PSD are un plan. Unul prost

Dragnea, îngropat în probleme penale, a reușit să impună în partid, deja slăbit și fără direcție, un singur plan. Cel al sinuciderii.

Ramona Ursu 05.12.2017

De același autor

 

Nu-i greu de descifrat ce se întâmplă în PSD. Partidul a înfrânt. Răpuşi de propriul program de guvernare, de răfuieli şi de trădări interne, de atragerea celor mai aspre critici din partea aliaţilor din UE şi din NATO, so­cial-democraţii par depăşiţi de sfârşitul care li se arată. Nimic nu le mai iese. Orice miş­care pentru a se salva, orice manipulare cu statul pa­ralel, Soros şi „nu ne vindem ţara“, orice luptă pornită chiar şi în forţă împotriva po­porului nesupus, toate se iz­besc ca de ziduri.

 

Ultimele zile ne-au arătat un PSD în agonie, un partid renumit pentru buna organizare şi forţa de regenerare, dar care şi-a atins limita înţelegerii a ceea ce i se în­tâmplă. Nici metodele clasice de salvare nu îi mai ajută pe Dragnea şi pe acoliţii lui să îşi revină din buimăceala ultimului an, în care PSD a făcut orice altceva, mai puţin să gu­verneze ţara. Greşelile strategice se țin lanț, iar asta s-a văzut recent la parada de Ziua Naţională, la care partidul a adus din teritoriu 30 de autocare ticsite cu simpatizanţi.

 

E greu de crezut că toată mişcarea de 1 Decembrie a fost gândită pentru ca sus­ţi­nătorii PSD să fie căraţi în Capitală pentru a-l vedea pe Liviu Dragnea cum fuge de ei, ale­gând să nu participe la parada militară, ci să se refugieze în primăria Gabrielei Firea. De ce nu a profitat Dragnea de momentul în care le putea explica direct unor su­te de fani cum e cu statul pa­ralel, cu „abuzurile“ la care e supus din partea procurorilor DNA, cum e cu mândria de a fi români şi de a apăra su­veranitatea poporului în faţa „duşmanului“ SUA? Sau, cel puţin, pentru a fi în mijlocul lor, dacă tot i-a adus? Cel mai probabil, planul iniţial al PSD era altul, cu huiduieli pregătite pentru „statul paralel“, plan la care Daddy s-a văzut nevoit să renunțe pe parcurs, chiar şi cu riscul de a mai pierde din imagine în fața votanților lui.

 

O altă mişcare la fel de proastă a fost făcută de primăriţa Firea, care şi-a încordat muşchii în faţa protestatarilor #Rezist cu un târg de Crăciun în Piața Victoriei. Nici aici strategia PSD nu a funcționat, deși târgul programat în locul deja consacrat ca altarul manifestanților care apără justiția a fost gândit în sânul par­tidului. De ce nu a funcționat acest plan de a-i alunga din fața guvernului pe rezistenți, mă­car în luna în care se duc lupte grele în parlament pe legile justiției? În primul rând, din cauza răfuielilor din interiorul PSD, prin re­plicile dure dintre Mihai Tudose și Gabriela Fi­rea, lăsate cu reproșuri că premierul ur­mă­rește „o agendă paralelă“ și că „e în cam­pa­nie pentru preluarea PSD“, iar primărița nu a luat „cea mai inspirată decizie“ și că târgul s-ar putea interpreta ca un război declarat protestatarilor. În al doilea rând, pe fondul pă­ruielii publice dintre Firea și Tudose, de care Daddy s-a delimitat printr-o tăcere suspectă în ultimele zile, târgul a fost ușor dezamorsat de două-trei sute de protestatari, adunați sâm­bătă în Piața Victoriei. O victorie mică pentru rezistenți, o bătălie uriașă pierdută, în schimb, de PSD. Unde a greșit partidul? Exact în punctul lui forte. Anume în determinarea cu care, până acum, își urma planul, oricât de ticălos, până la capăt.

 

Și a mai greșit undeva PSD, prin Gabriela Fi­rea. N-a înțeles nici acum, după aproape un an de proteste anticorupție, că vechea me­todă aplicată de Ion Iliescu, în 1990, în Piața Universității, de a scăpa de „elementele in­ci­tante“ folosind forța, chiar și mascată într-un târg de Crăciun, nu mai poate funcționa. Asta pentru că, de data asta, Strada are, spre deo­sebire de PSD, o putere fantastică de mo­bi­lizare, are pârghiile virtuale de a se informa re­pede și corect. Și mai are un plan de la care nu se abate, din februarie, nici măcar o zi: nu acceptă, cu niciun chip, modificarea le­gilor justiției, măsură față de care protestează în fiecare zi, atât în stradă, cât și pe rețelele de socializare, mult hulite de social-de­mo­crați. Asta e ceea ce PSD, rămas la stadiul pri­mitiv de potolire a Străzii cu bâta, nu a în­țeles.

 

Și nici nu pare că vrea să înțeleagă, pentru că PSD se pregătește să mai greșească o da­tă. După „anarhia“ anunțată de Firea, su­părată că o mână de oameni au făcut-o să renunțe la târg, partidul mai face o încercare. Codrin Ștefănescu a anunțat, duminică, după o ședință-fulger convocată de Dragnea cu liderii din teritoriu, că vor organiza în Ca­pi­tală, dar și în restul țării, „un miting împo­triva statului paralel şi ilegitim“. Adică un miting în care partidul lor, care controlează aproape toate butoanele țării, vrea să-și scoa­tă în stradă simpatizanții pentru a scanda aberațiile rostite, seară de seară, pe ecranele Antenelor.

 

Dar dacă mișcările strategice ale PSD au eșu­at în ultimul an, un singur lucru nu trebuie uitat. Anume că Dragnea, îngropat în pro­ble­me penale, a reușit să impună în partid, deja slăbit și fără direcție, un singur plan. Cel al sinuciderii. O sinucidere politică pe care PSD nu o mai poate evita, în schimbul câștigării libertății, pe persoană fizică, prin schingiuirea legilor justiției. Iar pentru planul ăsta, Drag­nea și locotenenții lui par dispuși să meargă pâ­nă la capăt. Un singur lucru, însă, s-ar pu­tea să omită Daddy și în această bătălie. Anu­me că Strada, spre deosebire de el, nu riscă nimic și, până acum, prin planul pe care l-a urmat, nu a pierdut nicio bătălie cu PSD.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22