In dupa amiaza zilei de 17 decembrie 1989 nu se faceau nici un fel de exercitii de pregatire in poligon deoarece poligonul se mutase in oras.
Nu s-a recuperat nici un fel de munitie la Timisoara, nici din cadavrele celor impuscati, nici de pe strada, deoarece Securitatea a curatat cu atentie toate urmele. Vezi comenatariul de mai jos al lui MIHAI2. Mai precis s-a recuperat un singur cartus din maneca hainei unei victime, care era de tip comun 7,62 mm
Cu toate acestea Procuratura a reusit sa faca o sinteza a tipului de plagi impuscate (folosindu-se in principal de fisele de internare, cele care nu au apucat sa fie distruse de colonelul Ghircoias) si a concluzionat ca toate, repet toate victimele au fost impuscate cu un singur cartus (se exclude deci ideea ca s-a tras foc automat) in zone vitale (cap, torace) cu munitie standard (cade si manipularea munitiei speciale folosite chipurile in decembrie 1989, dar asta e o discutie mai vasta).
Compararea gloantelor cu arma din care s-au tras nu este de altfel singura metoda criminalistica prin care se pot afla tragatorii. Dupa stiinta mea exista inca suficienti martori directi ai evenimentelor, care pot fi chestionati, iar probele pot fi coroborate. Asta daca evident exista disponibilitatea sa se faca asa ceva.
Sunt deci suficiente probe pentru o ancheta serioasa chiar si dupa 30 de ani (27 ca sa fim precisi)
hm 2017-11-07
Am scris un mesaj dublu - scuze

...oricum, poate ar fi bine sa revizuiti un pic starea si a site-ului : toate browserele pe care le folosesc ma atentioneaza ca nu e locul potrivit pt parole si alte detalii de securitate (cibernetica)
hm 2017-11-07
pai.. strict legat de evidenta prezentata in acest articol - poti doar sa afirmi ca cei care s-au inarmat "pana in dinti" doar au tras (nu neaparat in oameni, puteau sa fi exersat la poligon - in definitiv erau aia din birou si trebuiau sa se pregateasca pt actiune directa) ... daca s-ar fi recuperat gloantele de pe strada / din cadavrele celor impuscati si s-ar fi identificat cu seriile prezente in listele de pe 17 -19 , atunci poti fi sigur ca provin din armele ridicate de securisti ...si chiar si asa ar putea zice ca nu au tras ei - poate daca i-ar fi putut identifica cineva , dupa publicarea fotografiilor de buletin/ alte documente, ar fi putut fi conectati direct cu uciderea revolutionarilor

... in rest putem discuta la nesfarsit (desi e cam deprimanta ideea) de legaturile PSD - in toate formele sale - si fostii securisti, actualii si viitorii securisti ..pardon, angajati si SRI.. llegaturile cu mediul de afaceri , intern, extern , paradisuri fiscale etc etc
cipri 2017-11-07
Vom afla adevarul dupa moartea acestor mizerii.
michael 2017-11-07
Inca o fila adaugata in manualele de istorie.
Wow, asta da dezvaluire! "Doi și-un sfert" reloaded.

"Trebuie să ne mulțumim, se pare, cu procesele parțiale din anii ’90 și cu grațierile și amnistiile care le-au urmat. " Dar cat optimism aveti... serios, eu sper la mult mai multe procese si condamnari dupa aceste dezvaluiri. Asadar securistii au tras... Si ei care se bateau cu pumnii-n piept ca au depus toti armele in acele zile. Nu vreau sa ma gandesc ce o fi fost la Bucuresti dupa 21/12.
Luati-va popcorn si Cola ca incepe show-ul.
Multumim!
MIHAI 2 2017-11-07
Articolul demonteaza si MITUL INTELIGENTEI SECURISTILOR. Si putin si pe acel al RIGOROZITATII lor. Cun adica - au tras , au vazut ca istoria se rasuceste fix in directia in care se rasucise anterior in alte 4 - 5 tari prietene ...si nu le-a dat prin cap SA CURETE ARMELE inainte de a le preda ? Curatarea minimala a unui Kalasnicov nu dura mai mult de 5 minute . **** Este buna ideea forumistului hm de expertizare criminalistica a gloantelor si de comparare a lor cu armele suspecte. Mi-e teama insa ca armele suspecte au fost demult vandute vreunui Front de Eliberare Islamica de prin Africa. Cat priveste MUNITIA DIN CADAVRE - aici e mai simplu - printre altele de-aia le-au ars . 40 de cadavre incinerate pe sest la vechiul Crematoriu din Bucuresti. *** Pe urma au spus ca aia arsii erau militari straini - poveste pe care o vad livrata si pe aici prin comentarii - in dispretul familiilor timisorenilor care si acum isi plang rudele pe malul unui canal de irigatii din Popesti - Leordeni unde au fost golite pubelele in care fusese transportata cenusa.
mariusmioc 2017-11-07
Eu am publicat din 2012 pe blogul meu documentul cu armele miliției și securității din Timișoara pe care s-au găsit urme de funingine la controlul făcut după revoluție, e bine că în sfîrșit informația a ajuns și la București.
nicu 2017-11-07
Listele sunt incomplete.Am participat din 15- inclusiv Bucuresti.La Timisoara nu sunt amintiti cei care au risicat armamentul din intreprinderi de la Garzile patriotice si cum au fost folosite;Nu sunt amintiti tineri militieni imbracati in salopete avins in mini cozi de lopeti;tirnacop iar sub salopete arme;inclusiv pistoale mitraliera;nu sunt amintiti micimani din MApn imbracati in echipament militar fara epoleti care au facut arestari si maltratari la Popa Spca;dar nici activisti de partid si informatori mobilizati ce au ocupat locatii in Piata Libertati unde la o sticla de palinca cu televizorul in fata mai scoteau arma pe fereastra si mai impuscau cite un manifestant pentru a intretine atmosfera asa cum s-au laudat dupa 89.De ce nu sunt amintiti;rusi;unguri;francezi si studenti arabi?Povestile sunt scrise de cei ce nu au participat efectiv la evenimente ci doar din relatari si suspiciuni sau razbunari.Toti cei mai sus amintiti au devenit imediat dupa evenimente mari intreprinzatori sau au ocupat diferite functii importante;uni chiar sunt pensionari speciali cu pensii exorbitante.
michael 2017-11-07
Aici era vorba doar despre cei din securitate. "Legenda" spunea ca acestia (securistii) au predat toate armele si s-au retras speriati, lucru infirmat de aceste documente. Ca au mai tras si altii si au facut "schimb" de arme cu securistii...este alta poveste.
Total 21 comments.
183814
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.