Arafat: La înmormântarea IPS Pimen a fost o slujbă care trebuia ținută altfel decât la un om simplu

Laurentiu Gheorghe | 25.05.2020

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat derogările pentru desfășurarea funerarilor IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, prin faptul că a fost o „personalitate bisericească”.

Pe aceeași temă

Funeraliile Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-au întins pe două zile, timp în care unii credincioși au ignorat toate avertismentele și au sărutat sicriul în care se afla trupul ierarhului. Medicii cataloghează drept inacceptabilă această derogare dată chiar de cei care dirijează lupta cu epidemia de coronavirus, relatează Recorder.ro

Secretarul de stat Raed Arafat a confirmat pentru Recorder că i-a fost prezentat un plan din partea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care propunea măsuri de siguranță – distanțare socială între credincioși, purtarea obligatorie a măștilor de protecție etc. – și, ținând cont de importanța persoanei decedate, s-a făcut o excepție.

„Este solicitarea personală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. E foarte greu să refuzi când e vorba de așa ceva… Dar s-a acceptat ceva minimal, care să respecte toate regulile. Noi am acceptat în ideea că, fiind o personalitate bisericească, n-ai cum să nu accepți. Însă acceptul nostru a fost fără vreo excepție la partea de sănătate publică. Ce am dat a fost cu respectarea distanțării sociale, cu purtarea măștii. Dacă s-au încălcat regulile la fața locului, asta nu mai ține de noi. S-a dat un document pe baza unei analize făcute de Institutul Național de Sănătate Publică. Noi nu dăm de capul nostru”, a declarat Raed Arafat.

Însă INSP nu recunoaște că ar fi fost de acord cu o derogare în acest caz. Simona Pârvu, directorul INSP, consideră că rolul instituției pe care o conduce a fost mai degrabă unul formal. „Noi am primit o adresă prin care ni se prezenta modalitatea în care vor avea loc funeraliile, adresă la care răspunsul nostru a fost că ceremoniile pot avea loc cu respectarea prevederilor din ordinul 1070/2020 (ordinul care se referă la cum trebuie să se desfășoare slujbele religioase, nu înhumările persoanelor diagnosticate cu Covid-19 – n.r.). Desigur, orice derogare de la acest ordin se poate face fie de către CNCCI, prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă sau printr-un alt act normativ. Derogarea de la un ordin nu intră în atribuţiile INSP”, a pasat aceasta responsabilitatea înapoi la instituția condusă de Raed Arafat.

Nu toți reprezentanții INSP au fost încântați de ideea unei ceremonii extinse la Suceava. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică spune: „Noi muncim de proști, ca alții să facă ce cred! Dar și dacă nu se obținea derogarea aceasta, credeți că i-ar fi păsat cuiva? Care ar fi fost organul de control care ar fi oprit această înmormântare? De ce s-a obținut acum derogare? Că n-a mai murit niciunul din ăsta mare, așa!”.

Derogarea nu se va da pentru „oamenii obișnuiți“

Până în prezent, CNCCI a mai dat derogări pe timp de pandemie, însă toate doar pentru rude aflate în izolare sau carantină care doreau să iasă și să participe la ceremonii restrânse. Nimic la nivelul slujbelor de la Suceava.

Raed Arafat ne-a asigurat că pentru restul lumii, legea rămâne la fel. „La un om obișnuit, înmormântarea are modul ei în care se desfășoară. Acolo a fost o excepție având în vedere situația. Dar a fost o excepție limitată, dacă vreți, că nu s-a făcut excepție de la problema sănătății publice. A fost vorba de o slujbă care trebuie să se facă altfel decât la un om simplu. E ceva ce ține de religie, e altfel de slujbă care se face!”, ne-a mai spus secretarul de stat.

Reportajul integral de la funerariile IPS Pimen pot fi văzute pe Recorder.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22