„Sistemul ticăloșit“ inventează „statul paralel“

Aberația propagandei cu zisul „stat paralel“ este că absolut toți actorii și răspândacii ei au fost sau sunt parte a acestuia.

Andreea Pora 07.11.2017

De același autor

 

Tehnic vorbind, președintele Iohan­nis nu are mare spațiu de manevră în a bloca „megațopăiala fiscal-bu­ge­ta­ră“ și nici „contrarevoluția“ din jus­tiție. Știe și pre­șe­din­tele asta, o știu și li­derii coaliției. Abe­ran­tele și periculoasele mo­dificări ale fisca­li­tății se preconizează a fi operate prin or­do­nanță de urgență, deci vor putea fi contestate la Curtea Cons­ti­tu­țio­nală doar de Victor Cior­bea, ceea ce e improbabil. Legile jus­tiției pot fi refuzate o singură dată la promulgare, dar precedentele ara­tă că parlamentul nu ține cont de obi­ec­țiile președintelui, sau poate fi se­si­zată CCR, devenită însă o falangă a coa­liței de la putere. Ce nu știu Drag­nea și Tăriceanu este cât de mare va fi mobilizarea populației împotriva aces­tor măsuri, care, iată, au reușit să înfurie și coalizeze segmente so­cia­le diverse, de la sindicate, care ame­nință cu grevă generală și proteste, la patronate și companii, până la so­cie­tatea civilă apărătoare a statului de drept. Nu-i de ici, de colo o ase­menea performanță, iar PSD-ALDE are destule motive să se teamă. Un prim semnal l-au primit deja du­mi­nica asta.

 

Ieșirea publică a șefului statului - de o duritate fără precedent la adresa gu­vernului, a liderilor coaliției, cu pre­că­dere a „domnului puțin obsedat“ și a ministrului Tudorel Toader - a avut ca scop principal să dea glas ne­mulțumirii acestor segmente de populație. A reușit și încă foarte bi­ne. Iohannis este conștient că singura cale de a zădărnici planul de subor­do­nare a justiției și de ruinare a eco­no­miei pe termen lung constă în forța de reacție a societății. A declarat că va folosi „toate pârghiile“, dar sin­gu­ra eficientă în acest context este con­știentizarea și mobilizarea populației. Dincolo de apărarea unor principii și a interesului național, poate fi și un calcul politic la mijloc: în perspectiva deloc de neglijat a unei suspendări, ca și a unui nou mandat, are nevoie de sprijin popular. Următoarea pe­ri­oadă va fi decisivă. Finalitatea acestui război dus de forțe politice prin ex­celență formate din incompetenți și impostori, conduse de doi mediocri cer­tați cu legea, în jurul cărora s-au grupat inculpați de cea mai joasă speță, va depinde într-o bună mă­su­ră și de strategia pe care o va adopta șeful statului.

 

Pentru anihilarea acestei mobilizări ci­vice se pregătește temeinic PSD du­pă experiența de la începutul acestui an. Campania împotriva justiției are două obiective clare: 1) de­cre­di­bi­li­za­rea acesteia, în special a DNA, pentru a facilita modificările legislative și 2) perdea de fum pentru debandada fis­cală, minciuna cu mărirea salariilor și, în final, eșecul programului de gu­vernare. Să vedem cum arată ea și ci­ne sunt principalii actori. Despre mij­loacele de comunicare nici nu mai merită să discutăm, sunt ar­hi­cu­nos­cu­te: Antena 3 - Voiculescu, Ro­mâ­nia TV - Ghiță, B1 TV - Oancea, Bobi Pău­nescu (m-am întrebat mereu cum de se lasă târât într-un asemenea demers), Eve­nimentul zilei - An­dronic și o mul­ti­tu­dine de site-uri ră­să­rite din neant, cu pa­tronat prost ascuns.

 

Se observă lesne că în ultimele luni cam­pa­nia s-a concentrat ob­sesiv pe o direcție cla­ră: „statul paralel“, cu excrescențele lui - „binomul“ și „sistemul“. Se re­petă obsesiv că „statul paralel“, for­mat din instituțiile de forță - DNA, SRI, judecători șantajabili, președinte -, sub pretinsa luptă anticorupție, exe­cută la foc automat PSD-ALDE și în special pe liderii coaliției, pentru a răs­turna rezultatul alegerilor și a-și asigura puterea absolută. Consecința: PSD este împiedicat să-și pună în apli­care programul de guvernare, po­liticienii sunt hărțuiți și băgați ne­vinovați la închisoare pe baza unor do­sare fabricate. Cam așa arată pro­paganda în linii generale. Desigur, în spatele statului paralel se află forțe ocul­te, gen Soros, sau conspirații pla­ne­tare încă neidentificate. Nu-i de râs. Sau, vorba lui Churchill (despre ca­re un netot, Șerban Nicolae, spu­nea, pe lângă alte nemernicii, că a fost „asasin“ ca și Stalin): „Nu râde ni­ciodată de prostia altuia. Ea este şansa ta“.

