Camelia Bogdan: Niciodată în istoria ţării nu s-a întâmplat ca un complet să nu judece

Redactia | 10.12.2018

Judecătoarea Camelia Bogdan, suspendată din funcție, anunță că va contesta în instanță decizia CSM privind tragerea la sorți a completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ.

Pe aceeași temă

Camelia Bogdan s-a prezentat luni la Instanţa supremă, unde avea la completul de 5 civil mai multe procese cu Inspecţia Judiciară. Magistraţii au dispus ca toate dosarele să fie amânate pentru anul viitor, până când se vor trage la sorţi noile completuri de judecată, transmite Agerpres.

„Niciodată în istoria ţării nu s-a întâmplat ca un complet să nu judece. Este imposibil ca cineva să vină în faţa unei instanţe şi să nu aibă parte de proces. Este o premieră în istoria României. Voi ataca decizia Colegiului de conducere de la Instanţa supremă şi voi ataca inclusiv hotărârea CSM (…) Curtea Constituţională nu a delegat CSM să legifereze în materia completurilor de 5 judecători. M-am consultat şi cu alţi colegi şi această hotărâre adaugă la lege. Noi eram hotărâţi să sesizăm CJUE, să facem o trimitere preliminară, deoarece prin această hotărâre a CSM se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Curtea Constituţională nu putea să delege aceste atribuţii CSM. Completurile se stabilesc prin lege organică (…) Niciodată nu s-a întâmplat ca un justiţiabil să vină în faţa instanţelor pentru a se judeca şi să spui că nu ai o instanţă stabilită de lege. Se încalcă dreptul la un proces echitabil. Doresc să se anuleze acea hotărârea a CSM, deoarece este o hotărâre adoptată în afara cadrului legal”, a declarat Camelia Bogdan.

La Instanţa supremă a fost prezentă şi fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, care avea un proces cu Inspecţia judiciară.

Săptămâna trecută, Secţia pentru judecători a CSM a recomandat ca Instanţa supremă să efectueze o nouă tragere la sorţi a completurilor de 5 pentru anul 2018, dar şi mărirea numărului acestor completuri de la 4 la 6 (3 în materie penală şi 3 în materie civilă).

Tot atunci, Secţia CSM a explicat procedura pe care Instanţa supremă trebuie să o urmeze în privinţa tragerii la sorţi a completurilor de cinci judecători.

Tragerea la sorţi se realizează cu ajutorul unor bile cu numele tuturor judecătorilor, introduse în urne separate, corespunzătoare completurilor în materie penală şi civilă.

După efectuarea tragerii la sorţi, toate dosarele aflate în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de competenţa completurilor de cinci judecători se repartizează aleatoriu, în sistem informatizat, completurilor nou înfiinţate de cinci judecători. Preşedintele fiecărui complet ia măsurile urgente în vederea judecării cauzei, inclusiv sub aspectul stabilirii termenului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22