Mircea Cărtărescu şi Ana Blandiana la Târgul de Carte de la Guadalajara

Fara Autor | 21.11.2017

2017 / 11 / 25

Pe aceeași temă

Mircea Cărtărescu şi Ana Blandiana vor reprezenta anul acesta literatura română la Târgul Internaţional de Carte de la Guadalajara, Mexic, ce se desfăşoară în perioada 25 noiembrie – 3 decembrie. A doua participare consecutivă cu stand naţional a României este organizată de Institutul Cultural Român, prin filiala sa de la Madrid, şi Centrul Naţional al Cărţii, în colaborare cu Ambasada României în Statele Unite Mexicane.

Succesul incontestabil al primei participări la acest târg, care a coincis cu acordarea prestigiosului Premiu FIL de Literatură în Limbi Romanice scriitorului Norman Manea, a determinat organizatorii să adapteze standul pentru a permite publicului să cumpere carte românească tradusă în limba spaniolă.

 

În anul scurs de la ediţia precedentă a târgului, Mircea Cărtărescu şi Ana Blandiana au fost în atenţia lumii literare de limbă spaniolă mulţumită traducerilor apărute şi turneelor literare din Peninsula Iberică. Astfel, Mircea Cărtărescu a lansat în luna octombrie a acestui an romanul Solenoid în versiunile spaniolă (traducere de Marian Ochoa de Eribe) şi catalană (traducere de Antὸnia Escandell Tur), la editurile Impedimenta, respectiv Periscopi. Turneul literar din această toamnă a coincis şi cu ceremonia de decernare a Premiului Leteo, care i-a fost acordat scriitorului de Comunitatea Autonomă Leon şi partenerii săi. Mircea Cărtărescu se bucură de o receptare superlativă, critica naţională spaniolă considerându-l „un autor cu o splendidă şi densă stăpânire a unui limbaj cu adevărat spectacular, baroc, hiptnotic” (Mercedes Monmany, ABC Cultural).

 

În zilele premergătoare târgului, în perioada 21-23 noiembrie, scriitorul va prezenta Solenoide publicului local şi va avea întâlniri cu presa din Ciudad de Mexico. În cadrul Târgului, Mircea Cărtărescu va participa la trei activităţi în perioada 25-27 noiembrie: lectura din poemele sale, din prima zi, va fi urmată de o conferinţă magistrală intitulată „Edificiul literaturii”, iar în data de 27 noiembrie va inaugura, alături de scriitorii Tiziano Scarpa, Tommy Wieringa şi Radka Denemarková, Festivalul Literelor Europene.

„Fiecare cuvânt al Anei Blandiana se converteşte într-un ‹act de credinţă›”, apreciază criticul şi urniversitarul valencian Jaime Sile într-o recenzie a volumului Octombrie, noiembrie şi decembrie, cea mai recentă traducere din lirica poetei publicată în Spania (Editura Pre-Textos, în versiunea Vioricăi Pâtea şi a Nataliei Carbajosa). În cele trei zile pe care Ana Blandiana le va petrece cu publicul prezent la Târgul de la Guadalajara, vor fi prezentate atât volumele de poezie Las cuatro estaciones (Editura Periférica), El sol de más allá y El reflujo de los sentidos, Mi patria A4 (Editura Pre-Textos), cât şi volumul de proză Proyectos de pasado (Editura Periférica). Despre acesta din urmă, criticul Manuel Hidalgo remarca în cotidianul El Mundo că Ana Blandiana „stăpâneşte în egală măsură descrierea şi plasticitatea limbajului cu o abilitate şi strălucire ‹flaubertiane›, cu măiestria unui mare romancier realist”.

 

Târgul de Carte de la Guadalajara este al doilea cel mai important din lume în ceea ce priveşte prezenţa editorială, după cel de la Frankfurt, şi al doilea cel mai mare din lume ca număr de vizitatori, după cel din Buenos Aires. Ediţia din 2016 a reunit 1900 de edituri din 44 de ţări, peste 20.000 de profesionişti şi aproape 2.400 de ziarişti acreditaţi. La cele nouă zile de activităţi au participat peste 800.000 de vizitatori, iar de vânzare a depăşit un sfert de milion de euro.

Această a doua participare românească beneficiază de colaborarea Târgului de Carte de la Guadalajara, a editurilor Periférica, Impedimenta, Pre-Textos, a distribuitorului Sexto Piso şi a librăriilor El Péndulo Polanco şi Rosario Castellanos. După succesul înregistrat anul trecut, obiectivul Institutului Cultural Român este să consolideze prezenţa literaturii române şi, alături de statutul de ţară invitată pe care România îl va avea la Târgul de Carte Retiro din Madrid, în 2018, să proiecteze în spaţiul hispanofon imaginea unei literaturi române fertile şi captivante. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22