Dragnea și Tăriceanu: iniţiativă de reglementare a statutului juridic al Casei Regale

Dora Vulcan | 09.11.2017

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus la Parlament iniţiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

Pe aceeași temă

 

 

 

  Propunerea legislativă prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia, se arată într-un comunicat.

 

„Aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti. Este nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate”, precizează sursa citată.

 

„Casa Regală a României este o instituţie istorică, păstrătoare a tradiţiilor naţionale şi a valorilor statului român. Timp de aproape 100 de ani, Casa Regală a României a asigurat echilibrul politic în România, a contribuit decisiv la formarea României Mari şi la modernizarea statului român. După al Doilea Război Mondial, instaurarea unui regim totalitar în România a fost realizată printr-o veritabilă lovitură de stat care i-a forţat  să plece în exil pe Majestatea sa Regele Mihai şi pe membrii Casei Regale. Timp de aproape 50 de ani, regimul comunist a făcut tot ce i-a stat în puteri să îi facă uitaţi, dar nu a reuşit, după cum o arată ataşamentul românilor faţă de Casa Regală. După 1989, s-a început procesul de a reda Casei Regale rolul pe care îl merită şi de care România are nevoie. În pofida unor paşi importanţi, în prezent Casa Regală a României nu are personalitatea juridică de sine stătătoare, ceea ce produce mari inconveniente, nu numai sieşi, ci şi instituţiilor publice cu care intră în parteneriat”, arată Tăriceanu şi Dragnea.

 

„Astăzi, suntem alături de Majestatea sa, Regele Mihai care se confruntă cu probleme grave de sănătate şi considerăm că această propunere legislativă reflectă recunoaşterea modului exemplar în care Majestatea Sa şi-a făcut datoria faţă de România şi, totodată, va încadra într-un mod predictibil şi constituţional continuitatea unei instituţii simbol a statului român”, afirmă preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor.

 

 In iunie 2016, Liviu Dragnea a participat joi la Palatul Elisabeta la o intalnire cu Alteta Sa Principesa Margareta, cei doi discutand despre "viitorul Romaniei si rolul Casei Regale in societatea romaneasca". Dragnea a afirmat ulterior ca a discutat cu principesa Margareta despre rolul Casei Regale in societate, el mentionand ca statul acesteia trebuie "mult mai bine reglementat".

 

"Punctul meu de vedere, pe care l-am transmis Altetei sale Regale si pe care il spun si public si o sa-l spun si colegilor mei, este ca statutul Casei Regale din Romania trebuie mult mai bine reglementat. Trebuie ca aceasta institutie fundamentala, importanta pentru societatea romaneasca sa aiba un statut foarte clar, sa poata sa fie ajutata si cred ca acest lucru poate fi reglementat prin lege. Astazi o sa vorbesc si cu colegii mei, cu domnul Tariceanu, cu domnul Steriu si cu domnul Daniel Constantin, sa incercam sa gasim o modalitate prin care Casa Regala sa aiba functionarea stabilita prin lege, pentru ca acum, din pacate, nu exista. Cred ca o sa am o discutie si cu prim-ministrul Dacian Ciolos si cu celelalte partide parlamentare. Pentru intreaga societate romaneasca rolul Casei Regale trebuie sa fie foarte bine definit si vom sprijini lucrul acesta", a declarat atunci Dragnea.

 

Potrivit acestuia, Casa Regala este implicata in viata publica, dar este nevoie de o reglementare legala.

 

"Din discutiile pe care le-am avut acum, am inteles ca nu exista o reglementare legala prin care statutul Casei Regale sa fie clarificat si eu cred ca acest lucru trebuie rezolvat si o sa facem tot ce e posibil sa rezolvam lucrul acesta", a adaugat Dragnea.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22