 

O bună perioadă de timp, „statul pa­ra­lel“ a rămas cantonat în zona fic­țiunii, poveștile lui Ghiță-fugarul cu cucuveauamov și parangheliile din vie s-au dovedit insuficiente, iar în­lăturarea lui Coldea de la conducerea SRI a avut neajunsul că a fost per­ce­pută drept o desființare de facto a „bi­nomului“. Dar impedimentele ți­neau în principal de lipsa probelor și, mai ales, a insuficienței personajelor intrate în joc: Ghiță, Udrea, Băsescu, Ponta. Toate lipsite de orice fel de cre­dibilitate și suspectate fie că își apără pielea, fie de vendete. Vorbele lor, deși ventilate mediatic de canalele amin­tite, nu au putut da consistență poveștii. Așa că s-a trecut la planurile B și C.

 

În scenă au fost aduse „victimele“, fie direct, fie prin avocații acestora. Spațiul public s-a umplut până la re­fuz de rechizitorii trunchiate, de acu­ze fără niciun fel de probe la adresa procurorilor și a dosarelor „la co­man­dă“ făcute de ei. Mesajul e clar: „țara procurorilor“ abuzivi care bagă ne­vi­novați, în general adversari politici, la închisoare. Neajunsul acestei stra­tegii este că majoritatea „victimelor“ sunt putred de bogate, fiind acuzate, unele chiar condamnate, pentru hoții de milioane de euro. Într-o țară săra­că e complicat să convingi publicul că astfel de personaje sunt cinstite și nevinovate.

 

Următorul pas al campaniei „statul paralel“ au fost comisiile par­la­men­tare de anchetă. Două ad-hoc: „su­fra­geria lui Oprea“ și SIPA, și una per­manentă - SRI. Primele au fost crea­te la ideea lui Andronic, patronul ur­mărit penal de la Evenimentul zi­lei, cealaltă, SRI, a început să lucreze la inițiativa lui Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, condamnat deja în prima instanță într-un dosar de corupție și urmărit penal în dosarul Black Cube. Avantajele incontestabile ale acestor comisii sunt că au greutatea dată de parlament, pot lărgi aria personajelor chemate să recite partitura con­ve­ni­tă, pot pune presiune pe șefii par­ch­e­telor, Kövesi și Lazăr, și au consecințe în plan legislativ prin deciziile date de CCR. Asistăm în momentul de față la o defilare a penalilor pe la aceste co­misii și ulterior în media. Toți, in­diferent că e vorba de Udrea, Dra­go­mir, Andronic, Mitică Iliescu, Alina Bica, Ana Maria Pătru, Adrian Sârbu, Ovidiu Puțura sau cei doi lideri ai coaliției, Dragnea și Tăriceanu, ist­o­ri­sesc aproape în aceleași cuvinte po­vestea cunoscută a „statului paralel“ care a transformat anticorupția în vâ­nă­toare de politicieni nevinovați și, mai nou, a fraudat alegerile din 2009, împiedicându-l pe preacinstitul mafiot Cătălin Voicu să-și activeze re­țeaua. Ca și în precedentele strategii, nu se aduc niciun fel de probe, iar unii mint cu nerușinare chiar și în chestiuni lesne verificabile, cum fac Udrea și Dragomir.

 

Aberația propagandei cu zisul „stat paralel“ este că absolut toți actorii și răspândacii ei au fost sau sunt parte a acestuia. Au avut legături trainice cu instituțiile de forță, în special cu SRI, ba chiar au deținut funcții im­portante, sau au fost „surse al­ter­na­tive“ de informații, stăteau la „şpri­țuri“ cu șefii serviciilor secrete și se vi­zitau în familie. Cea lărgită, de­si­gur. În fapt, ei sunt „sistemul ticăl­oșit“, care, în disperare de cauză, inventează „statul paralel“.

 

Dar nici această campanie nu are suc­cesul scontat, ca dovadă protestele de duminică. Probabil e doar în­ce­putul acelei mobilizări civice, care poa­te face ca statul paralel să se in­tersecteze cu realitatea într-un punct fix: pușcăria. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22