Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Tribunalul Constituțional spaniol: Declarația de independență a Cataloniei este nulă
E.B. - - - -
2017-11-08
International
0

Tribunalul Constituțional spaniol a anulat miercuri declarația unilaterală de independență adoptată pe 27 octombrie de parlamentul regional catalan. Carme Forcadell și alți cinci membri ai fostului parlament catalan sunt convocați pentru joi în fața Curții Supreme de Justiție a Spaniei.

 


Tribunalul a decis, de asemenea, formularea unui denunț pentru nesupunere civică împotriva lui Carme Forcadell, fosta președintă a respectivuluilegislativ - între timp dizolvat -, precum și a doi dintre adjuncții ei, relatează agențiile AFP și EFE, preluate  de Agerpres.


'Declarația de independență a fost declarată nulă și neconstituțională', se arată în verdictul Tribunalului Constituțional, care a decis pe 31 octombrie ca măsură preliminară suspendarea declarației de independență.


Carme Forcadell și alți cinci membri ai fostului parlament catalan sunt convocați pentru joi în fața Curții Supreme de Justiție a Spaniei la audierea premergătoare unei posibile inculpări pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv rebeliune și răzvrătire.


Foștii membri ai guvernului catalan care au rămas în Spania au fost deja inculpați și sunt în prezent în arest, cu excepția unuia singur care a fost eliberat pe cauțiune și care și-a dat demisia din guvern înaintea autoproclamării independenței.


Fostul premier catalan Carles Puigdemont (foto) s-a refugiat în Belgia împreună cu patru dintre membrii cabinetului său, încercând astfel să nu ajungă pe mâna justiției spaniole, pe care o consideră politizată.

 

După ce autoritățile de la Madrid au emis mandate europene de arestare pe numele lor, ei s-au predat justiției belgiene, care i-a eliberat condiționat în așteptarea deciziei privind extrădarea către Spania. 

TAGS : catalonia spania tribunal constitutional independenta nula Puigdemon
Mai multe din International
Comentarii
Total 0 comments.
932
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.