Criza gunoaielor din Sectorul 1: Poliția Locală a dat amenzi de 160.000 de lei

Laurentiu Gheorghe | 07.06.2021

Primăria Sectorului 1 a anunțat că în perioada 1-7 iunie Poliția Locală a amendat compania de salubritate Romprest cu 160.000 de lei pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Pe aceeași temă

Cele mai mari sancţiuni, în valoare de 60.000 de lei şi de 80.000 de lei, au fost pentru nerespectarea notificărilor autorităţii contractuale aplicate în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Asta, după ce Poliţia Locală a indicat companiei Romprest locurile exacte pentru ridicarea depozitelor de deşeuri, iar aceasta nu s-a conformat, spune primăria.

Pe lângă aceste amenzi, au mai fost aplicate ale patru contravenţii în valoare totală de 20.000 de lei pentru nerespectarea programului de salubrizare menţionat în contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate, scrie HotNews.ro.

Clotilde Armand a cerut vineri instituirea stării de alertă sanitară în sector, după ce firma de salubrizare Romprest a oprit din nou colectarea gunoiului de pe străzi din cauza conflictului cu primăria privind plata datoriilor.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat luni că amână o decizie privind instituirea stării de alertă, așa cum a cerut primarul Clotilde Armand, așteptând în acest sens un raport al Gărzii de Mediu.

Romprest a anunţat sâmbătă seară că reia activitatea de ridicare a gunoiului din Sectorul 1 al Capitalei, după ce trei firme au pus la dispoziţie staţiile lor de sortare.

„Romprest va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru ca, pe măsură ce autospecialele se vor descărca la staţia de sortare, să intre în program de colectare a deşeurilor care s-au acumulat în sector începând cu data de 1 iunie 2021, dată la care accesul la staţiile de sortare agreate a fost interzis”, a transmis Romprest într-un comunicat.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că va depune plângeri penale pentru infracțiunea de șantaj împotriva acționarilor companiei de salubritate Romprest și că va cere autorităților abilitate să ridice licența acestui operator. Mai mult, spune ea, va „solicita Consiliului Local Sector 1 și în Justiție rezilierea contractului cu acest operator șantajist”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22