Pe urmele modelului totalitar al lui Erdoğan

Asumarea politică a ficțiunii „statului pa­ra­lel“ de către PSD prin rezoluția de la Her­culane reprezintă un pas concret către instaurarea unui regim autoritar sau to­ta­litar în România. Retorica lui Dragnea și Tăriceanu pre­tinde că prin lupta îm­potriva „statului paralel“, prin distrugerea puterii ile­gitime a „structurilor de forță“ – în esență, DNA și SRI, dar sintagma include și Parchetul General, și ju­decătorii care au dat con­damnări în cazuri de co­rup­ție – coaliția de la putere ur­mărește să restaureze drepturile și li­ber­tățile individuale și „cadrul democratic constituțional“ în România.

Nici în proclamarea cvasioficială a unui stat paralel, nici în retorica manipulatoare a apărării democrației și drepturilor fun­damentale în fața „abuzurilor așa-zisei lupte contra corupției“, Dragnea și PSD nu sunt originali. Mecanismul a fost creat și perfecționat în Turcia lui Erdoğan și a avut drept consecință persecuția pe scară largă a opoziției, a ONG-urilor, dar și a mediilor academice și instaurarea unui re­gim de dictatură personală a preşedintelui. Sub Dragnea și PSD, România se rupe de proiectul național al integrării europene și sincronizării cu Europa și se turcește prin­tr-o întoarcere halucinantă în timp. Dic­tatura lui Erdoğan a debutat exact cu de­nunțarea unui stat paralel condus din Ame­rica de Fethullah Gülen care – aten­ție! – sub pretextul așa-zi­sei lupte an­ti­co­rupție a re­curs la urmăriri, ascultări pe scară largă ile­gale ale con­vorbirilor te­le­fo­nice și arestări ale unor oficiali gu­vernamentali, cu scopul de a compromite și răs­turna puterea legitimă aleasă de­mocratic a Turciei. E vor­ba de o operațiune an­­ti­corupție lansată în 2013 de procurorii și de polițiștii de la divizia de combatere a infracțiunilor financiare care au des­co­pe­rit o rețea guvernamentală vas­tă de spă­la­re de miliarde de dolari, care im­plica co­merț ilegal de petrol cu Iranul, relații cu Al Qaeda, în care erau implicați mi­niștri, bancheri și... familia Erdoğan. Pri­mele declarații de denunțare publică ex­plicită a statului paralel au fost făcute ime­diat după ce în mass-media au apărut mai mul­te înregistrări în care (pe atunci) prim-mi­nistrul Erdoğan își instruia fiul să ia banii din seif și să-i ascundă. Un fel de Tel Drum ceva mai grav și pe scară mai ma­re.

De atunci, Erdoğan a devenit președinte, a existat și misteriosul episod al tentativei de lovitură de stat din 2016, pus, desigur, tot pe seama lui Gülen fără nicio dovadă, dar mai important este că „statul paralel“ a devenit doctrină oficială de stat, a că­pă­tat un nume și un acronim: Organizația Te­ro­ris­tă Fethullah/Statul Paralel (FETO/PDY). Încă și mai important, a fost declanșată cea mai mare prigoană din istoria post-ke­malistă a Turciei. Procurorii, polițiștii și judecătorii implicați în ancheta inițială au fost de mult demiși și arestați și, de atunci, sub acoperirea combaterii FETO/PDY, o structură care nu există în realitate, au fost demiși, arestați și condamnați sute, chiar mii de polițiști, militari, judecători și procurori, jurnaliști, funcționari civili, ac­tiviști pentru drepturile omului, stu­denți și profesori. Iar prigoana continuă și zilele acestea, pentru că, dacă am învățat ceva despre dictaturi, acesta este că repre­siunea nu se încheie niciodată, indiferent de pretextul invocat. Justiția, poliția, pre­sa au fost forțate să se supună „puterii le­gitime alese democratic“ și acum nu mai combat corupția și abuzurile puterii, com­bat „statul paralel“.

Dacă Dragnea și PSD vor urma exemplul lui Erdoğan, atunci o operațiune de epu­ra­re pe scară largă în parchete, justiție și ser­viciile secrete este inevitabilă, după cum este aproape la fel de certă și o reprimare brutală a ultimelor rămășițe ale presei in­de­pendente sub pretextul „complicității cu sistemul“. Știm că această represiune se pregătește pentru că Dragnea și acoliții săi au avertizat încă de acum un an că toți cei care fac parte sau susțin „sistemul abu­ziv“ „vor plăti“.

Întrebarea este cum se pregătesc insti­tu­ții­le statului de drept să înfrunte această vi­je­lie. În ultimul an am văzut cum ins­ti­tu­ția care avea drept funcție esențială să asigure echilibrul puterilor în stat, Curtea Constituțională, s-a predat puterii, căreia i-a oferit instrumente puternice pentru instituirea unui regim autoritar. Justiția es­te pe cale să fie îngenuncheată și aservită prin legile pe care PSD se pregătește să le treacă prin parlament și există un pericol real ca mai degrabă magistrații să se aco­mo­deze, în loc să se revolte.

Dacă și SRI va trăda proiectul european în numele „interesului național“, așa cum pe vremuri Securitatea servea regimul co­munist în numele „independenței și su­ve­ranității“, atunci președintele va rămâne singur la Cotroceni să se apere, precum Mir­cea, cu un toiag.