De același autor
În „statul paralel“ din parlament s-a intrat pe ultima sută de metri cu legile justiției. Nu le mai pasă de Stradă, încă prea firavă. Nici de Comisia Europeană, care ne-a sancționat cu un nou raport MCV prin care ni se recomandă să consultăm Comisia de la Veneția în privința modificării legilor justiției. Lipsa de încredere a Bruxellesului în bunele intenții ale politicienilor de la București s-a văzut și în 7 noiembrie, la întâlnirea dintre Tudorel Toader și Frans Timmermans, când prim-vicepreședintele Comisiei Europene l-a trimis pe ministru la aceeași Comisie de la Veneția. Dar strategia lui Toader și a PSD-ALDE e simplă: spunem ca ei, facem ca noi. Într-un răspuns oficial oferit revistei 22, Comisia de la Veneția confirmă că nu a fost consultată pe aceste propuneri de legi.
Dar cât contează pentru PSD Comisia de la Veneția? Istoria recentă ne arată că, deși în ultimii ani a fost mai tot timpul la guvernare și a avut o majoritate parlamentară care i-ar fi permis să armonizeze legislația respectând recomandările Comisiei, PSD a ignorat acest lucru. O lecție usturătoare i-a fost dată României în 2012, când social-democrații au pus la cale, prin fosta USL, puciul finalizat cu referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. Atunci, în 6 iulie, secretarul general al Consiliului Europei a solicitat Comisiei de la Veneția un punct de vedere referitor la „compatibilitatea cu principiile constituţionale şi cu statul de drept a acţiunilor Guvernului şi Parlamentului României cu privire la alte instituţii ale statului“. Solicitarea venea după ce USL reușise, în doar câteva zile, să-l suspende pe președinte, să-i demită pe șefii celor două Camere ale parlamentului, dar și pe Avocatul Poporului, sau să limiteze puterea Curții Constituționale. În 17 decembrie 2012, Comisia de la Veneția dădea un aviz consultativ și arăta că inclusiv Constituția ar trebui modificată, oferind câteva recomandări pentru întărirea statului de drept.
O recomandare viza ordonanțele de urgență, de care abuzase, în acea vară, Guvernul USL. Două acte normative de acest tip, găsite ulterior neconstituționale, eliminau competența CCR de a se pronunța asupra hotărârilor parlamentului și dizolvau pragul de participare la referendum. Comisia de la Veneția atrăgea atenția că „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. Comisia venea și cu o soluție: în situația în care se impunea o intervenție a guvernului, legislația de urgență „ar trebui adoptată prin delegare legislativă“, astfel că adoptarea de ordonanțe de urgență „ar trebui să dispară aproape complet“. Ce-au înțeles PSD-ALDE din aceste recomandări? Că se pot folosi de ordonanțe de urgență și fără să fie o urgență, așa cum am văzut atât în episodul Ordonanța 13, prin care se modifica, peste noapte, Codul Penal, dar și acum câteva zile, când „revoluția fiscală“ s-a făcut prin aceeași „scurtătură“ legislativă.
Tot Comisia de la Veneția mai arăta, în 2012, că procedura de suspendare a președintelui este alunecoasă, în sensul că politicul, prin majoritatea parlamentară, are puterea să decidă dacă șeful statului încalcă Constituția, chiar dacă CCR spune altceva. Comisia arăta că, deși președintele răspunde politic în fața parlamentului, „motivele de demitere sunt formulate într-un mod care invocă răspunderea juridică“. Ni se recomanda clarificarea Constituției, în sensul ca procedura de suspendare să fie inițiată de parlament, dar soluționată de o instanță de judecată. Comisia se arăta îngrijorată și de motivele constituţionale pentru suspendarea șefului statului, „fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei“, arătând că acestea pot fi interpretabile. În cazul lui Traian Băsescu, de exemplu, spune Comisia, există posibilitatea ca procedura de suspendare să fi fost iniţiată „cu scopul de a permite majorităţii să numească un nou procuror general şi şef al DNA mai puţin hotărât să lupte eficient împotriva corupţiei“. Chiar și după situația din 2012, în care Comisia a identificat slăbiciunile din procedura de suspendare a președintelui, dar și pericolul asupra independenței parchetelor care poate rezulta de aici, legislația a rămas neschimbată.
O altă recomandare se referea la procedura de demitere a Avocatului Poporului. Comisia sesiza o fisură în Constituție, anume că nu exista nicio dispoziţie clară privind demiterea acestuia. Acest lucru se decidea în parlament, dacă aleșii considerau că Avocatul Poporului a încălcat Constituția sau legile. Comisia identifica „un vid constituţional care privează Avocatul Poporului de protecţia necesară asigurării independenţei sale“ și arăta că „în mod evident, Curtea Constituţională nu a putut umple acest vid, doar puterea constituantă ar putea să facă acest lucru“. Din 2012, acest vid legislativ nu a fost „umplut“.
Deși ministrul Toader s-a angajat în fața oficialilor de la Bruxelles că va cere avizul Comisiei de la Veneția pe propunerile privind legile justiției, e greu de crezut că, având un asemenea trecut, PSD va recurge la acest lucru. Alt lucru e, însă, sigur: PSD și ALDE au pierdut deja un an de guvernare și, deși au toată puterea pe mână, Kövesi a rămas tot la DNA, trecutul penal îl ajunge din urmă pe Dragnea, magistrații nu pot fi manevrați. De ce și-ar mai pierde, atunci, PSD-ALDE timpul cu o Comisie de la Veneția care să îi încurce cu un sfat bun?