Ministerul Apărării rus acuză SUA, cu imagini false, că acoperă gruparea jihadistă SI

Dora Vulcan | 14.11.2017

SUA furnizează acoperire unităților grupării jihadiste Stat Islamic în Siria și doar se preface că luptă împotriva terorismului în Orientul Mijlociu, a acuzat marți Ministerul Apărării rus, relatează Reuters și TASS. Pentru exemplificare, ministerul a oferit publicității imagini false.

Pe aceeași temă

 

 

Activistii si utilizatorii retelelor sociale au descoperit rapid ca unele dintre ele sunt capturi de ecran de pe un joc video, scrie AFP.

 

Pe conturile oficiale de Twitter si Facebook dar si intr-un comunicat, ministerul Apararii a publicat imagini aeriene in alb-negru care ar fi fost realizate in 9 noiembrie la granita irakiano-siriana. Acestea ar oferi "dovezi irefutabile ca Statele Unite, simuland in fata comunitatii internationale o lupta implacabila impotriva terorismului, asigura o acoperire pentru unitatile Statului Islamic", se arata in acest comunicat.

 

Dar ONG-ul Conflict Intelligence Team (CIT), urmarit de numerosi internauti, a descoperit rapid asemenari cu jocul video de razboi "AC-130 Gunship Simulator: Special Ops Squadron".

 

Potrivit CIT, alte imagini provin din inregistrari video difuzate de ministerul irakian de Interne in 2016, si care arata bombardarea jihadistilor de catre aviatia sa, scrie Hotnews.ro.

 


Imaginile in cauza au fost rapid sterse de armata rusa, care a precizat pentru agentia de stat RIA-Novosti ca a fost vorba de o "eroare" a unui angajat civil.

 

 

Postarea ministerului rus al Apărării

 

Armata rusa, care intervine in Siria pentru a sustine regimul lui Bashar al-Assad, a acuzat in mai multe randuri Washingtonul ca face jocul SI, afirmand in octombrie ca amaricanii "se prefac" ca se lupta cu jihadistii pentru a "complica" avansul trupelor guvernamentale.

 

In iunie, presa internationala a afirmat ca Vladimir Putin i-a aratat regizorului american Oliver Stone, intr-o intalnire cu acesta, o inregistrare video care a fost prezentata ca fiind un bombardament al aviatiei rusesti in Siria, in realitate fiind vorba de lovituri aeriene americane efectuate in Afganistan in 2013. Kremlinul a dezmintit informatia.

 

 

Ministerul Apărării rus a spus marți că avioane americane ar fi încercat să împiedice lansarea de lovituri rusești asupra unor poziții jihadiste în apropierea orașului Abu Kamal, transmite Agerpres.

 

Potrivit acestuia, SUA îi acoperă pe militanții Statului Islamic pentru a-i folosi în promovarea intereselor lor în Orientul Mijlociu, conform agenției TASS.

 

Mai mult, Ministerul Apărării de la Moscova susține că aviația americană a încercat să împiedice lovituri aeriene rusești asupra Statului Islamic în jurul orașului sirian Abu Kamal. În acest scop, avioanele 'coaliției' ar fi intrat într-o zonă situată la 15 km distanță de Abu Kamal pentru a împiedica activitatea aparatelor rusești.

 

'Aceste fapte sunt dovezi concludente că SUA, imitând o luptă fără concesii împotriva terorismului în fața comunității internaționale, furnizează de fapt acoperire unităților Statului Islamic', susține ministerul citat.

 

'Astfel de acțiuni ale 'coaliției internaționale' sunt o dovadă a faptului că ofensiva rapidă a forțelor siriene la Abu Kamal a subminat planurile SUA de a crea organisme de putere 'proamericane', care să nu se subordoneze guvernului sirian, pentru administrarea teritoriilor de pe malul estic al Eufratului', susține instituția de apărare rusă.

 

Ministerul Apărării rus a dat publicității și o serie de imagini realizate de drone în data de 9 noiembrie, care arată cum coloane lungi de jihadiști se retrag — sub presiunea loviturilor aviației ruse și a forțelor siriene — din Abu Kamal spre o zonă la granița cu Irakul. Sunt exact falsurile devoalate de internauți. 

 

Conform acestuia, SUA au motivat că nu au bombardat coloanele de rebeli în retragere, întrucât aceștia 'se predau de bună voie' și astfel cad sub incidența Convenției de la Geneva privind prizonierii de război.

 

Premierul rus Dmitri Medvedev, care s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump în Asia, a declarat marți că relațiile dintre Rusia și SUA nu au fost de zeci de ani la un nivel atât de scăzut, conform RIA Novosti. Instituind sancțiuni la adresa Moscovei, a adăugat Medvedev, Statele Unite au decis să prezinte Rusia ca inamic.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22