Reacția Groupe Renault România după acuzațiile lui Tudose, furios că muncitorii protestează

Dora Vulcan | 09.11.2017

Groupe Renault România reacționează după ce premierul Tudose a vorbit în ședința de Guvern de „un protest al unor români susţinuţi de conducerea” unei companii, pe care nu a nominalizat-o, care externalizează profiturile. În protestul de la Mioveni au participat mii de angajați ai Uzinelor Dacia.

Pe aceeași temă

 

 

  „Nu comentăm deciziile politice ale autorităţilor. Acţiunea din 7 noiembrie este o inițiativă exclusiv a SAD (Sindicatul Automobile Dacia, n.r.)., persoană juridică independentă. Compania a fost doar informată de către SAD referitor la acest demers, potrivit prevederilor CCM. Ne vom organiza activitatea astfel încât să putem produce vehiculele comandate de clienții noștri”, se arată într-o reacție a companiei pentru Digi24.

 

În ședința de Guvern, premierul Tudose a spus că reacția negativă față de modificările aduse Codului fiscal s-a datorat faptului că „s-au inflamat niște multinaționale”, nemulțumite de măsurile care împiedică externalizarea profiturilor.

 

„Am apreciat, cu ghilimelele de rigoare, un protest al unor români susţinuţi de conducere care doreau autostrăzi, compania externalizând profitul. Superb! Nu mai merge”, a spus Tudose.

 

 

„Vreau să explic trei lucruri: primul lucru era poziția d-lui Dragnea, care discutase cu reprezentanții Dacia și nu era nicio problemă, acum constat că erau probleme și nu discutase, deci o minciună. Al doilea lucru: ceea ce vizează protestul nostru. Așa cum am spus, ca oameni, vom continua protestul. Până la urma trebuie să fim auziți, să fim ascultați în România. Știam ca încăpățânarea celor doi domni, Dragnea și Tudose, va duce la adoptarea ordonanței. Am spus încă de ieri, suntem în pragul în care vom strange semnături pentru greva generală”, a spus Nicolae Pavelescu, președintele Sindicatului Automobile Dacia

 

„În ceea ce privește angajatorul nostru, nu are niciun merit, nicio vină pentru acțiunea noastră. Noi suntem cetățeni ai României, membru în Uniunea Europeană, și ne vom cere drepturile în stradă ori de cate ori e nevoie”, a adăugat el.

 

Pavelescu a spus că angajații Dacia nu au discutat încă despre creșterea salariului brut, pentru a acoperi transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, măsură adoptată miercuri de Guvern.

 

„După câte cunosc eu, cred că la Dacia nu cred ca vor fi probleme de genul ăsta”, a precizat el. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22